Casa noastră e cea mai frumoasă dintre toate. Are candelabre și seamănă cu un palat. În ea se ascund iepurii, atunci când vor să moară de-adevăratelea. E greu să mori de-adevăratelea. Asta înseamnă că trebuie să se aprindă câmpia și să vină și păsările, să te ia la ele, definitiv. Numai așa poți zbura: când sufletul îți este purtat în spate, de păsări. Iar sufletul e un fel de abur, care-ți crește în burtă. Cu cât ai burta mai umflată, cu atât înseamnă că și sufletul vrea să iasă și să zboare mai repede. Nimeni nu știe unde pleacă păsările, atunci când pleacă. Cică în țările calde. Iar țările calde sunt dincolo de oceane. La ele poți ajunge doar cu racheta.
Casa are două odăi. În prima dormim noi, băieții. Patul e în dreptul ferestrei și, printre giurgiuvele, când somnul stă tot cuibărit, ca un câine de arie la amiază, poți vedea gârla, undeva în dreapta, dincolo de triajul vechi. Prin triaj, trec trenuri. Dacă te calcă trenul, nu e ca și când ai cădea din liliac. Din liliac, atunci când cazi, îți julești genunchii. Și coatele. Iar până vine toamna, semnele se fac tot mai mici și, în cele din urmă, dispar.
Trenul ăsta e un balaur uriaș. E tot un fel de sat, dar pe roți. Are vagoane, ca niște case lipite unele de altele. Iar casele astea mici au ferestre prin care nu poți vedea decât fețe care zâmbesc tot timpul. Sunt fețe de sinucigași. Iar trenul se plimbă pe unde vrea nenea ceferistul. Dacă nenea ceferistul vrea să te plimbe pe Lună, el doar dă un semnal, cu un steguleț roșu. Atunci se pune în mișcare capul balaurului, care e negru și pufăie pe nas un fum gros, precum focurile de urlalia. Și trenul poate pleca în Lună. Sau în America, unde trăiesc americanii și de unde vin capitaliștii, care sunt niște porci. Mai poți pleca și la nemți. Nemții ăstia sunt niște gunoaie, care au vrut să stăpânească ei lumea. Cum ar veni, ar fi vrut să fie ei șefi peste gârlă și să le cerem lor voie dacă vrem să ne bălăcim.
Deși e un palat uriaș, casa noastră e făcută din tule. La fel au și iepurii case, tot din tule. Când intră tata, trebuie să se aplece, altfel ar putea sălta tavanul cu capul. El așa spune, că poate fugi cu tavanul în cap, dacă se forțează puțin. Iar noi am rămâne fără acoperiș. Și-ar însemna că am putea vedea cerul direct de lângă plită. Doar ai sălta privirea și gata, ar însemna să vezi norii, soarele, stelele și toată negura nopții. Ai putea vedea și sufletele morților, când sunt luate de păsări.
Iarna, aici ne jucăm: lângă plită. E mai cald și, când lumina este la fel de transparentă ca un pui de vrabie abia ieșit din ou, începe să miroasă a ciocălăi. Focul de ciocălăi nu e ca ăla de tezechi. E iute și face ca apa pentru mămăligă să fiarbă mai repede. Iar mămăliga e bună. E cleioasă și are gust de pământ. Numai așa te poți sătura, mâncând mămăligă cu gust de pământ. Căci pământul este cel care ne satură pe toți. Tot el e cel care ne rabdă. Așa spune și mama. Așa a citit ea în Biblie și tot așa spune și ea, dar așa spune și pastorul și tot la fel spun toți ceilalți oameni, atunci când se duc la adunare.
La adunare mă duc și eu. Se ține sâmbăta, într-o altă casă, care are numai o singură cameră, dar care e mare cât o bostănărie. Aici, mama cântă. Și se roagă la Isus. Lui îi mulțumește pentru tot ceea ce are: pentru casă, pentru copii, pentru mămăligă. Dar și pentru cartofi, atunci când avem. Când nu avem cartofi, mama nu-i mai mulțumește lui Isus. Îi mulțumește, în schimb, Vetuței, care e mătușa noastră. Da, Vetuțo, nu mai aveam ce să le pun în oala, mulțumesc, așa spune mama. Iar cartofii sunt buni. Cei mai buni. Cartofii vin și ei din patria cartofilor. Patria asta e și ea departe; de-acolo vin oameni înalți și albaștri, cu saci întregi de cartofi. Îi dau la schimb pe porumb. Așa se face: un sac de cartofi la un sac de porumb. Iar noi avem mult porumb, în vreme ce ei au mulți cartofi. Lor le place porumbul de la noi căci, cum v-am mai spus, acesta are gust de pământ și numai așa te poți sătura. Când îți este cel mai foame, poți lua, în joacă, vreo două-trei bucățele de pământ, pe care să le mesteci. Dar apoi trebuie să scuipi neapărat, altfel pământul se amestecă cu scuipatul și devine tule. Și dacă înghiți tule, ușor-ușor, în burtă îți poate crește o casă. Iar casa din burtă nu e bună, căci nu-i poți pune acoperiș. Iar dacă nu ai acoperiș la casă, atunci când dormi, pot veni păsările și-ți pot răpi sufletul. Cum ar veni, ai putea să mori definitiv.