agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-01-22 | |
(continuare)
Într-o mănăstire din Veneția, Matei descoperi o scrisoare trimisă din Germania de către Giordano Bruno către protectorul său, Giovanni Moncenigo. Scrisoarea, aflată în arhiva monsegniorului Moncenigo, scăpase de furia cu care Biserica îl vânase nu numai pe Bruno, dar și toate scrierile sale. În scrisoare, filozoful vorbea despre lucrarea sa „Cena de le Cenere” („Cina cenușii”), lucrare în care reluase și susținuse teoria heliocentrică a lui Copernic. Bruno recunoștea că nu citise, neavând de unde, lucrările cărturarului polonez. De aceea, se scuza el față de nobilul Moncenigo, prezentarea sa e cumva vagă și lipsește argumentația riguroasă. Nu-l studiase pe Copernic, ideile lui îi fuseseră șoptite. Șoptite de o voce dinăuntru, o voce care era și nu era a lui. O voce acordată pe gândul lui, o voce atât de puternică, de convingătoare, încât îl făcuse să adere imediat la ideile lui Copernic. Ba, mai mult, extinsese heliocentrismul copernican postulând mai multe lumi, nu numai cea pe care polonezul își axase și își demonstrase teoria. Acea voce îi șoptise și teoria, așa cum o lăsase Copernic, mort înainte ca el să se nască, dar și continuarea ei. Giordano era, în același timp, și un continuator, dar și un descoperitor. Să fie oare posibil? Să fi reușit Giordano Bruno să fi comunicat cu Copernic? Să-i fi fost transmise, cumva, ideile aceluia, peste timp și peste granița dintre lumea în care el trăia și lumea în care Copernic se odihnea, atunci, de mai bine de treizeci de ani? Bruno se născuse la cinci ani după moartea lui Copernic. Vigilența și metodele Inchiziției nu putuseră să se schimbe într-un răstimp atât de scurt. Pe Copernic, Biserica îl lăsase în pace, deși era primul care, punând Soarele în centru și rotind Pământul în jurul lui, contrazicea geocentrismul. În schimb, Inchiziția stătuse tot timpul cu ochii pe Bruno – un emul numai, unul pentru care heliocentrismul fusese numai o preocupare secundară. Fusese urmărit cu cerbicie, așa cum trebuia urmărit un dușman de moarte. Copernic, în Polonia, fusese mai departe de brațul ferm al Bisericii, care elimina orice potrivnic din Spania, Italia, Franța. Dacă ar fi găsit scrisoarea lui către Giovanni Moncenigo, cu șoaptele acelea, Inchiziția ar fi avut un motiv în plus să-l ardă pe rug. Șoaptele acelea nu puteau fi decât vocea Diavolului. Dar, din tot ceea ce citise Matei, rezulta că Biserica găsise dovezi suficiente pentru a-l arde pe rug. Păcat că odată cu marele filozof pieriseră în flăcări și alte dovezi scrise ale experimentelor lui. Mai cunoscute erau scrierile sale mai cuminți, care se însumau sau extindeau ideile altor filozofi din vremea sa, Marsilio Ficino și Giovanni Pico della Mirandola: toți trei puneau dragostea și magia la baza tuturor sentimentelor și alcătuirilor omenești. Heliocentrismul lui Bruno era excentric preocupărilor lui, străin preocupărilor celorlalți doi. Oare acesta să fi fost singurul motiv pentru care Biserica îl târâse pe rug? Citind atent scrierile lui Giordano Bruno despre eros și magie, atent la ceea ce filozoful sugera numai, subliminal, evitând expunerea directă, deschisă, Matei detectă mărturii discrete ale unor deschideri. Fără a fi explicit, ca în scrisoarea către protectorul său, Bruno scria uneori despre idei care îi veneau pe neașteptate, despre momente de grație în care pana lui parcă scria singură. Faptul că nu pomenea de acele șoapte era lesne de înțeles: voia să-și publice scrierile, știa că Inchiziția stă cu ochii pe el. Asta pe partea de magie. Gândindu-se la ceea ce aflase la București, de la doamna Floriana, Matei se simți îndreptățit să creadă că Giordano Bruno fusese, și el, un ales. Un ales mai aproape de Nostradamus, cel care se sfârșise, așa cum singur își prevestise, pe când Bruno avea cincisprezece ani. Se pare că prezicerile lui Nostradamus rămăseseră necunoscute marelui filozof. Nici nu trecuse suficientă vreme pentru ca prezicerile lui să fie certificate, astfel că Nostradamus era încă privit ca un șarlatan. Dar, la fel ca Nostradamus, Giordano Bruno fusese un ales ințiat, instruit, capabil să recepteze lucruri complicate, capabil să împingă mai departe cunoașterea omenirii. Complet opus celor trei copii din Fatima sau lui Petrache Lupu de mai târziu, ca și vrăjitoarelor sau ghicitoarelor din toate timpurile. Om al ideilor, ca unul care vedea, în toate, spiritul, Giordano Bruno se rezumase să ateste, discret, călătoria gândurilor, a ideilor, de dincolo spre noi. Mă rog, spre el, ca ales. Nu mersese mai departe. Nu se gândise la reîntrupare. El era numai mesagerul lui Copernic. Copernic nu era în el, Copernic îl vizita doar, uneori, doar pentru a-i șopti idei noi. Pe atunci, pe vremea lui Giordano, hinduismul nu era cunoscut, se gândi Matei. Lumea, chiar și filozofii cei mai cutezători, în inerția ideilor Bisericii, credea în nemurirea pe care Dumnezeu o va dărui aleșilor săi, celor care o vor merita, cândva, dar nu ca o întoarcere pe Pământ. Nu ca o întoarcere într-un alt trup. Nu ca o nouă viață. Și dacă, totuși, cuteză Matei să gândească, întoarcerile acestea sunt posibile? Dacă întoarcerile acestea s-au întâmplat și încă se mai întâmplă? Să fi fost Giordano Bruno ales pentru reîntruparea lui Copernic? Reîntrupare, nu, concluzionă Matei. Bruno, observator atent, inteligent, detectase acea voce, o pomenise în scrisoare, chiar și așa, fără să-și dea seama a cui este. Nu cunoștea opera lui Copernic, nu-l identificase cu vocea. Oricui ar fi aparținut, vocea aceea o auzea numai din când în când, nu sălășuia în el. Nu, niciun spirit nu se reîntrupase în Giordano Bruno. Fusese numai un ales, ca și alții, pentru a i se vorbi de dincolo. Numai Iisus, El singur fusese ales să întrupeze pe Dumnezeu pe Pământ. Numai El putea fi considerat un adevărat Messia. Lui Bruno și ceilorlalți – simpli receptori – doar le parveniseră mesaje de dincolo, mesaje pentru ei sau pentru întreaga omenire. Atât. (va urma) Ghiocel |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate