Am recitit de curând balada populară Meșterul Manole și trebuie să recunosc faptul că am găsit-o la fel de reconfortantă ca în perioada copilăriei când eram silit să o citesc .
Pentru cei care au uitat narațiunea, aceasta se învârte în jurul lui Negru Vodă, președintele de atunci al Þării românești, care o flendurește de-a lungul Argeșului în ideea de a face o catedrală a neamului (școli, spitale sau azile de bătrâni
fiind destule în opinia lui).
Pentru aceasta se pare că umbla cu 10 meșteri mari (nu neaparat pentru talentul meșteresc, cât, probabil, pentru dimensiunile trupești, dacă este să ne luăm după succesul construcției lor).
Întrucât la un moment dat Negru Vodă îi cam ia la amenințări pe malaci înclin să cred că de fapt și de drept mai erau însoțiți și de o suită de oșteni,necesari conferirii unui grad de seriozitate amenințărilor voievodului.
În plus în lipsă de wi-fi și televizor sigur majestatea sa își luase cu ea bucătari, femei și entertaineri să nu se plictisească; în plus nici meșterii nu erau singuri având, conform sursei, soțioare și surioare cel puțin (eu aș paria că și frățiori și, posibil, unul sau doi dintre ei și parteneri de gen masculin).
Tanda pe manda cogeamitea herghelia căuta loc de zidire pe malul Argeșului și nu mă mir că, în hărmălaia creată posibilitatea de a rata vreo poiană sau două mai adecvate, era destul de mare.
Deși procesiunea asta ciudată era mai degrabă de evitat, pare că la un moment dat întâlnește un ciobănaș (textul original spune că îl ajunge din urmă, ceea ce presupune fie că alaiul prezidențial circula cu girofar, fie că ciobănașul ciobănea mai relaxat).
În mod inexplicabil, în loc să îl întrebe cât mai este kilul de lână, dacă dă de o pastramă sau dacă ține cu Steaua (subiecte care par mai degrabă subiecte de conversașie cu un oier), Vodă l-a găsit tocmai pe acest pierde vară să îl întrebe dacă știe vreun hogeac părăsit unde să bubuie el o catedrală.
Să ne mirăm că ciobănașul l-a trimis, la marele mișto, la singura leprozerie pe care o știa, părăsită de mult, tocmai datorită alunecărilor de teren și atât de nefastă că până și câinii o ocoleau când căutau un loc să își facă nevoile?
După o foarte scurtă meditație voievodul aprobă proiectul și își autoacordă autorizația de construcție punâmd plăvanii la lucru.
Nu este clar dacă au dărâmat magazia înainte sau au încercat să construiască pe lângă ea, fapt este că, în lipsa de arhitect italian, materiale chinezești și muncitori nemți zidul, atît cât meștereau băieții ziua se ducea dracului noaptea, din rațiuni de temelie, fundație și chirpici la mâna a doua.
Cum plăvanii lucrau pe mâncare și mai ales băuturică , dar nu se cunoștea nimic din munca lor, la un moment dat Negru Vodă a simțit că e luat de papagal (ceea ce pe vremea aia se rezolva destul de bărbătește) așa că, în absența cunoștințelor și propensității pentru motivarea pozitivă, le-a comunicat hahalerelor că dacă nu își odihnește și el ochii pe un zid câte de curând posibil (că la o mânăstire întreagă își luase gândul de când i-a văzut pe meșteri uitîndu-se la mistrii ca broasca la lună) o să îi îngroape de vii, fără băutură și o să angajeze 3-4 bulgari la jumătate de preț și un sfert din rachiu.
Sigur că planul prezidențial nu avea de ce să placă băieților, cărora ideea de a turna totuși o fundație pe mâlul unde tot construiau de-aiurea n-avea cum să le vină sub cușmile supradimensionate așa că o stare de disconfort cu crize de panică, insomnie și coșmaruri a fost inevitabilă.
Într-unul din aceste vise Manole a venit cu soluția. Nu materiale de calitate. Nu mai puțină beție și mai multă mistrie. Nu temelie mai groasă, piloni, mutarea locației. Nimic din toate astea, soluția găsită de trântor a fost să bage în coșmelie prima hoașcă care ar veni, a doua zi cu castronul de sarmale să potolească bivolii.
Cum ar putea genul acesta de procedură să întărească o construcție nu a fost investigat în prealabil, dar, înviorați de perspectiva burlăciei, toți zece au considerat totuși că soluția propusă este de calitate.
După multă ceartă („"luați-o pe a mea”", „"am chemat-o pe a mea cu tot cu soacră”, pentru capelă" etc) pare că, la vot, a ieșit să îi facă pocinogul la cea care o veni prima cu mâncarea a doua zi.
Fie și numai ca să dea o lecție femeilor de pretutindeni să nu iasă devreme, nefardate, din casă.
Bineînteles că, fiind cel mai mare, a doua zi dimineața, Manole a fost primul care a văzut cine este ghinionista... Chiar nevastă-sa. (Corect ar fi fost ca baladistul anonim să precizeze că săraca venea numai și numai pentru că i se spusese că dacă ajunge cu sarmalele mai devreme, luna asta va fi fără bătaie).
Urmează o porțiune lirică a baladei, în care, sadic, Manole cere proniei să plouă, să tune și în general biata femeie să aibă parte și de cod roșu în ultimele ei clipe. Bineînțeles însă că o lună fără bătaie era pentru Ana o motivație pentru care ar fi adus și Pringles la negri în timpul lui Katrina.
După ce au înfulecat ce încropise muierea, nătărăii s-au ținut de cuvânt. Ciudat este că Ana nu s-a zbătut, nu a zgâriat nici nu a amenințat cu PROTVul nici măcar când Manole a zdit răsuflătoarea.
Pare că până la urmă mânăstirea a fost zidită. Nu reiese din baladă dacă imediat după aceea sau la cîteva decenii după aceea, când tehnologia ar fi progresat suficient de mult cât să poți construi în vad inundabil sau când niște meșteri normali s-au apucat de treabă.
Ce este clar este că o perioadă de timp a existat o modă în arhitectura rommînească, conducând la meșteri ce se căsătoreau de mai multe ori în decursul vieții.
Cât despre Manole pare că, la final, a fost făcut la bani de Negru Vodă, care, privind produdul muncii lor cu un ochiși nota de plată de la cârciuma locala cu celălalt a decis că singura vindecare pentru starea de iritare care l-a cuprins este să îi lase pe acoperiș, doar, doar or sări, cât erau ei de mari, și i-or face și o fântână , de impact, în curte.
Doar Manole a pus botul.