- Mai nou, zice Nimeni și trage aer adânc în piept, rupe inima târgului vestea că se dau bani din ăia europeni, nerambursabili. Pe praful ăsta!, se dau bani pentru școlarizarea persoanelor fără loc de muncă, din mediul rural, în perspectiva integrării lor...

„Căutăm oameni doritori de un loc de muncă, declară conducătorul de proiect. Când spun asta mă gândesc la tineri peste optsprezece ani, absolvenți de liceu sau școală profesională... Derulăm acțiunea cu sprijinul prefecturilor, camerelor de comerț și, în speță, al primăriilor”...

... Printre cei douăzeci de cursanți, se numără și Ion Stanciu, fost strungar de primă mână la o importantă întreprindere din Craiova, ce oferea aproape cinsprezece mii de locuri de muncă, ajunsă între timp mall, adică un uriaș centru comercial, cu o mie de locuri de muncă și, îndeosebi, cu prețuri mari și clienți rari.
Ion Stanciu făcuse liceul târziu, după ce rămăsese fără slujbă, la cincizeci de ani, la Cârcea, o comună învecinată, adică la vârsta când omul nu mai dă roade nici la munca ogorului, nici patronii nu se înghesuie să-l mai angajeze și nici condiții de ieșit la pensie nu sunt.

Nimeni răsfoiește cotidianul „Cuvântul Libertății”:
- Oho!, exclamă el prelung și râde din răsputeri. Dragul meu Cineva, ia ascultă ce zice la jurnal: „Deși pare de necrezut, în comuna Coșoveni, tainele antreprenoriatului sunt descifrate într-o atmosferă plină de Duh Sfânt. Douăzeci de persoane urmează cursuri de formare profesională la biserică, în incinta ridicată special pentru a pomeni pe răposații locului. Sala pictată, de jur-împrejur, cu chipuri de sfinți, a fost transformată, fără ezitare, în sală de curs, cu mese și scaune. Are asigurată și încălzirea cu o sobă electrică. Primarul, care a contribuit la alegerea locației, spune că „elevii” sunt, astfel, mai ascultători și învață „cu frică de Dumnezeu”. Tematica educațională, intens dezbătută în sala de pomenire, este afișată și pe gardul bisericii, pe două bannere care anunță că formarea cursanților este plătită din fonduri europene”.

... Cursanții se adunaseră deja în sala improvizată și își așteptau disciplinați „profesorul”, care, cu voia Domnului, nu era altcineva decât popa din comună.
În sală se face brusc liniște; liniște de mormânt: intră preotul profesor.
- Bună dimineața!
I se răspunde în cor, pe o singură voce, ca la grupa mare, la grădiniță:
- Săru’ mâna, părinte!
„Ce bine!, se gândi Ion Stanciu. Ce bine cu preotul! Contra unei sume, poate, dă acatiste, să-mi crească șansele de a găsi un loc de muncă, ori, de ce nu, pentru a-mi înjgheba o afacere. Sau, căutându-mă bine la buzunar, poate da mai multe acatiste, deci îmi pot spori și șansele”...

- Dragii mei, își începe popa lecția, astăzi vom vorbi despre „sivi”, vom învăța cum se întocmește un „Curriculum Vitae”. Toată lumea știe ce este un „sivi”, adică un fel de spovedanie pe hârtie despre unde ați mai lucrat și ce anume. Așa că voi insista asupra unor elemente mai puțin cunoscute, dar de efect, pentru a obține o slujbă...,da,da!..., un serviciu religios… Căci, stimați credincioși, viața omului nu se sfârșește odată cu moartea trupului. Așa ne învață Biserica. De aceea, intră în datoria noastră, a fiecăruia, să nu ne uităm morții, ci să ne ocupăm de rugăciuni pentru ei și de pomenirea numelui lor, la trei zile după moarte, la nouă zile, la patruzeci... Spre a nu greși în privința pregătirilor pentru pomeniri, este indicat să luați legătura cu preotul, cu mine, adică... A se ști că soroacele nu se fac în fiecare zi a săptămânii, ci numai marțea, joia și sâmbăta...

„Din prima tranșă de bani, a precizat conducătorul de proiect, au fost achiziționate laptopuri pentru echipa de proiect, mobilier, un server, imprimante multifuncționale și consumabile... Și, prioritar, au fost asigurate salariile consultanților, experților, profesorilor, asistenților din proiect”...

