agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-09-26 | |
Hasiuc - maestru de parchet
În satul nostru era un om foarte diferit de alți oameni. Deși era aproape surd, avea istețime înnăscută pentru a face față unei meserii complicate, cum era aceea de manipulant de material lemnos într-un parchet de exploatare forestieră. La această meserie i se mai zice și maestru de parchet. Avea și o casă cam grea, vreo patru copii, nu prea reușiți. De cum apărură comuniștii în comună, s-a dat pe mâna lor, devenind și membru de partid. Acolo, pe unde umbla el la ședințe de partid, a fost instruit că nu există Dumnezeu, că omul se trage din maimuță. Avea dispute dese cu un vecin de-al lui, Alexa, cu care se ciondăneau mereu pe seama acestei filozofii, a omului provenit din maimuță. Ca argument folosit de Hasiuc în conversațiile cu Alexa era faptul că, atunci când se naște un copil mic, se vede ceva ca un fel de coadă, până crește copilul mai mare. La care, Alexa, prompt, i-a retezat-o scurt: „Poate la tine s-au născut copiii cu coadă, la mine niciun copil n-avea coadă la naștere!” Să lăsăm filozofia și politica de-o parte. Hasiuc al nostru, cam bătrânel, mic de statură, slab, aproape surd, era agil ca argintul viu. Chiar el spunea că atunci când se vede prin pădure, umblă ca o veveriță. Toată ziua era plecat prin păduri, dar mai ales acolo la parchetul unde era maestru de exploatare. Când ajungea în parchet, știau muncitorii că a venit șeful. Cei vreo 40 de muncitori ascultau întocmai ce zicea el. El contabiliza câți metri cubi a tăiat fiecare, el făcea ștate de plată, el dădea dispoziții ce și cum să se lucreze. Avea acolo mai mulți muncitori forestieri din comuna vecină, Breaza. Aceștia, deși cam neștiutori de carte, erau, în schimb, muncitori de nădejde. Aveau topoare mari, bine ascuțite, erau vrednici la muncă. Când era vreme ploioasă se organiza corhănitul, adică împingerea buștenilor tăiați la vale, folosind doar țapine, cu care îi rostogoleau până în pârâu, aproape de movile, de unde era mai ușor de încărcat în remorci. Se făcea astfel economie de manoperă de tras buștenii cu calul. Muncitorii care făceau corhănitul buștenilor strigau mereu: Varda, Varda! ca alții să audă și să ocolească acel loc primejdios. În vara când am lucrat și eu la Hasiuc, ca măsurător, se făcea o tăiere rasă, completă, a unui parchet întins. Venea mai întâi drujbistul, cel care tăia copacii cu drujba. După ce copacii erau doborâți, veneam eu, măsurătorul, puneam o prăjină de patru metri și făceam semne pe unde trebuie secționați copacii pentru bușteni. Apoi veneau muncitorii care tăiau crengile, decojeau copacul, încât rămâneau buștenii albi, fără coajă. Când era vreme ploioasă, se făcea corhănitul buștenilor, încărcatul în remorci sau camioane. Astfel buștenii erau transportați la Fabrica de Cherestea din Moldovița. Odată era s-o pățesc în meseria mea de măsurător. Tocmai măsuram niște copaci căzuți, iar deasupra mea drujbistul tăia alți copaci încurcați. Când a tăiat un buștean, acela pornise la vale, spre mine. Norocul meu a fost că, în ultima clipă, acel buștean s-a oprit într-o cioată. Slavă Domnului! Am avut noroc! De-atunci mi-a fost interzis să stau mai la vale de drujbistul care tăia. Veni vremea inventarului de bușteni din parchet. Operațiunea asta era foarte importantă, atât pentru maestru de parchet, cât și pentru muncitori. Atunci era ora adevărului, câtă treabă a făcut fiecare muncitor. Vreo două săptămâni am tot umblat zilnic prin parchet la inventariere, împreună cu un om, Feduca, neam cu Hasiuc. Acela o făcea pe-a șeful, mă trimitea să măsor în cele mai neplăcute cotloane. El stătea în picioare și doar scria în carnet. Þin minte, era ultima zi de inventar. Feduca, știind că era ultima zi de muncă pentru mine înainte de a pleca la Iași, la facultate, a vrut să scoată untul din mine, să arate cine e domn și cine nu. Conștient de starea de spirit al lui Feduca, am suportat cu mult stoicism acel frecuș caraghios la care m-a supus. La sfârșitul zilei, ne-am așezat amândoi pe un buștean, eu vesel, iar el trist. Care va să zică eu o să fiu domn de atunci înainte, iar el o să se chinuie toată viața prin păduri! De, ce să-i faci, fiecare cu meseria lui! Hasiuc ăsta era șahist amator foarte talentat. Odată, dormind și el la cabană o noapte, după ce s-a cherchelit bine, m-a pus să joc șah cu el. Așa cherchelit cum era, cât credeți că a fost scorul? Șase la zero, pentru el! Când a văzut că n-are cu cine juca, a dat voie să mergem la culcare. Avea el un prieten cu care juca adesea șah de la egal la egal, unul Mitică, magazioner forestier. Atunci luptele pe tabla de șah erau pe viață și pe moarte. Era cam periculoasă meseria de maestru de parchet. Oricum o făceai, tot erau nemulțumiți muncitorii, unora li se părea că i s-a furat din plată. Chiar se vorbiră să-l pândească pe Hasiuc, mai spre noapte, să-i tragă o bătaie soră cu moartea! De! riscul meseriei! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate