agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1681 .



Puterea razei albastre (8)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2015-04-05  |     | 




Puterea razei albastre (8)

În luna mai a aceluiași an a fost organizat de către Universitatea din Brașov un simpozion științific, având ca temă analiza misteriosului obiect cosmic detectat în zona Observatorului Astronomic "Bradul".

Când am primit invitația de participare la simpozion, formulată direct la adresa mea în termeni măgulitori, m-am simțit mândru de atenția ce mi s-a acordat și am căutat să răspund invitației.

Mi-am pregătit disertația. Cu acest prilej, mi-am reconsiderat ipotezele privitoare la dedublarea stelei albastre și la apariția misteriosului corp ceresc, căutând o explicație unitară. De fapt, era prima mea lucrare științifică pe care trebuia să o susțin și pe care am redactat-o cu multă atenție și cu multă migală. După ce am terminat-o, am început s-o mai contemplu sub diferite aspecte, mândru că reușisem să scot la capăt pe cont propriu o asemenea lucrare științifică.

Până la Simpozion mai rămăseseră destule zile. În tot acest timp, Adelina îmi scria des scrisori lungi și cu patos, povestindu-mi de toate cele, așa cum făceam și eu în scrisorile mele către ea. Ea era inepuizabilă în delicatețea gândirii și a exprimării. Avea o imaginație generoasă, făcând ca scrisorile ei să le citesc mereu cu sufletul la gură, să mi se pară însăși fericirea de pe pământ. Își exprima deseori speranța că vom ajunge într-o zi să locuim în același oraș, că vom admira împreună spectacolul civilizației și al universului, că vom fi prieteni devotați și nedespărțiți.

Dar s-a întâmplat ca dialogul nostru să fie tulburat de un incident care, din fericire, nu a reușit să umbrească deloc candoarea prieteniei noastre. S-a întâmplat ca un timp să nu mai primesc nicio scrisoare de la Adelina, cam vreo zece zile la rând, deși până atunci le primisem chiar și de două ori pe săptămână. Am devenit neliniștit. Nu știam ce s-a întâmplat.

Eu însă nu încetasem să-i scriu. De fapt, nu m-ar fi răbdat inima să nu-i scriu, căci știam cât de trist este să aștepți o scrisoare care nu mai vine! În acele zile de neliniște mi-aș fi imaginat orice, însă nicio clipă nu m-aș fi îndoit de devotamentul ei față de mine.

Într-o zi, pe când veneam din satul din vale și abia începusem să urc povârnișul muntelui spre cabană, trecând pe lângă casa lui nea Macovei, l-am zărit lucrând la împrejmuirea unui ogor, meșterind un gard de lemn. Dând cu ochii unul de altul, n-am putut evita să-l salut, așa că am fost nevoit să intru în vorbă cu el.

- Doamne ajută, nea Macovei!
- Mulțumesc, băiete! Ho, ho!... Uite cine trece pe la noi!...
- Tocmai urcam la cabană...
- Ce-i cu tine, Mariane? Te credeam bolnav... Ce explozie a fost acolo la Observator?
- A, ce să fie? Niște vizitatori de pe alte lumi!
- Măi, băiete!... Nu-i bine să te pui cu oamenii de pe alte planete... Te poate costa scump de tăt!...
- Chiar așa?! zic eu, cu încăpățânare.

- La ce folosește toată tevatura aiasta, bre? Ai? Tot mai bine-i să te faci colea gospodar, în satul aista liniștit... să ai casă ș-un trai tihnit!...

N-aveam argumente și nici chef să-l contrazic, așa că mă pregăteam să-mi văd de urcuș, zicându-i:

- Rămâi cu bine, nene! Mă grăbesc s-ajung la cabană.
- Mergi sănătos, Mariane!
Și omul continuă să-și vadă de gardul lui.

Cum tocmai atunci ieșise din casă Maria intrând în gradină, ca din întâmplare, tăranul își adusese aminte de ceva, așa că m-am trezit strigat din urmă:

- Hei! Mariane!...
- Ce e? îi răspund, întorcându-mă.
- Marie! Ai dat scrisoarea omului? strigă nea Macovei, de data asta către fiică-sa.

Maria își plecă fruntea, schițând doar un mic semn cu capul: nu.

- De ce nu i-ai dat-o, măi, fată? Du-te, Mariane, să-ți dea scrisoarea!...

Fata intră în casă, întârzie ceva timp, dar reveni cu două scrisori mototolite în mână, pe care mi le întinse, roșie la obraz și supărată parcă, ocolindu-mi privirea. Apoi intră îmbufnată în casă fără să mai spună ceva.

Rămas cu scrisorile în mână, am început să urc poteca. Privesc plicurile, amândouă erau de la Adelina: același scris fin, îngrijit, aceleași timbre albastre, frumoase. Doar că plicurile erau un pic șifonate și se vedea că fuseseră desfăcute, probabil citite, apoi lipite la loc.

M-am lămurit imediat de cele întâmplate: scrisorile destinate mie încăpeau în ultima vreme, nu știu cum, pe mâna Mariei, care n-a rezistat tentației să le desfacă și să le afle conținutul.

Ca de fiecare dată, veștile de la Adelina erau multe, sincere, atât de însuflețite și de luminate în tot ceea ce exprimau! Într-una din scrisori Adelina îmi comunica o veste care mă uimi și mă entuziasmă: îmi scria că la Facultatea de Mecanică ar fi nevoie de un asistent și că părinții ei interveniseră să fie reținut acel post pentru mine.

Ce perspectivă luminoasă mi se deschidea! Asistent la Politehnică! Îmi convenea de minune. Să fiu în același oraș cu ea, fericit că o pot vedea în fiecare zi? Mă amețise de-a binelea vestea aceasta!

I-am răspuns degrabă că sunt nemaipomenit de fericit că voi ajunge la București și că aș face orice numai să fiu aproape de ea. Totuși, nu știam cum trebuia să procedez ca să plec din postul în care eram acum angajat.

"Nu-i nicio problemă", mi-a răspuns Adelina în scrisoarea următoare, "căci am găsit un lector universitar care, împreună cu soția sa, pregătesc lucrarea de doctorat în mecanică cerească și au nevoie de foarte multe date și experimente astronomice... Așa că ei pot suplini postul acela al tău cel puțin doi ani de zile, așa au promis..."

Iată - mi-am zis - cât de frumos se leagă lucrurile atunci când iubești! Important este să ai un ideal și încredere nestrămutată că lucrurile se pot rezolva!

Am anunțat-o pe Adelina de simpozionul de la Brașov, din luna mai și mi-a răspuns că-și dorește foarte mult să vină și ea, pentru a ne revedea.

(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!