... Nea Ion aude, ca din depărtări, niște cuvinte străine de limba noastră românească, ceva gen „traininguri”, „limbaje de programare”, care-l fac să caște cu gura până la urechi, iar gândul i se întoarce în vremea de altădată,la ziua când i se înmânase hârtia de disponibilizare...
- Nea Ioane, n-am ce-ți face!, se scuzase maistrul. Rău îmi pare de matale, dar nu te pot ajuta. Nici de mine nu știu ce se va alege. Poate-ți găsești de lucru altundeva…, îl încurajase fostul său șef.
Om supus și fără cine știe ce pregătire, absolvent pe atunci doar al școlii profesionale, Ion Stanciu știa că nu e bine să te iei în gură cu ăi’ mari, astfel că nu protestase în niciun fel și, după sfântă cumpănire, se întorsese la cele câteva pogoane de pământ pe care le primise în urma reconstituirii dreptului de proprietate.
Nu era cine știe ce, dar ce-ar fi putut face?, așa că mulțumise Domnului că-i dăduse dreptul la pământ și-I mai mulțumise că-l scăpase de blestemul navetei...

Frânturi din explicațiile preotului ajung, din când în când, la urechea lui nea Ion, ca aceasta de acum:
- … Se oficiază slujba și are loc binecuvântarea ofrandelor de pe masă. Se cuvine, însă, ca persoanele chemate la pomană să mănânce cu decență și cu rugăciune, în gând, pentru mort. La pomană nu se râde, nu se flecărește și nu se fac glume. Nu se mănâncă și nici nu se bea ca la un chef. Când se gustă din pahar nu se urează “noroc!”, ci se zice “Dumnezeu să-l (s-o) ierte!”. Când se primesc de pomană obiecte casnice sau de îmbrăcăminte, se zice “Dumnezeu să primească!”...

Mai citește Nimeni din ziar:
- Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale se judecă, de mai mulți ani, cu fiul fostului ministru al Integrării Europene, pentru recuperarea banilor pentru care el a primit și o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare. Două sentințe judecătorești au stabilit că acesta a accesat fonduri europene, pentru formarea profesională a douăzeci de angajați ai firmei sale, prin cursuri ținute în străinătate. O parte din angajați nu au efectuat tot stagiul de pregătire, dar banii au fost încasați de fiul fostului demnitar, care și-a încălcat, astfel, obligațiile asumate la accesarea fondurilor, au apreciat magistrații. Pe baza acestor sentințe, un executor judecătoresc a cerut poprirea pe conturile sale și recuperarea sumei datorate.

... Eliberat de gânduri grele, nea Ion Stanciu stătea cu coatele sprijinite pe masă și cu pumnii sub bărbie și-l asculta pe preotul-profesor cum își stâlcea limba despre ce e un „sivi” și cum trebuie să fie: lizibil, scurt și la obiect, precis și fără greșeli:
- Scrieți „sivi”-ul pe hârtie de cea mai bună calitate, se auzea popa perorând. Sau pe hârtie colorată. Neapărat de format A4. Iar la pomenirea de patruzeci de zile, continuă el cu gândul la parastasul ce avea să aibă loc, în aceeași sală, peste numai câteva ore, să se dea diferite lucruri și mai ales îmbrăcăminte și încălțăminte, să se împartă, de fiecare dată, farfurii cu mâncare, căni sau pahare și linguri sau furculițe: șase, douăsprezece, douăzeci și patru... Și... fără greșeli de ortografie! Verificați de câte ori este nevoie, dar fără greșeli. De asemenea,... nu vă repetați, niciun patron nu citește un „sivi” plictisitor... Iar în privința zilelor de pomenire, rânduielile bisericești prevăd că toate soroacele de pomenire a morților încep a se calcula din momentul morții și nu de la înmormântare... Mare atenție, în "sivi" nu pomeniți de salariu! Sub nicio formă, nu vă referiți la salariu!... În principiu, este bine ca soroacele de pomenire ale celor răposați să le săvârșim exact în ziua în care ele se împlinesc, de la moartea celui pomenit. Dacă, însă, familia dorește să facă pomenirea cu mâncare de dulce, iar sorocul cade în post, atunci este bine ca slujba să se facă înainte, și nu după trecerea sorocului... Pentru astăzi, atât am avut de spus... Bună ziua!
- Săru’ mâna, părinte!, i se răspunde la unison, ca la grădiniță, la grupa mare.

Sala se golește îndată. Numai nea Ion Stanciu rămâne, pe mai departe, ca legat de scaun, cu funii invizibile. Cu gândurile în rătăcire, rămâne așa, un timp, apoi, ca zguduit de o mână nevăzută, se rupe de stare, iar cu gesturi complicate, își golește buzunarele unul câte unul, deșertând conținutul pe masă: mai multe bancnote și un pumn de mărunțiș, bani proveniți din vânzarea de zarzavat, din grădina proprie, pe piață, la oraș, gest făcut cu intenția de a-i cere preotului să dea acatiste, doar-doar s-o alege cu un loc de muncă, oricât de amărât.