agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-07-28 | | Ca entitate numerică, cifra o mie este la îndemâna creatorilor, fiind o cifră rotundă și încununarea unui drum care duce la desăvârșire. Scriitori, poeți, cineaști au fost atrași de cifra o mie, de-a lungul timpurilor: “Ana celor o mie de zile” – un film istoric remarcabil, ca să nu mai vorbim despre poveștile celor “O mie și una de nopți”. Scriitorul de față apelează și el la cifra magică pentru a-și desfășura gândirea. Eroul lui, Iustin Dobrescu, traversează culoarele unui destin încercat, cu multe provocări și limite cărora trebuie să le facă față. Și tot pe parcursul celor o mie de zile și tot atâtea nopți. Timp în care acest bărbat își duce viața, lipsit de lumina ochilor. Încă de la prima pagină, Iustin Dobrescu este însoțit de vocea auctorială, ca un suport de care e preferabil să se sprijine, ca de bastonul pe care-l ține, de fantezie, agățat de braț. Vocea parcă îl conduce, îndreptându-i pașii într-acolo unde vrea să ajungă. E o senzație aproape materială, altceva decât glasul povestitorului, punctând, cu un soi de considerații filozofice sau psihologice, momentele cheie ale acțiunii. Ex. “Este interesant de observat acest carusel al vieții în care oamenii urcă și coboară, intersectându-se atât de diferit “. Își comunică aceste reflecții, pentru a-l ajuta pe cititor să pătrundă mai ușor în universul romanesc pe care-l propune. Ori, mai curând, o dedublare a vocii povestitorului care-l terțează cu reflecțiile sale pe autor. În felul acesta, se poate spune că autorul devine eroul principal care-și comunică gândurile și trăirile emoționale. După care reia firul narațiunii de acolo de unde îl lăsase. Un procedeu interesant, parcă o reflexie în oglindă a personajului. Autor și personaj interpretând la unison partitura. și, mai interesant, peste aceste voci se suprapune și vocea lui Iustin Dobrescu (e drept, în gând), așadar, avem de-a face cu trei voci, un triunghi care susține narațiunea. De fapt, este vorba de un destin marcat de o tragedie personală: un accident nefericit, în urma căruia eroul își pierde vederea. Ieșit într-o dimineață din casă, Iustin este ispitit de gânduri care se împletesc cu amintirile primei iubiri din liceu. În ipostaza în care se află de câțiva ani, gândirea lui a deprins să interpreteze fiecare zgomot, fiecare mișcare din jur, în timp ce toate celelalte simțuri intervin cu o acuitate sporită, ca o compensație pentru pierderea vederii. Marian Malciu se pricepe de minune să recurgă la suspans pentru a crea atmosfera aceea stradală, specifică unui eveniment rutier, situație destul de frecventă în zilele noastre. Și, ca într-un film absurd, se repetă accidentul care i-a schimbat tânărului Iustin cursul vieții. Pentru Iustin Dobrescu, noul accident declanșează unele resurse paranormale proprii și devine prilejul de a călători într-o altă lume în care se vede proiectat fără voie. Se știe că nevăzătorii capătă abilități deosebite și chiar o vedere interioară care-i face pe oameni curioși peste măsură. De ce îl supune autorul pe eroul său la un accident repetitiv? Doar pentru a-i declanșa reacțiile secundare care-l vor purta pe tărâmuri extrasenzoriale, paranormale, făcându-l să-și retrăiască momentele cheie ale vieții, ori proiectându-l în alte lumi, alte vieți pe care, sensibil și receptiv mai mult decât ceilalți, încearcă să și le reamintească? Poate pentru a-și reîntâlni avatarurile? Ori, pentru că această cecitate i-a provocat o dezvoltare neobișnuită a acuității vizuale, auditive și olfactive, așa cum se întâmplă îndeobște? Pe acest eșafodaj, Marian Malciu contruiește povești și intrigi diverse, fie între cadrele medicale din spitalul de urgență unde fusese dus Iustin Dobrescu aflat în stare de comă, fie în alte împrejurări. Pe de altă parte, experiențele trăite de Iustin Dobrescu din momentul accidentului sunt descrise de autor cu multă măiestrie și sprijinite pe oarecare suport informativ. Tânărul este plasat într-un cadru straniu, într-un timp revolut și un spațiu care nu au nimic de a face cu situația lui actuală. Cu destulă abilitate și cu intuiție, autorul conduce firul acțiunii care lasă întotdeauna loc întâmplărilor inedite, neașteptate. El aduce în actualitate probleme de importanță națională, cum e cea a gazelor de șist, problemă ce-l preocupa, în calitate de geolog, și pe Iustin Dobrescu. Și pe cât de confuză e realitatea în care de curând s-a ancorat fără voie, pe atât mai limpede se arată trecutul acut, dureros, acel fatidic ceas al primului accident, din pricina căruia a rămas fără vedere. Deși țintuit între aparate, inconștientul lui hălăduiește liber, retrăind totul până în cel mai mic amănunt. Și prozatorul știe perfect cum să schimbe planurile real-imaginar și să redea cu fidelitate întreaga poveste. Iscusința cu care Marian Malciu schimbă cadrele este uimitoare. Situații, întâmplări, personaje, destine paralele, toate converg, înaintând în același sens dramatic, tulburător, în care un tânăr orb zace pe patul de spital, în timp ce creierul lui lucrează asiduu. Lectura este captivantă. Marian Malciu este omul detaliului. El descrie cu minuție o scenă precum și pe protagonistul ei în toate nuanțele, fără să omită nimic din ceea ce ar putea să conducă la descâlcirea firelor. Detaliul psihologic este esențial. Povestea de iubire dintre Tinu și Laura face și ea parte din acest rotund. Și parcă și timpul s-a ghemuit în fața acestor tineri frumoși care încep un capitol ce se anunță a fi cu totul inedit, plin de mistere care se cer deslușite. Așa cum Laura își mărturisește la un moment dat: “Am senzația că suntem doar noi doi, prizonieri ai timpului, blocați împreună parcă pentru o eternitate…!” Monologul Laurei în fața oglinzii dezvăluie adevăratele sentimente ale tinerei și acest procedeu de prospectare a conștiinței, mai puțin folosit în scrierile epice, aruncă lumini difuze asupra stilului acestui original autor care deja a scris câteva romane de dragoste. Și iată acum, acest roman de introspecție psihologică presărat cu scene de dragoste care au loc în subconștientul personajului Iustin, cât timp se află în comă. Autorul nu se dă în lături de a prezenta și unele aspecte din starea generală a națiunii, confruntată cu probleme grave ca lipsa de medicamente și posibilități materiale reduse pentru cei care au nefericirea să se îmbolnăvească, precum și cu haosul legislativ existent de câteva decenii. Dar și neglijența guvernanților care acordă prea puțină atenție acestor aspecte. Și în această privință, Marian Malciu este suficient de virulent, dovadă că este informat, ca orice bun român, cu situația în care se zbate majoritatea populației. Autorul pune în gura doctorului chirurg Eugen Tomescu toate aceste imperfecțiuni ale vieții sociale. Revolta doctorului chirurg este revolta autorului însuși. Și nu o dată, autorul pune în gura personajelor propriile opinii. Un spital model, un medic capabil și omenos care se interesează de bolnavii lui și după orele de serviciu, o asistentă măritată, dar îndrăgostită de șeful ei, un comatos cu activitate cerebrală intensă, fac parte din ingredientele care dau aroma lecturii. În rest, retrăiri ale unor experiențe din trecut, într-un nou înveliș psihologic, cu nuanțe diverse și cu efecte stranii care potențează cauza. Mai sunt și aparte-urile, autopersiflările din veșnicele monoloage. Interesant de remarcat e faptul că aceste personaje practică un soi de monolog interior, ori de câte ori se confruntă cu câte o problemă și reacționează cu oarecare autoironie și umor față de propriile lor reacții, ca să-și limpezească mai bine situația. Acesta este și un bun prilej de remember, de aducere în prezent a unor manifestări și evenimente din trecut. De parcă s-ar fi spovedit unui interlocutor de încredere. Și cine ar putea fi mai de încredere decât propria persoană? Personajul devine, cu alte cuvinte, povestitor, ia locul autorului și-și desfășoară firul gândirii în mod firesc. Așa e și cazul doctorului Eugen Tomescu, care-și relatează povestea iubirii pentru doctorița Pavelescu, colegă de facultate. Câte personaje, tot atâtea povești de viață. Fiecare cu interpretarea lui. Idila care se înfiripează între Iuliana și doctorul Eugen e menită să mai destindă atmosfera încordată legată de accident. Iustin Dobrescu începe să-și depene amintirile în fața doctorului curant la fel de firesc de parcă s-ar fi aflat în fața unui prieten vechi. Pe alt palier epic și tot sub forma dialogului cu sine, se dezvoltă povestea Laurei, iubita lui Tinu, și miracolul maternității ei secrete. Cu un curaj vrednic de laudă, ea hotărăște să păstreze copilul conceput la munte, în cele trei zile de iubire înfocată cu tânărul geolog. Reîntâlnirea celor doi este cu adevărat memorabilă. O altă întâlnire cu el nu a mai avut loc din pricina fatidicului accident de mașină care l-a lăsat fără vedere. Vreme de trei ani, s-au tot așteptat unul pe celălalt într-o disperare mută. Cel puțin avea alinare prin copilul minunat pe care l-a născut. Este aproape spectaculos modul cum eroii cărții vorbesc cu ei înșiși, se admonestează, se mustră și, în cele din urmă, se împacă. Autorul recurge la folosirea unor nume de prestigiu din medicina românească, specialiști în oftalmologie și în special în transplantul de cornee. N-ar fi interesant dacă autorul n-ar folosi un artificiu special pentru rezolvarea conflictului: deși nu-l mai văzuse din zilele petrecute la munte, Laura, însăși iubita lui Iustin Dobrescu, îl va opera pe acesta. S-ar zice că Marian Malciu este o persoană complet pozitivă care-și revarsă preaplinul generozității și bunătății sale în toate paginile. El rezolvă în chip fericit destinele eroilor săi, „ajutându-i” să-și împlinească iubirea: doctorul Eugen și Iuliana, Iustin și Laura, mama copilului său. Are loc și o cerere în căsătorie în toată regula. Autorul îi vrea pe toți buni, frumoși și fericiți. Accidentul este doar un pretext pentru a înfăptui această lucrare minunată. O situație dramatică evoluând în prilej de bucurie și fericire. Și printr-un alt artificiu stilistic, autorul plasează rezolvarea cazului în viitor, adică în vara anului 2014, ca și când s-a petrecut deja. Ca o speranță nestinsă. De asemenea, întâlnirea lui Tinu cu fetița de trei ani despre care nu știuse nimic până atunci. Optimismul, armonia care se degajă dintre paginile cărții, îl fac și pe cititor mai încrezător și mai plin de speranță. Până la urmă, toate se vor sfârși în chip minunat. Cu adevărat, tainicele cărări ale iubirii îi vor conduce pe protagoniști la un final fericit. Era nevoie de un nou accident pentru acest lucru. O zguduire. O transformare. Un prag. Trecut cu brio. În plus, spirit justițiar, autorul dorește să îndrepte toate lucrurile care stau strâmb, la vederea cărora nu poate rămâne indiferent. Este, într-un fel, un luptător. Și cu acest roman captivant, Marian Malciu se înscrie în galeria prozatorilor contemporani. Și-a câștigat cititorii și criticii prin rigurozitatea cu care-și construiește cărțile, cu stilul deja format și cu ineditul subiectelor alese. O carte stenică, plină de învățăminte strecurate subliminal, cu multă dibăcie. O carte care relaxează, tămăduiește. CEZARINA ADAMESCU - membră a USR - = 7 Prier 2014 = |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate