agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-02-05 | |
Șa la la, la la la la!
14-02-2003 Sunt un tumult de trăiri și nu știu de unde să încep, toate îmi apar în minte simultan, ca pe un ecran uriaș. Dacă s-ar inventa un aparat să le vizualizeze, persoana care l-ar folosi n-ar înțelege nimic. Tocmai de aceea voi alege din noianul de evenimente câteva secvențe cărora am să le dau o semnificație. Momentul zero l-a constituit o fotografie în expoziția „Roșia Montană” din proiectul de cercetare “Alburnus Maior” desfășurat pe o perioadă de trei ani. Fotografia nu avea nimic special și totuși m-a frapat un lucru. Arăta ca harta României Mari din 1918, însă spațiul cuprindea doar o mică zonă, delimitată de Roșia Montană, Masivul Cârnic, Masivul Cetate, Abrud și Valea Roșiei. Mă întrebam, oare această delimitare fusese făcută conștient sau era doar o întâmplare?! Fel de fel de asociații îmi treceau prin minte. Eram singur în fața panourilor din expoziție și aș fi vrut să comentez observația, dar când, cu cine? În sala de alături, toată lumea era ocupată. Tinerii, probabil specialiști, pregăteau o altă expoziție, „Restaurarea șI conservarea unor monumente medievale”. Brusc s-a deschis ușa și mai mulți tineri s-au îndreptat spre mine râzând, chiar hohotind. Vorbeau toți deodată, nu înțelegeam nimic. M-am strâns ca un arici! S-au retras cum apăruseră și liniștea s-a așternut iar. Solemnitatea clădirii în care mă aflam, Cazinoul din Sinaia, exuberanța tinerilor care apărea și dispărea fără să înțeleg de ce, abundența informațiilor în imagini și texte, îmi creaseră o stare de vrajă. Intuiam o taină și încercam s-o definesc. De unde să încep? Parcă eram pe o plută în mijlocul oceanului înainte de furtună și vâsleam, vâsleam, să mă salvez. De ce această stare? Am început să notez febril, la întâmplare, mi-erea teamă că or să vină să mă alunge, expoziția nu era deschisă publicului, informația era însă prea bogată să am timp să o parcurg și apoi să o selectez. Trecuseră déjà două ore de când tot notam. Surprinns, un istoric, o personalitate, un om cu notorietate în domeniu , intrase și ieșise de mai multe ori din sală, măsurându-mă din cap până în picioare, mi s-a părut mie, destul de curios. În cele din urmă s-a apropiat de mine și m-a întrebat cu o voce gravă, de bariton. -Ați găsit ceva care să schimbe fundamental, problema? -Mă surprind o mulțime de lucruri, i-am răspuns cu oarecare întârziere. Forma conturului unde s-au făcut săpăturile, atribuirea celor 37 de altare divinităților Greco-romane, ritul de înmormântare….Sunt ca într-un vis, nu mă pot trezi, știu că îmi scapă ceva, sunt sigur că în inima muntelui se află taina, răspunsul la întrebarea “Pierit-au dacii?”. Nu pot să explic, mi-ar trebui argumente imbatabile, dumneavoastră sunteți istoric, eu doar simt, intuiesc! Am apucat să văd în satul meu, eram copil, oamenii la horă în ițari, cămăși înflorate la poale și mâneci, brâuri tot înflorate și căciula, (cușma) purtată pe o parte chiar și în timpul verii. Femeile se îmbrăcau în ie, fotă, basma înflorată și maramă… Niciunde n-am văzut asemenea frumusețe.. Azi nu se mai păstrează portul în satul meu! Pe mama am îngropat-o în maramă, a fost dorința ei, să arate frumoasă moartă, și îmi pare rău acum că nu am păstrat marama, pentru fiica mea… Vă rog să mă iertați, parcă îmi vine să strig, sunt dac, în mental, în credință, în tradiții și Roșia Montană poate fi un răspuns. Am impresia, că aici, în Roșia, la scară micro, se duce aceeași luptă care se duce în macro pe conturul României de la 1 Decembrie 1918. Sper ca hienele…. Vocea mi-a fost acoperită, începea distracția, pe scenă apăruseră fete și băieți bâțâind din capete și picioare, strigând: Șa la la la, la la la, șa la la la la la…. Continuam să fiu în transă, pe scenă eu vedeam altceva, pe tinerii din satul meu strigând: “ Uite brâul trece râul Și Ancuța potecuța….” Unire! îmi venea să strig pentru a reveni la conturul României Mari! Solidaritate îmi venea să strig pentru a salva Roșia Montană! Infrastructură îmi venea să strig pentru a descoperi și cunoaște comorile ascunse în măruntaiele munților. Aș fi urcat pe scenă să îmi urlu trăirea, durerea, credința! În loc de asta m-am pitulat să nu fiu luat la ochi și apostrofat de vreun potentat din Ministerul Culturii și să fiu întrebat ce caut eu pe acolo…. P.S. A doua zi, în drum spre Palatul Pelișor, l-am întâlnit iarăși pe istoric și am reluat discuția întreruptă cu o zi în urmă: “Știți ce, mai lăsați prostiile cu dacii, au fost niște barbari, chiar canibali, își mâncau învinșii, ce s-o mai lungim, un popor primitiv…” Am rămas fără cuvinte! Încă odată am înțeles ce lung și greu va fi drumul până vor fi acceptate adevărurile de ieri și de azi. P.S. De ce public după 13 ani această trăire a mea din 14.02.2003? Pentrucă, azi, pe facebook, la Maria Tirenescu, am citit ce a spus consilierul Papei Paul al doilea despre limba latină. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate