agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-30 | |
În satul Jegosul, comuna Desfrânata, exista clanul dulăului Bobocul și clanul motanului Soroco. Clanul dulăului Bobocul se ocupa cu traficul de țigări și stupefiante iar clanul motanului Soroco cu traficul de pisici minore și cu etnobotanicele. Cei doi nu se aveau bine și între ei existau mereu certuri aprinse. Dulăul Bobocul îl înștiința pe motan prin intermediul slugilor lui umile cu scrisori prin care își manifesta nemulțumirea lui de faptul că nu ajunseseră de atâta timp la un numitor comun în zona aceasta. Dulăul Bobocul:
-Tot clănțăni din a ta gură, îți dai singut doar dreptate. Nu ești decât o javră, o băbătură, de tine mă doare-n spate. Te-ai înconjurat doar de jigodii, să rămâi acolo în turnul tău rece. Eu aici sunt cel mai tare, favorizat de zodii, pe tine supărarea nici că îmi trece. Motanul Soroco îi scria înapoi dulăului Bobocul: -Ne-ai adus numai necazuri în zona satului, aici. Doar fițe ai în cap și nazuri, noi nu putem să fim nicicând amici. Ești precum un butoi, un balon, care dai ordine și bagi în tine numai mâncare. În sat nu ai prieteni, nu ai fason, nu ai nici piper nici sare. Ai făcut doar un balamuc aici, măi frate. Se fură pe rupte tot. Amețești și cazi pe spate. Eu sunt deștept, nu sunt netot. Dacă ne uneam afacerile și mergeam pe același drum, aveam o credibilitate mare. Dar așa speranțele supușilor sunt scrum, tu mergi din eroare în eroare. Orice motan are un destin, asta tu nu prea ai înțeles. La tine banii în saci îți vin, eu muncesc nu am de ales. În satul Jegosul apăru gașca lui purice Conoro. El avea trei locotenenți de soi care îl ajutau în misiunea lui de pișcare și iritare a viețuitoarelor din sat. Cei trei locotenenți se numeau: Baro, Sero și Scuro. Așezați la intersecția dintre drumuri aceștia dădeau spargeri peste spargeri și aduceau numai necazuri în zonă. Conoro le dădu ordin: -Aici avem de-a face cu țărani nu cu lorzi. Ne prefacem că suntem turiști. Ne ușchim dacă suntem prinși între corzi, totul depinde cum acționăm, cum te miști. De este cald, frig sau ploaie, ne așezăm și pe cap. Frica uneori ne cam îndoaie însă o ștergem elegant, la trap. Locotenentul Baro spuse autoritar: -Eu acum cu ambiție vă spun că nu trebuie să stăm cocoțați doar în cap. Voi trebuie să vă cunoașteți un drum, puteți sta lejer și în dulap. Eu sunt singur de pe aici care pot acționa și pe spate. La motan eu am se pare lipici, vorbele mele toate sunt adevărate. Sero îi dădu replica: -Gloria ta este efemeră, când la cap, la spate, la gât. O să vină curând altă eră, când va dispărea tot ce este urât. Noi avem credința-n noi că uneori o putem și împrumuta. Îi scărpinăm pe dulău, pe pisoi, ne cunoaștem țelul, ruta. Eu sunt mic fără importanță, nu am în sat nici un fason. Pe lume există o instanță care vă stârpește, vă dă un baston. Locotenentul Scuro le spuse agitat: -Importanți sau chiar deloc, voi nu ajungeți vedete. Când muriți veți face...POC!. Puteți fi distruși, puși la perete. Ce dacă nu vom pișca nimic? Nici un creier mai deștept, asta este doar un tic, nici dulăul nici motanul nu este prea îțelept. Niciunul nu este de soi, fie cald, fie răcoare, au sufletele înghețate sloi, asta pe lume ne doare. Vom acționa în forță, să pișcăm aceste javre, bătrâne. Nu ne folosesc înjurăturile, de la comentarii ne vom abține. Cu așa bună organizare acești purici au câștigat bătălia împotriva dulăului și a motanului. Aceștia împreună cu supușii lor și-au făcut bagajele și s-au mutat în satul vecin numit Pipernicita. Puricele Conoro îi decoră pe acești eroi, le dădu la toți medalii de aur și un dineu gratuit la ambasada puricilor din satul Jegosul. El le spuse mândru nevoie mare celor aflați la această sărbătoare: -În final lumea nu a înțeles că noi nu am fost un simplu decor. Visele noastre avute prea des, acelea ne-au folosit, ne-au fost de ajutor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate