agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1993 .



Mâncătotoarele de ruj de buze din Casablanca (55)
proză [ ]
"Aperire terram gentibus"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorarab ]

2015-12-19  |     | 



Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 10 decembrie 1948, stipulează la articolul 13.1 următoarele: "Orice persoană are dreptul să circule liber și să-și aleagă reședința între granițele oricărui Stat. Orice persoană are dreptul să plece din orice țară, inclusiv a lui, și să revină în țara lui". În cartea "Drepturile omului în lumea contemporană", apărută în 1983 sub auspiciile Editurii Politice, același articol este tradus astfel: "Orice persoană are dreptul să circule liber și să-și aleagă reședința între granițele unui Stat. ". Aceasta omisiune nu a fost întâmplătoare, ci a reflectat o fațetă a modului de abordare a drepturilor fundamentale ale omului în regimurile dejist și ceaușist, când foarte mulți români doritori să plece ca turiști în "lumea liberă" se îmbolnăveau de "pașaportită", adică pașapoartele lor erau puse în "carantină". Adevăratul text al acestei declarații l-am citit pentru prima oară într-o carte împrumutată de la biblioteca Școlii Normale Superioare de Învățământ Politehnic (n.a. "École Normale Supérieure d’Enseignement Polytechnique") din Oran. Ulterior, am avut ocazia să citesc la Port Said, pe soclul statuii lui Ferdinand de Lesseps o variantă mai veche a articolului 13.1. a "Declarației Universale a Drepturilor Omului", având următorul conținut: "Aperire terram gentibus" (n.a. A deschide lumea oamenilor). Tot atunci am lecturat o pagină ilustrată memorabilă de istorie privind eforturile depuse pentru a ușura transportul maritim internațional prin construcția canalului de Suez.
Dar iată cum s-a întâmplat! Într-o după-amiază de februarie a anului 1985 mă aflam pe terasa restaurantului unui hotel unde tocmai luasem dejunul. La stânga, spre nord aveam imaginea plajei private, unde dominau galbenul nisipului, albastrul mării Mediterane și verdele frunzelor de palmier. Drept în față, spre est se desfășura bulevardul Filistinia (n.a. Palestina), cel mai important din Port Said. Mult mai departe, peste o oază de verdeață tropicală zăream o încregătură de catarge, macarale, antene și silozuri, simboluri ale celui de al doilea port ca mărime al Egiptului, după cel din Alexandria. Drapelul Egiptului și acoperișul cu trei cupolele verzi indicau clădirea Autorității Canalului de Suez. Două diguri, mai lungi de un kilometru protejau accesul sau ieșirea navelor în, respectiv, din Canalul de Suez. La capătul dinspre țărm al digului vestic se ridica silueta înaltă de 53 de metri a farului. Lângă mine fuma ca un turc Mussa (n.a. Moise) Mallah (n.a. Marinar), profesorul universitar egiptean și colegul meu de la Școala Normală Superioară de Învățământ Politehnic din Oran, venit acasă la el în vacanța de iarnă, care s-a oferit să-mi fie ghid pe perioada sejurului meu în țara pe care istoricul antic grec Herodot a denumit-o "un dar al Nilului". Soția mea - Ella și fiul meu – Edy, împreună cu unicul fiu al lui Mussa - Ilias (n.a. Ilie) erau plecați să facă o scurtă plimbare pe plaja privată a hotelului.
- Sejurul prin Port Said mi-a făcut impresia de "déjà vue", a fost ca o deschidere a unui jurnal intim virtual, scris în perioada copilăriei în care sunt menționate anumite percepții ale mele privind marile construcții realizate de omenire, am simțit eu nevoia unei destăinuiri. Canalul de Suez reprezintă unul dintre cele mai romantice șantiere deschise în decursul istoriei. Această percepție se datorează poate și lecturii romanului "Ocolul Pământului în 80 de zile", scris de Jules Verne.
- Desigur, sunt de acord cu tine, numai dacă aș face abstracție de acuzele de corupție de care n-a fost scutit nici măcar Ferdinand de Lesseps, cel care a executat proiectul pe baza căruia s-a executat construcția de către Compania Canalului de Suez. În schimbul acestei lucrări, respectiva societate comercială a obținut concesionarea căii navigabile dintre marea Mediterană și Marea Roșie pe o perioadă de 99 de ani, adică până pe 17 noiembrie 1968.
- Totuși, pe 26 iulie 1956 a fost naționalizat Canalul de Suez de către Egipt, al cărui "rais" (n.a. președinte) era Gamal Abdel Nasser, am dorit eu să precizez.
- Este adevărat ce spui, concesionarea Canalului de Suez a fost scurtată cu 12 ani, ceea ce a dus la așa-numitul "război din Sinai", când în ziua de 31 octombrie 1956, forțele armate aeriene ale Franței și Marii Britanii au lansat un atac cu bombe asupra instalațiilor portuare din Port Said, urmat de debarcarea trupelor la 5 noiembrie 1956, a fost de acord cu mine Mussa. Numai că SUA și URSS n-au putut accepta un succes franco - britanic și au făcut presiunile necesare, astfel încât Gamal Abdel Nasser a făcut figură de învingător.
-Este adevărat că statuia de bronz lui Ferdinand de Lesseps, opera sculptorului Emmanuel Frémiet a fost deteriorată de explozia bombelor lansate de aviația franco-britanică? am fost eu curios să aflu.
- Da, acesta este tristul adevăr, a confirmat colegul meu. Statuia înaltă de 10 metri era amplasată la capătul dinspre largul mării al digului vestic și îl reprezenta pe Ferdinand de Lesseps cu mâna dreaptă salutând, iar cu cea stângă ținând decretul de autorizare a construcției Canalului de Suez. Ulterior, statuia de bronz a fost dinamitată de autoritățile egiptene în uralele a 6000 de localnici, iar soclul a fost mutat în incinta portului Fuad, de pe malul estic.
- Într-adevăr, am văzut acest soclu cu aspect de buturugă uriașă pe care încă se poate citi "Aperire terram gentibus", l-am întrerupt eu pe Mussa.
- Îți poți imagina ce s-ar fi întâmplat dacă statuia "Libertatea luminând lumea", realizată de Frédéric Auguste Bartholdi, ar fi fost amplasată la Port Said și nu la New York?
- Stai puțin, Mussa, n-am înțeles ce vrei să spui, mi-am recunoscut eu ignoranța.
- Cum, nu ai știut că inițial statul francez a vrut să vândă khedivului Ismail al Egiptului această statuie sub denumirea de "Lumina Asiei", pentru a fi amplasată la Port Said? m-a întrebat sincer mirat Mussa.
- Nu, n-am știut această întâmplare! Dar, spune-mi, de ce khedivul Ismail n-a dorit să cumpere statuia?
- S-a considerat că a ridica această statuie înaltă de... 45 de metri la intrarea în Canalul de Suez reprezinta o cheltuială prea mare. În schimb, khedivul Ismail ar fi putut face economii substanțiale dacă ar fi cumpărat statuia originală, care este cu mult mai mică, de înălțimea... unui om, amplasată în "Jardin de Luxembourg" (n.a. Parcul Luxembourg) din Paris, m-a lămurit cu un zâmbet larg colegul meu egiptean, zâmbet evocându-mi felul "amabil", în care se face comerț în bazarul din Port Said.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!