Spre China din Mogoșoaia-35

prietenii mei, franțujii

Așa cum îmi propusesem, m-am apropiat de debarcader și am optat pentru o hidrobicicletă. Valurile mărunte legănau lotușii pe lângă care bordurile alunecau a mângâiere. M-am lăsat purtat de vântul abia simțit și în flotoare se auzea discret, ca o melodie tainică, zbaterea pașnică a valurilor abia vizibile. Privirea care cuprindea pagoda ce domina împrejurimile mi-a stârnit o întrebare: mai exisă practicanți ai religiei în China comunistă? Imediat, ca o geamănă, a apărut și a doua întrebare privitoare la care ar fi acea religie.
De la 40-50 de metri am auzit strigătul unei femei în vârstă care parcă zgâria suprafața apei. Ochii au urmat sunetul și am descoperit un cuplu de europeni în vârstă care se pare că aveau probleme cu hidrobicicleta. Am pedalat ceva mai vârtos și am ajuns în preajma lor. Domnul, cu puținul păr pe care-l mai avea pe cap, răvășit și lucitor ca o aureolă, încerca într-o engleză îngrozitoare să-mi spună ceeace doamna spunea în franceză. Am înțeles de la doamna că nu se mai puteau deplasa că se rupsese un ax. Am tras lângă ei și am gândit ca un fost militar, căutând să găsesc soluția de a-i duce pe bătrâni la mal. Cravata de la gâtul domnului înodată de cureaua de la borseta mea au realizat un „cablu” de remorcare și încet, încet, am ajuns cu ei la debarcader. Spaima le dispăruse de pe chip și au dorit să-și manifeste recunoștința dar i-am refuzat cu multă politețe. Doamna a repetat și domnul i-a ținut isonul insistând să mergem împreună să luăm masa, eu fiind invitatul lor, ocazie cu care să mai schimbăm impresii. Le-am spus că sunt român și că sunt în vizită. Faptul nu i-a deranjat și nu i-a determinat să oprească șirul insistentelor invitații. Abia apoi, după ce m-am dumirit că nu va fi o surpriză neplăcută aflarea naționalității mele, am acceptat. M-am hazardat și am urcat cu perechea de fracezi într-un taxi care în câteva minute ne-a lăsat în fața hotelului unde erau ei cazați, Hotelul Dubletree aparținând rețelei Hilton. Restaurantul Sui Yuan, la care serveau de obicei masa cei doi, familia Coutou, Albert și Angelica, ne-a întâmpinat cu saloanele elegante. Am fost invitați într-un salon de o eleganță jenantă pentru mine. Am zâmbit gândului: „ce mâncare ți-ai dori și nu te înduri din cauza prețului?” Domnul m-a întrebat decă am mâncat vestita rață de Pekin și a rămas surprins la auzul că am bifat această curiozitate și că ar trebui să așteptăm mult prea mult o preparare tradițională. Un ospătar tânăr și elegant îmbrăcat ne-a adus listele de bucate care, ca de obicei, aveau denumirile mâncărurilor în engleză, chineză și alături fotografii. La o masă alăturată s-au așezat un grup gălăgios de chinezi îmbrăcați la costum și cravată care gesticulau mult și vorberau tare. Friptură de broască țestoasă, pește alb, rădăcină de nufăr, supă de legume și banana ca fruct de final. Domnul Albert, care mai rupea engleză m-a ajutat consistent în a formula comanda. Evident că am cerut și ceai de crizantemă, odată cu rugămintea de a-mi fi oferită și pâine chinezească, din orez, pâine din care nu mâncasem încă. Domnul Albert m-a întrebat ce beau dar doamna Angela i-a luat vorba și m-a întrebat dacă am băut baijiu?
M-am uitat lung și am întrebat dacă este o băutură de fermentație sau este un distilat. Doamna m.-a asigurat că este un fel de votcă făcută din orez sau grâu dar că este plăcută la gust și aromată chiar dacă are 50-60 de grade.
Am acceptat cu o oarecare reținere și după plecarea ospătarului, atmosfera s-a destins și, cam cu poticneli din partea mea, am început o conversație despre această călătorie. Și ei erau pensionari ca și mine. Albert fusese polițist iar ea dactilografă dar se pare că pensiile le permiteau asemenea excursie. M-au întrebat cu ce mă ocup și au zâmbit aflând că și eu sunt pensionar. Cârcotașul din mine încerca să stârnească o revoltă subterană punând întrebarea: de ce ei pot , din pensie, să facă o asemenea excursie iar eu în țară abia supraviețuiesc de la o lună la alta. De ce ei pot trăi decent dintr-o pensie în urma unei vieți în care au muncit cam ce am muncit eu cu Teodora... Au fost surprinși plăcut despre cum am ajuns să fac această călătorie și despre locurile pe care le vizitasem deja despre care le-am vorbit aprins, stând cu caietul mare deschis în fața mea. Oamenii mă ascultau cu răbdare și foarte rar îmi puneau câte o întrebare. La un moment dat, domnul Albert m-a întrebat dacă intenționez să vizitez și Orașul Subteran. Mărturisesc că am fost luat prin surprindere și memoria nu mi-a adus în actualitate nimic despre un asemenea loc și am cerut detalii.
-Tinere, mergi spre Orașul Interzis și în apropierea Porții Qianmen, există și poate fi vizitat legal acest Oraș Subteran. Orașul a fost contruit prin anul 1960, fiind aproape o copie perfectă a construcțiilor de la suprafață și se întinde pe circa 85 km. pătrați.
-Nimic nu este întâmpător în viața chinezilor...care a fost mobilul acestei construcții?
- La vremea când a fost construit a fost conceput ca un adăpost antiatomic, ca răspuns la amenințările acelor vremuri.
Mi-am notat informația și ospătarul și-a făcut apariția la masa de alături. Apoi, după acel ospătar a venit și cel care ne luase comanda . Masa rotundă și-a dezvăluit utilitatea prin multiplele feluri de mâncare așezate pe ea, pe lângă cele comandate de noi. Puteai roti masa și să alegi un alt fel de mâncare. Printre altele am văzut și tăiței iar Angela mi-a explicat că acest fel de mâncare se servește la aniversări și că în acea zi era ziua de naștere a domnului Albert. La tăcerea mea plină de mirare doamna Angela a continuat lămuririle explicându-mi că urarea este cuprinsă în mărimea tăiețeilor care este o aluzie transparentă la lungimea vieții. Albert, observându-mi mirarea mi-a atras atenția că a văzut la Muzeul Național de Artă al Chinei, secția Gastronomie, o descoperire făcută de arheologii chinezi făcând cercetări într-o așezare de peste 4000 de ani și că, sub un castron răsturnat au aflat paste făinoase făcute din mei, mei care se cultivă în China de peste 7000 de ani. Am mulțumit pentru informație și mi-am notat-o. În semn de respect pentru gazde, pentru că deja știam că supa se servește la sfârșit și pentru că am fost serviți cu bețișoare l-am rugat, pe domnul Albert să solicite pentru mine o furculiță. La termenul fork, ospătarul s-a încruntat arătând faptul că nu a înțeles. Doamna Angela a repetat și privind pe o masă alăturată a văzut furculițe și i-a arătat. Am mâncat cu plăcere dar din când în când mă opream din cauza zgomotelor ciudate scoase de vecinii noștri. Domnul Albert, bănuind cauza disconfortului meu mi-a explicat că sorbitul, clefăitul, plescăitul, râgâitul la masă sunt un fel de omagiu adus bucătarului, aici în China. Am zâmbit dar nu m-am conformat acestui obicei. Numai doamna Angela se străduia și ne făcea să râdem de ea.
La sfârșitul mesei domnul Albert a cerut plata și până la urmă din cei aproape 220 dolari a achitat numai 100, după ce s-a târguit. M-am simțit jenat bănuind că este un gest de zgârcenie dar doamna Angele mi-a spus că de obicei negocierea se face până ajungi la jumătatea sumei cerută inițial.
- Ai fost înșelat vreodată în China? M-a întrebat Albert , cu un aer șugubăț.
Uimirea de pe fața mea l-a determinat să continue.
- Deci ai scăpat până acum! Prietene, pari foarte naiv, surprinzător pentru un român.Am să-ți explic câteva chestii pe care ar trebui să le eviți. Sper că dacă ai avut noroc până acum Dumnezeu te va ajuta în continuare, mai ales că ajutorul sfatului meu vine la timp. Prima chestie ar fi cea care s-a derulat deja, aceea de a nu plăti prețul care ți se cere. Numai în magazinele de marcă nu se practică , în rest, peste tot. Nu te jena, chinezului i se pare normal.
- Chestia cu negocierea mi se pare a fi o încălcare grosolană a atitudinii față de semeni. Să ceri un preț cu mult mai mare decât cel corect mi se pare o tentativă de escrocare iar negocierea în sine o consider un fel de șantaj economic care pune față în față nevoia de a vinde și dorința de a cumpăra.
- Crezi că marile magazine sunt oneste când afișează un preț? Cum crezi că își pot permite în perioada reducerilor o coborâre de preț de până la jumătate? E bine să știi că legal nu au voie să vândă sub prețul de achiziție, deci adaosul comercial este enorm.
Am tăcut așteptând alte informații.
- Nu schimba bani decât la bancă. Legea pedepsește foarte aspru acest fapt deci cel care o încalcă urmărește ceva fraudulos cu venit mare. Bănuiesc că nu ai auzit nici despre „surorile Baccara!”
- Cântărețele?
-Nu! Metoda „surorile Baccara”: apar două chinezoaice tinerele și drăguțe care te abordează pe stradă, într-un centru comercial, sub pretextul că vor să facă fotografii cu tine și că le-ar face plăcere să servească ceva cu tine într-o cafenea sau restaurant. Ca să nu fi suspicios te vor asigura că își plătesc partea lor de consumație și așa va fi, dar nota de plată va fi enormă așa că, să nu ai contact cu miliția, vei plăti, ele fiind înțelese cu patronii localului. Aceeași schemă se practică și la invitația la o „ceremonie a servirii ceaiurilor”, unde vei gusta trei sau patru feluri de ceai și vei plăti ca pentru o masă completă la un restaurant de lux. Ar mai fi metoda „ lustragiul” și metoda „expoziția”. La metoda primă, după ce simulează câteva mișcări de curățat pantofii, chiar dacă nu ai cerut și nici nu ai dorit, strigă că nu vrei să-l plătești și se face scandal , cu mulți curioși și vei plăti de rușine iar la cealaltă metodă vei fi invitat să vezi o expoziție de artă a unui tânăr și invitat să cumperi un produs exponat și se va face o atît de mare presiune și scandal oferindu-ți-se un produs comun la un preț enorm încât vei da banii ca să scapi din chestia asta penibilă.
Am mulțumit pentru amabilitate și tratație dar mai ales pentru învățămintele căpătate gratuit.
- Ah, am uitat să-ți mai spun ceva, a continuat Albert, cu același ton sfătos, de părinte. Fii atent când primești restul la o bancnotă mai mare că este posibil să pimești bani falși de altă proveniență decât China, hoți de buzunare sunt și aici, nu numai în Europa, falsuri se vând peste tot așa că să fii atent la ce cumperi, mai ales dacă vei dori un obiect de jad. Îl privești în lumină și dacă este translucid atunci nu este plastic. Falsuri mai sunt la mătase, la ceai, la perle.
Ne-am despărțit plini de zâmbete, am mulțumit și am făcut schimb de adrese. Abia la plecare mi-am adus aminte că aveam cărți de vizită așa că am oferit cartea de vizită scrisă în chineză și română.
Timp aveam suficuient așa că ideia de pe lac, privitoare la religia din China, a revenit de actualitate.
Am ieșit din restaurant ca și când aș fi avut un plan clar și am mers câteva minute în pas alert ca să nu dau senzația amabililor francezi că mă agăț de compania lor. M-am oprit pe o bancă, mi-am scos caietul cu însemnări și am căutat referiri la religie. Religia în China nu poate fi despărțită de cultură. Adevărata cultură a poporului chinez a fost sădită de împărat Huang, acum peste 5000 de ani. Tot Huang este considerat și întemeietorul Taoismului, acea “școală de gândire a lui Huang-Lao”, cunoscut și drept Lao Tze.
Cele trei religii principale, confucianism, budism și taoism, nu ne duc cu gândul că nu ar mai exista și altele, cum sunt creștinii sau musulmanii, dar aceste trei religii nu se pot disocia de marile învățături ale Chinei, astrologia, Feng Shui și Yin Yang. Credințele populare din China în cadrul cărora venerarea strămoșilor și a divinităților naturii era extrem de importantă, sunt puternice și în prezent. Caracteristică pentru mentalitatea chineză este credința într-o armonie universală preexistentă a cerului,  pământului și ființei umane iar Universul este considerat un tot bine structurat și echilibrat care se află cub conducerea unei ființe supreme, entitate care nu este strict personificată.
Budismul, ca religie majoritară, reprezintă aproape a cincea parte din populație, însumând peste 185 de milioane de adepți. Cultul străbunilor reprezintă cam 800 de milioane de oameni.
Am să mă îndrept spre unul din lăcașele de cult care nu sunt majoritare.