Se întâmplase ca luna februarie a anului 1995 din calendarul gregorian să se suprapună cu luna ramadanului a anului 1415 din calendarul musulman, numit și calendarul lunar sau hegirian. Era ora amiezii, când la Dar al Baida (Casablanca) umbra abia dacă îți depășește vârfurile bombeurilor. Mai erau două ore până se termina "la séance" (ședința) de desen. Așezat pe scaunul de la catedră, priveam printre planșete, înălțate ca niște pânze de "planches á voile" (windsurf-uri), la studenți, care, picotind, trăgeau alene câte o linie pe hârtia de calc. Pe chipurile lor se putea citi suferința de a fi prezenți la ore după o noapte, în care nu au închis un ochi. Sirena Institutului Industrial Superior din Casablanca a anunțat pauza. Nici un student nu s-a repezit spre "cafétéria" din clădirea vecină, ca să soarbă un ceai fierbinte de mentă, așa cum se întâmpla de obicei. Această stare de amorțire se datora faptului că în ziua aceea începuse... ramadanul! La catedră a venit studenta Mariam (Maria), fiica patronului unei societăți de proiectare în construcții civile. Îmbrăcămintea ei era întotdeauna elegantă și reușea să-i ascundă tendința de îngrășare. În ciuda corpolenței, Mariam se deplasa foarte ușor. Folosea parfumuri scumpe. Ca majoritatea femeilor din Casablanca, nu purta fularul ("hijab") sau voalul musulman ("niqab"), lăsând la vedere părul său negru, tăiat scurt. Când zâmbea, șiragul alb al dinților contrasta plăcut cu tenul ei închis. Halatul alb, care era obligatoriu pentru toți studenții, o prindea bine. S-a lăsat cu coatele pe catedră, oferindu-mi priveliștea parțială a unui bust bogat.
- Cum te simți? am întrebat-o eu.
- Sunt foarte obosită, a răspuns Mariam. Am mâncat, am băut și m-am plimbat toată noaptea. Am fost chiar în vizită la mătușa mea, care este internată în spital. La ora 4 dimineața am servit "al șur".
- Ce este "al șur"? am întrebat-o eu, nedumerit.
- Vă lămuresc imediat, a replicat Mariam. Prima masă din noaptea ramadanului se numește "al ftur" și este un mic dejun luat după apusul soarelui. Următoarea masă, care se ia pe la miezul nopții, este denumită "al ghada", care înseamnă dejunul. Ultima masă, care este luată înaintea zorilor, poartă denumirea "al șur". Între timp, colegul ei, Alqadir (Puternicul), s-a apropiat de noi, detașat, cu mâinile în buzunarele halatului său alb, descheiat, care lăsa să se vadă un "T-shirt" și o pereche de blugi. Avea corpul unui atlet. Părul lui era blond, creț, tuns scurt. Avea o voce de bariton. Ochii lui mari, albaștri, mă făceau să cred că o femeie din arborele lui genealogic avusese o relație cu un francez originar din Alsacia. Visul lui era să plece la Milano, unde se găsea prietena lui italiancă. S-a simțit obligat să intervină în discuție:
- Luna ramadanului, a noua din calendar, celebrează "coborârea" Coranului, prin vocea arhanghelului Jibril, adică Gabriel, în conștiința Profetului Muhammad. Credincioșii trebuie să ducă o viață angelică pentru a putea primi revelația lui Allah. Deoarece îngerii nu mănâncă, postul devine obligatoriu și durează toată luna ramadanului. Iusuf (Iosif), un alt student, s-a alăturat colegilor din jurul catedrei. Era mic de statură, cu părul negru dat pe spate. Avea niște ochi jucăuși și un zâmbet permanent. Halatul lui alb, deși era încheiat, lăsa totuși, la vedere, o cravată. Îl consideram un student eminent. Politicos, după ce Alqadir a tăcut, a intrat și el în vorbă:
- În timpul lunii ramadanului, orice bun musulman, care are mai mult de 14 ani, trebuie să se abțină să mănânce, să bea și să aibă raporturi sexuale din zorii zilei până la apusul soarelui, când, cum scrie în Coran, "se poate distinge firul alb de firul negru". Sunt exceptați de la această regulă muribunzii, militarii în timpul luptelor, femeile gravide sau care alăptează, cu condiția ca, pentru zilele nepostite, să dea pomeni unui sărac sau să găsească pe cineva, care să țină postul în locul lor. Am observat că grupul de studenți din jurul meu se mărise cu Hanna (Ion). Era mătăhălos, cu mustață și un smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. Își lăsase halatul lângă planșeta de desen. Cămașa largă, scoasă din pantaloni, ascundea vederii o burtă rspectabilă. El l-a întrerupt pe Iusuf, ca să adauge o precizare cu vocea lui ascuțită, de menestrel.
- Bolnavii și cei care sunt într-o călătorie de cel puțin două zile pot să întrerupă postul, cu condiția să recupereze zilele nepostite imediat după terminarea ramadanului.
- La sfârșitul ramadanului are loc "Aid al Fitr", adică Sărbătoarea întreruperii, denumită și "Aid al Sagher", care înseamnă Sărbătoarea Mică, a intervenit cu mult tact și Butrus (Petre). El era un tip longilin, calm, cu ochi negri, inteligenți, care priveau printr-o pereche de ochelari. Îmbrăcămintea lui trăda că provenea dintr-o familie săracă.
- Ia spuneți-mi, i-am întrerupt eu, este adevărat că luna ramadanului avansează cu 11 sau 12 zile în fiecare an?
- Desigur, de exemplu, dacă anul acesta, ramadanul a început la 1 februarie, la anul va începe pe 20 ianuarie, m-a aprobat Mariam.
- Atunci, explicați-mi voi, în perioada în care ramadanul cade în ziua polară și soarele este permanent pe cer, astfel că 24 de ore din 24 "se distinge firul alb de firul negru" în condiții bune, cum poate un musulman din Alaska sau din nordul Canadei, să nu mănânce și nici să bea timp o lună?
N-am primit nici un răspuns. Sirena anunțase sfârșitul pauzei și studenții mei plecaseră deja, ca să mai moțăie puțin, în spatele paravanelor formate de planșetele lor de desen.