Dar cine era de fapt această Lili, Liliana Tcaciuc? Nimeni din sat nu știa exact. Unii spuneau că este sora Mariei Jigău, soția ciobanului Vasile Jigău, Maria fiind de prin partea Iașului, alții că e doar un copil luat de suflet, iar unii au ajuns până într-acolo cu speculațiile spunând despre Lili că ar fi fata lui Vasile de la o altă femeie. Ceea ce știau ei sigur, era că apăruse în sat în urmă cu vreo șapte ani pe când aceasta avea vreo 11-12 ani și de atunci rămăsese acolo. Vasile avea vreo 35-36 de ani, iar soția lui, doar 15 ani. Apropiate de vârstă, cele două s-au înțeles de minune.
Poate că unii ce citesc aceste rânduri se miră de faptul că o fată la cincisprezece ani poate fi măritată în secolul douăzeci, de aceea mă simt oarecum dator să dau mai multe explicații, de fapt nu prea este mult de explicat, având în vedere unele mediatizări făcute pe această temă, doar că, acestea erau atribuite unei etnii ce se supune unei anumite culturi. Cel puțin în partea Buvovinei, în satele Doroteia, Stulpicani, Slătioara - am dat aceste nume de sate fiind sigur că acolo există chiar și acum când scriu, în secolul douăzeci și unu, acest "fenomen" - fetele sunt măritate de către părinți cu bărbați aleși de ei, în special cu avere, marea majoritate a fetelor fiind sărace, dar suficient de supuse bărbatului că ajung să muncească cot la cot cu ei în pădure (îndeletnicirea mai frecventă pe lângă oierit). Un alt lucru interesant de spus ar fi că, mai toate familiile din sat sunt înrudite sau dacă nu, sunt cumătrii, de unde și forma lor de adresare „vă cumă'” pe care orice vizitator o poate auzi dacă ajunge pe acele meleaguri. De unde totuși atâția „cumătri”? Păi, simplu, la o nuntă mirii se pricopsesc cu câte 30-40 de nași după cum spune și zicala ce circulă în zonă: „Câți nași atâți nuntași”. Ei bine, astea fiind spuse să ne întoarcem la eroii povestirii noastre, pentru a nu vă plictisi prea mult, cu speranța că nu am făcut-o deja.
Deci, după cum vă spuneam, aceste două fete erau ca două surori, diferența de vârstă dintre ele fiind de doar 3-4 ani. Vasile Jigău, soțul Mariei, cioban fiind de meserie, urca pe munte din primăvară și cobora abia toamna târziu. Bineînțeles că mai venea acasă și în timpul verii, dar numai pentru o zi-două, apoi pleca din nou. Avea oi multe.Vreo patru sute, și nu-și permitea să-și lase ciobanii angajați singuri pe munte. Vă dați seama că Maria, singură fiind mai tot timpul și la o vârstă la care orice fată vroia mai mult, mai ales cea cu bărbat, dar cu toate acestea, Maria îi fu fidelă bărbatului său, chiar dacă uneori a fost nevoită să recurgă la alte mijloace, poate mai puțin ortodoxe dar ce putea face, de parcă punerea de „coarne” bărbatului era mai „ortodox”?
Într-una din seri, pe când Lili avea 16 ani, Maria îi pregăti apă caldă pentru baie și o turnă într-o vană mare de stejar ce o așezaseră în mijlocul bucătăriei. Vasile era pe munte, iar ele amândouă se băgară în vana pe jumătate cu apă călduță, aburindă. Aveau obiceiul să facă baie împreună, să se spele una pe alta cu buretele pe spate, exact acele lucruri mărunte pe care le-ar face două surori, dar în seara aceea fusese altfel. Era seara ce le-au schimbat amândurora viața. Maria trecuse încet cu buretele pe spate, pe sub braț sub sânul fetei abia răsărit - nu era mai mare ca o portocală - cu sfârcuri ascuțite de culoarea ciocolatei, apoi la fel de încet, coborî pe abdomenul plat de copilă, spre pubisul acoperit cu păr rar ce-i stătea lipit de piele. Plimbă din ce în ce mai repede buretele peste locul acela în care se adună toată plăcerea dragostei unei femei. Fata scăpă un ignet scurt.
- Maria? bângui ea.
Dar aceasta nu o luă în seamă. În picioare, amândoua, Maria se lipise mai tare de fesele fetei mișcându-se în ritmul mâinii cu buretele, începu să sufle greu în urechea tinerei, în timp ce cu limba se juca cu lobul acesteia.
Străpunsă de senzații noi, necunoscute, Lili se încordă, tremura toată și gemea încet cu gura ușor întredeschisă dându-și ochii peste cap.
- Să nu-ți fie frică, Lili, îi șoptii Maria în ureche. Vino!
Lili ieși aproape hipnotizată din vană și se lăsă dusă de Maria ce o ținea de mână, pe patul pregătit pentru noapte. Cearșaful alb, de in se umezii sub corpurile lor încă ude. Se abandonară una în brațele celeilalte pierzându-se într-o plăcere carnală inedită pentru amândouă. Era pentru prima oară pentru Maria când facea dragoste cu altcineva decât Vasile, dar ei nu i se păruse că-l înșeală. De fapt, n-a simțit niciodată atât timp cât nici un alt organ străin nu-i penetră intimitatea. Pe vremea aceea - era înainte de Revoluția din '89 - acest fel de relație nu numai că era imorală, dar era și interzisă de lege, iar la sat, o astfel de faptă era pedepsită mai aspru decât ar fi pedepsit-o legea. Satul, spre deosebire de oraș care este mai indifirent, este mult mai transparent. Obștea unui sat se cunoaște mai bine chiar decât locuitorii unui bloc care, de multe ori trec unii pe lângă alții fără a se saluta măcar. Chiar și acum, când suntem deja de ceva timp în secolul douazeci și unu, la sat, astfel de îndeletniciri, de legături, de relații sunt aspru taxate și cei ce au curajul - pentru că-ți trebuie curaj când trăiești între oameni ce ascultă de popa mai mult decât de Dumnezeu, și aici nu ma refer doar la acest aspect, ci în general - "neobrăzarea" să aibă astfel de "apucături", iar fi costat marginalizarea, excluderea din comunitate, vorbe urâte etc., ar trebui să fie mai secretoși chiar decât bibliotecile Vaticanului. Dar, cele două tinere au știut să ascundă foarte bine relația lor "obscură" și, astfel nimeni nu a banuit nimic, nici măcar Vasile care, nu de puține ori atunci când făcea dragoste cu Maria era privit, spionat din umbră, de către Lili care încă nu înțelegea sau mai bine spus, nu știa ce simte o femeie atunci când penisul unui bărbat intră în ea.
Chiar dacă nu de puține ori colegii lui Vasile de la stână râdeau pe seama lui prin remarci ca: "Ce crezi tu, măi Vasile, că nevastă-ta, așa tinerică și cu poftă de viață nu te înșeală, te așteptă pe tine, un boșorog. Păi când o mănâncă crezi că o face c-un păpușoi... ha,ha,ha... S-o crezi tu!" Vasile, totuși, încerca să-i țină partea nevestisi. Cu toate că nu recunoștea, el o urmărise oarecum pe Maria și nu aflase nimic ce să o compromită. Chiar și oamenii din sat - iar la sat telefonul fără fir funcționează cel mai bine - aveau numai cuvinte de laudă la adresa ei, cât și pentru Liliana care, terminase liceul și nimeni nu o văzuse vreodată cu un băiat, de aceia și dorința Maricicăi de a o "cupla" cu Lucian.
În seara aceia în care Lucian o conduse acasă, Lili nu mai avuse nicio poftă de Maria, chiar dacă avea chef să facă sex. Parcă nu mai putea face asta, cel puțin nu cu Maria. Simțea că ceva se schimbase, că nu mai putea continua în ritmul acela. Avea impresia că greutatea "păcatului" îi apăsa pieptul și chiar dacă Maria nu-și dădu seama, iar Lili se comportă normal, finalul acestei relații i se păru iminent tinerei, foarte aproape chiar. "Să fie vina acestui Lucian? Să-mi placă? Puțin probabil. E un bădăran, un prost crescut. Ma tratat ca pe o servitoare, un gunoi... Nu, nu și iar... nu! Ce aș putea găsi la el?" Nu putea să o înșele pe Maria. O iubea... Da... Chiar o iubea. Ce dacă, ceea ce făceau era privit de către alții chiorâș. Nu-i păsa. Odată, deschizând Maria discuția despre homosexualitate în prezența unui văr al ei ce era profesor de istorie, acesta a spus spre stupoarea lui Vasile că nu are nimic împotrivă. "Dar e imoral!" țipă Vasile nervos, indignat. "De ce?" întrebă profesorul. "De ce să fie imoral? Oare ce este moralitatea sau imoralitatea? Toate acestea se află doar în mintea omului. Dacă este lege atunci este și fărădelege. Dacă a merge beat pe drum nu-i frumos, este imoral în mintea mea, dar în mintea altuia nu este așa. Lui nu i se pare ceva ieșit din comun. E ceva normal, deci: moral.", "Nu-i același lucru.", "Ba da, doar că moralitatea este văzută din mai multe perspective, religioase sau nu. Lăsând la o parte religia care prea ne conduce viețile, destinele și dacă ar fi doar religia cea care conduce, dar nu. Sunt niște oameni care se arată religioși și ne conduc după propriile canoane pe care nici ei nu le respectă, doar pentru câștig. Dar lăsând deoparte religia, cum am spus, să privim în om, în mintea, în inima lui de unde vin toate: dragoste, ură, sentimentele cele mai des întâlnite. Omul nutrește pasiuni cu minte, le aplică cu inima și le execută fizic. Ce are a face de ce sex este cel de care te simți atras, dacă dragostea, pasiunea sunt adevărate, pornite din inimă. Atracția între oameni este naturală, firească - naturalia non sunt turpia - cele firești nu sunt rușinoase. Mă veți acuza că sunt pro homosexualitate... ha, ha, ha... Nu sunt, dar nici nu o discriminez. Fiecare e liber să aleagă că tot propovăduim cu toții "liberul arbitru", nu? Chiar Dumnezeu ne dă această libertate de alegere, în ciuda faptului că unii vorbrsc de predestinare. Iar dacă e predestinare, atunci nimeni nu mai este culpabil de ceea ce face afară de Dumnezeu care "a făcut vase de cinste și vase de ocară". Dacă pe homosexual Dumnezeu la făcut vas de ocară, atunci de ce să-l acuzăm noi de ceva ce îi este dat "de sus"? "Iubițivă unii pe alții" și "nu judecați căci are cine să judece, judecata este a lui Dumneze", spune Biblia. Vedeți? Chiar religia, cea care acuză pe o parte, pe cealaltă îi scuză... Trebuie să ne dăm după lumea "civilizată" și să privim pe semenii noștrii, indiferent de orientare religioasă, sexuală, politic etc., sau rasă ca pe aproapele nostru și să nu-i judecăm căci are cine să-i judece - dacă credeți în Dumnezeu. Să nu priviți aceste opinii precum a făcut Du Verdier care își făcea cucernic cruci în fața unei opere "cu plină duhneală de ateism", - parva licet componere magnis - dacă e îngăduit a asemăna pe cele mărunte cu cele mari și nu veți fugi de mine ca de ciumă, acea ciumă înveșmântată, așa cum a văzut-o Apolonius din Thyone. Eu vreu să mă dau după concepțiile actuale și să renunț la cele trecute, vechi...", "Te dai că n-ai încotro, dar de luat, te va lua dracu'... ha, ha, ha..." spuse atunci Vasile făcându-l pe profesor să râdă. Atunci, când Maria îl ascultă cu atenție, simți că în acest profesor putea avea încredere și chiar un aliat în cazul în care se va descoperii secretul ei, dar avea să afle mai târziu, cu stupoare, că nu era așa. Acestuia îi plăcea doar să filosofeze, de dragul discuției, a contrazicerilor fără rost, și uneori, ca și atunci, ținea prelegeri lungi, înțesate cu citate, doar din mândria de a fi privit ca un "mare învățat."
Lili ieși afară pe gang în aerul răcoros al serii de primăvară și privi stelele, acele mici luminițe ce parcă îi făceau cu ochiul. Nu putea dormi. De ce? Ce o tulbura așa mult? Lucian? Fluturii din stomac ce-i simți atunci când fusese în brațele lui? Fluturi? De ce se gândise totuși la fluturi? După o lungă vegetare larvară, simulând moartea, viermele se mișcă, se trezește, capătă aripi, părăsește cristalida, zboară. Ea nu avea aripi. Nu zbura, totuși, nu era timpul oare să iasă din "cristalidă"? Să-și ia viața în piept și rolul ei de femeie în casa unui bărbat? Nu avea și ea nevoie să cunoască dragostea, trupul, îmbrățișarea unui bărbat? Maria nu ar trebui să-i reproșeze nimic, doar ea îl avea pe Vasile și ea nu avea nimic împotrivă. De ce ar avea Maria ceva împotrivă dacă s-ar mărita... La dracu'! Ajunsese prea departe. De la Lucian la măritiș. Unde era legătura între gândul "Lucian" și gândul "măritiș"? Doar nu le cuplase gândindu-se să se mărite cu Lucian? Se sperie. Un frison îi străbătu șirea spinării. Cu toate acestea trebuia să-și caute un bărbat pe care să-l iubească, s-o iubească chiar dacă ar înșela-o astfel pe "Doamna Nifleset" a Mariei... ha, ha, ha... "Doamna Nifleset"!... "De unde am mai scos-o? Și ce nume i-am dat! Semnificativ ebraic, la fel cum făceau aceștia pe timpul Judecătorilor, dând copiilor nume semnificative, cabalistic... ha, ha, ha... Această seară a "botezului" păsăricii lui Maria ar trebui să n-o uit". Se întrebă dacă să-și dea palme ca în Basché sau să scrijilească cu cuțitul pe scândura ce împrejmuia gangul. Într-un final nu recurse la niciuna dintre modalități ci, intră în casă și se băgă în pat, adormind cu... Lucian în gând...