agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-10 | | Fiecare zi are timpul ei mort. Are cel puțin câteva clipe în care, dacă nu ești atent, poți cădea. Bineînțeles, rostul vieții nu e să descoperi acest timp pentru ca apoi să te ferești de el. Fiecare săptămână are o zi mai urâtă decât celelalte. Și tot așa. Secretul: să trăiești atât de plin, încât inerția să te treacă dincolo. Chiar dacă aluneci, să aluneci în direcția bună. Lucrurile se complică atunci când te trezești într-unul din punctele moarte ale zilei. E ca și când ai dormi o noapte într-un cub de sticlă, subacvatic, iar la trezire, prima figură pe care ai vedea-o, ar fi a unui rechin înfometat. Nu neapărat înfometat. Chiar și un rechin cu intenții bune are figură de criminal. Sau mai rău, te-ar trezi atingerea câtorva picături de apă căzute de sus... Lupo, așa s-a prezentat omul care mă aștepta în dimineața aceea la intrarea în Kaufland. Pur și simplu a început să povestească, să îmi prezinte marfa de pe rafturi. Nu cred că îmi spunea mare lucru, nici nu avea cum să îmi spună mare lucru, pe mine magazinele m-au plictisit întotdeauna, excepție făcând librăriile și cele cu instrumente muzicale. Privește atent, ăsta e plastic! Dincolo de plastic, înăuntrul plasticului, e apa! Rostise cuvântul „apa” cu vocea unuia care era pe cale să moară de sete. Privirea i s-a transformat, apoi gesturile, părea un om rătăcit în deșert care vorbește despre apă, în speranța că apa e cu mult mai aproape, atfel de ce ar vorbi un însetat despre apă... Sticle verzi, roz, albastre, transparente! Să fii gata, când va veni îngerul însetat să ai pentru el apă bună și rece. La asta să te gândești, lasă plasticul! Apoi m-a bătut prietenește pe umărul stâng: ai mâncat vreodată pâine? Nu, nu așa! Ai mâncat vreodată pâine proaspătă, caldă, după câteva săptămâni de înfometare? Știi că se poate muri din asta? Băiete, noi oamenii am descoperit cum din pâine se poate face armă! Poftim, aici sunt legumele congelate! Leguma înseamnă proaspăt. Prin congelare se poate opri curgerea timpului. E ca și când oamenii experimentează, se gândesc la viitor. Unii. Ceilalți mănâncă. Conserve egal moarte. Am ajuns la casă. Coșul... gol. Apa, doi lei și zece bani, pâinea, patru lei și cincizeci de bani, legume congelate, șase lei. Vânzătoarea se oprește o clipă, pare încurcată, mă privește cu atenție... E-n regulă, spune Lupo. De restul, conserve, până la cinci mii. Domnul plătește. La ieșire mă salută ceremonios. Îmi dă și un pliant cu promoțiile de săptămâna viitoare. Ziua bună, ziua bună, bine ați venit! Clientul următor. Deschid portbagajul și așez cu grijă plasa goală. Conserve egal moarte. Asta-i bună. Un motiv bun ca să îngropi o zi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate