E o dimineață de vară, frumoasă, liniștită și banală, undeva pe malul unui râu de munte. Atât de liniștită încât nu se aude nici un sunet în afara apei, care cade în mini-cascade, printre stânci. Nici măcar o adiere de vânt nu clintește frunzele. E ca într-o felicitare chinezească cu un peisaj de munte, în care doar apa se mișcă. Printre frunze, dacă cineva s-ar uita cu atenție, ar vedea un imens lac de acumulare. La câțiva metri de mal o barcă, și ea la fel de nemișcată, ca tot restul.
Cu atât mai mult, în liniștea din jur, pocnetul care urmează se va auzi până departe, purtat de ecou. Și imediat apoi, râsetele.
- De azi am intrat într-o altă etapă. Eu zic că merită să bem pentru asta. De azi suntem "bacalaureați".
Dopul sticlei de șampanie reușise în cădere să încrețească un pic apa lacului. Acum plutea nemișcat, undeva în dreapta bărcii.
Ioana nu-și putu lua ochii de la tremurul mușchilor bine definiți sub tricoul mulat, atunci când Mihai turnă șampania în pahare. Mâinile lui vânjoase știau să fie uneori nespus de tandre. Continuând să se uite fix la pectoralii imenși pe care-și pusese și ea de multe ori capul, vorbi :
- Sincer, eu mă așteptam să ne pice Eminescu la Română. Cu o seară înainte am visat-o pe Veronica Micle. Apropos, știați că și tatăl ei a fost cizmar ?
-Ca și… ? (și Petre face un semn cu capul în sus). Nu știam. Mângâie buza paharului de cristal cu degetul aratător, făcându-l să scoată un sunet ascuțit, ca de pasăre rănită. Eu mă așteptam mai degrabă la ceva de Nichita Stănescu, că anul asta se împlinesc cinci ani de la moartea lui. Eminescu a mai fost și acum doi ani. Hai că până la urmă n-a fost chiar așa de dificil subiectul.
- N-a fost dificil pe naiba. Poate pentru tine, că ai fost "olimpic" la Română. Mie mi-a sunat destul de alambicat: "Într-o formulă memorabilă, Nicolae Iorga numea pe Eminescu «expresia integrală a sufletului românesc». Motivați această afirmație". Ce să motivez ?
Ioana tocmai își mutase privirea de pe pectorali, pe gambele lui bine sculptate.
-Păi tu Mihai, mai întâi trebuia să-ți motivezi absențele de la orele de Română, că ai lipsit la mai mult de jumătate din ele.
- Știi foarte bine Ioana că fac parte din echipa olimpică de sărituri în apă. Absențele mele au fost motivate și răs-motivate: două zile pe săptămână la bazin și două zile pregătire fizică.
- Da, "Noi cu mușchii ca oțelul, vom culege mușețelul". Asta trebuia să scrii tu la Română, râse Petre. Sunetul făcut cu degetul pe buza paharului deveni din ce în ce mai ascuțit, indicând că o oarecare tensiune plutea prin aer.
-Tu vorbești băi pletosule, tu care-ai apărut la emisiunea "Studioul tineretului " a lui Mihai Mamulici, la exemple negative ?
Ioana părea acum fascinata de gestul cu care își dădea Petre părul din ochi. O mișcare aproape feminină, dar plină de virilitate.
- Gata băieți ! Să ciocnim pentru reușita noastră.
Cei trei tineri, Ioana, Mihai și Petre erau trei prieteni de liceu și azi se întâlneau pentru a sărbători promovarea examenului de bacalaureat. Și se mai întâlneau pentru ceva.
-N-am putea să rămânem prieteni și-atât ? Pentru totdeauna ?, încercă Ioana marea cu degetul. De ce să nu putem ?
Paharul de cristal țiui scurt și se sparse în mâna lui Petre.
- Pentru că te iubesc, rostiră cei doi în același timp.
- Da, da, stiu. Și eu vă iubesc. Pe amândoi la fel. De ce trebuie neapărat să-l aleg doar pe unul dintre voi și să-l uit apoi pe celalat ?
Picaturi de sânge se amestecau cu șampania, în ceea ce mai rămăsese din pahar. Un spectacol cromatic desăvârșit.
Mihai scoase un plasture cu pansament steril din sacul său de sport și i-l întinse lui Petre.
-Pentru că nu mai vrem să te împărțim. Pentru că pur și simplu nu mai putem continua așa. De-acum iubirea noastră va trece într-o nouă etapă, se va maturiza și cred că niciunul dintre noi nu e pregătit pentru un "Menage a trois". Petre și cu mine am vorbit despre relația noastră și-am hotărât că unul dintre noi va trebui dispară.
Dopul de plastic începu să se agite dintr-o dată, ca o plută a unei undițe invizibile semnalând o mare captură.
- Voi ați hotărât ? Și cu mine cum rămâne ? La sentimentele mele nu v-ați gândit ? Ele chiar nu contează ?
- Ba contează foarte mult, ai să vezi în continuare. Tu ești cea care va alege între noi doi. Iar cel care te va pierde va accepta verdictul tău fără crâcnire, oricât de mult îl va durea. Și va dispărea din viața celorlalți pentru totdeauna. Mihai ai vreo problemă cu asta ?
- N-am absolut nici o problemă. Vântul se stârnise pe neașteptate și apleca acum cu putere crengile pinilor de deasupra lor.
- Cred că sunteți nebuni. Profitând de un moment de neatenție al celor doi, Ioana luă de pe masă paharul ciobit și-i dădu pe gât conținutul.
- Bineinteles, Ioana. Suntem nebuni dupa tine, zise Petre zâmbind.
- Nu, nu pot să fac asta. E mult prea dureros.
- Foarte bine. Atunci am să va propun un joc. Pentru că zici că ne iubești pe amândoi la fel, ne vom întrece ca doi cavaleri din Evul Mediu, care se luptă pentru prințesa lor.
- Eu nu sunt prințesă, Mihai, iar voi nu sunteți cavaleri. Haideți să oprim jocul ăsta stupid până nu e prea târziu.
- Și cam cum ai vrea tu să ne întrecem, Mihai, întrebă Petre ?
- Păi dacă tot suntem aici pe malul lacului, de ce n-am face o baie ?
- Eu vreau să știu în ce constă jocul. Deocamdată te joci cu vorbele și cu nervii nostri.
- Ai dreptate Ioana. Mă joc. Ti-am spus de la început că e vorba de un joc. Să-i zicem: “Jocul crud al dragostei și-al întâmplării”
- Jocul crud, adică necopt?
- Nu Petre, crud, adică fară milă. E un joc în doi. Și ca orice joc în doi, are un învingător și un învins.
- Nu vrei să fii mai explicit ? Ce vrei să spui prin acest "Joc al dragostei și-al întâmplării" ?
- Crud, Petre, crud. Jocul crud al dragostei și-al întâmplării. E foarte simplu. Noi doi ne vom scufunda în lac ținându-ne respirația, iar "printesa" va rămâne pe mal, ca arbitru. Cine scoate primul capul din apă să respire, pierde. Simplu ca bună ziua.
- Nu e drept. Tu ești campion național la sărituri, Mihai.
- E adevărat Ioana. Petre, tu ai vreo problemă cu asta ?
- Nu, nu, e în regulă cu mine. Fie ca cel mai bun să câștige.
Ioana e stupefiată și perplexă. E ca și cum ar fi prizoniera unui vis căruia îi știe desfășurarea, dar pe care nu-l poate opri din derulare.
Mihai îi întinde ceasul lui cu cronometru, Ioanei.
- Tine, poate că unul dintre noi va "sparge" astăzi recordul mondial la stat sub apă și-o să apară mâine la Telejurnal la rubrica de "Înfăptuiri mărețe în comunism".
Baietii s-au dezbrăcat și s-au aliniat unul lângă altul pe marginea lacului.
- La trei, sărim.
- Eu sunt gata, Mihai.
- Unu, doi, trei.
Au sărit.
Ioana e încă nedumerită și uimită. Cercurile de pe lac, sunt la început concentrice, apoi se ating, se întrepătrund. Timpul trece foarte încet. Pare că durează o veșnicie. Vântul suflă din ce în ce mai puternic. Dopul de plastic a ajuns undeva în spatele bărcii. Deodată, bulele de aer venite din adânc explodează la suprafață. Primul care scoate capul din apă este, surprinzator, Mihai, campionul național la sărituri. Se observă o mare relaxare pe fața Ioanei. Întelegem acum că Petre e cel pe care-l iubește cel mai mult. Lui Mihai nu-i vine să-și creada ochilor că el e cel care a pierdut. Pe masură ce timpul se scurge, Ioana și Mihai își dau seama că ceva nu e tocmai în regulă.
- Câte minute au trecut ?
- Două minute si 30 de secunde, răspunde Ioana cu ochii pe ceas.
Mihai se scufundă cuprins de panică. Aceeași panică o putem citi și-n ochii Ioanei.
-Grăbește-te Mihai, te implor, grăbește-te !
Mihai se scufundă din nou și din nou, din ce în ce mai epuizat și mai fară speranță.
Într-un târziu, o șoaptă purtată de vântul înserării ajunge în locul în care Mihai continuă să se scufunde.
- Degeaba Mihai. L-ai omorât.


-va urma-