Povestea porcușorului muzician

Trăia odată, la o fermă, un porcușor durduliu pe nume Marinică. Spre deosebire de frățiorii lui, care nu se gândeau la altceva decât la cum să nimerească mai bine cu joaca în locurile pline de noroi, porcușorul nostru visa să devină muzician, dar nu orice fel de muzician, ci unul renumit, care să fie invitat să cânte la serbări și să fie răsplătit cu mormane de plăcinte cu dovleac. După părerea lui, urechiușele roz, care îi tremurau de fiecare dată când auzea o melodie, erau cele mai muzicale urechi care existaseră vreodată și nu puteau decât să îl poarte către un mare succes la scenă deschisă. Din păcate, aceasta era doar părerea lui, pentru că nimeni din curtea în care locuia nu îi lua în serios ambițiile. Găinile îl ciocăneau în cap ori de câte ori se punea pe cântat, iar măgărușul se punea pe un râs atât de puternic încât toate orătăniile din curte o luau la fugă. Bietul Marinică, se întrista atât de tare că nu reușea să aibă succes încât, uneori, nici măcar nu se putea atinge de mâncărica cu cartofi, preferata lui, pe care o pregătea atât de bine nevasta fermierului.
- Ar trebui să iei lecții de canto, îl sfătui într-o zi un puișor care, tot căutând viermișori, se nimerise să ajungă în cotețul porcușorului și asistase la încercările lui de a-și cânta melodia preferată: „Ceata lui Pițigoi”.
- Lecții de canto? Porcușorul se lumină la față. Există așa ceva?
- Normal că există, dar am auzit că un profesor este foarte scump. Puișorul se cocoță pe gard ca să ajungă în dreptul porcușorului. În fermă, cel mai bun profesor este cocoșul.
- Dar eu nu am bani, suspină Marinică, sunt doar un porcușor!
- Păi, poate că, dacă te învoiești la ceva treabă în locul cocoșului, el va accepta să-ți fie profesor.
- Cocoșul e cu nasul pe sus, se auzi un glas mic de lângă grămada de paie rezemată de gard. Un șoricel își arătă boticul roz din spatele ei, pufnind ușor. Oricum, cel mai bun profesor este măgărușul. Dar tariful lui e atât de piperat, că nu te poți apropia de el. Am auzit că fără zece morcovi și zece mere nici nu stă de vorbă cu tine.
Marinică se făcu mic în colțul lui și din ochișorii lui ca niște măsline negre, porniră să-i șiroiască lacrimi fierbinți.
- Ce-i de făcut atunci?
- Ai putea căuta în pădurea de lângă fermă, fu de părere șoricelul, am auzit că acolo are loc câte un concert în fiecare zi.
- Dacă ar fi participat cineva la un astfel de concert, am fi auzit cu toții, piui neîncrezător puișorul. Singurele concerte adevărate sunt cele pe care le face cocoșul dimineața.
- Dacă nu ați auzit voi, păsările de curte, nu înseamnă că alții nu au auzit! Iar cocoșul nu e singurul care cântă. Alții o fac chiar mai bine.
Porcușorul se îndepărtă cu inima grea de locul în care șoricelul și puișorul se luaseră la harță. Vezi, el credea că pe oriunde trecea, în loc să aducă bucurie, stârnea necazuri. Poate că nu era o idee chiar atât de rea să își caute un profesor de canto în crâng.
Părăsi ferma și o luă încetișor prin iarba înaltă către umbra copacilor uriași de la care începea pădurea. Nu era el un porcușor fricos, dar inima i se strânse ghem când umbrele îl învăluiră neprietenoase imediat ce păși printre ele. De undeva, din adâncul verde al frunzișului des, se auzea o melodie extraordinar de frumoasă. Urechile lui Marinică tresăriră încântate, iar piciorușele porniră a se mișca singure, cu repeziciune, către locul din care se auzeau sunetele acelea nemaiauzite. Din păcate, porcușorul nu fu destul de rapid. Melodia încetă înainte ca el să ajungă la interpret, lăsându-l debusolat în miezul umed și rece al pădurii.
- Eiiiii, dar ce avem noi aiiiiiiciiiiii?
Marinică întoarse repede capul, descoperind că vocea mieroasă ce se prelingea printre frunze aparținea unui șarpe care atârna de pe creanga unui copac până aproape de pământ.
- Bună ziua, domnule șarpe.
- Bună! Dar ce politicos ești!
- Nu vă supărați, eu căutam cântărețul care se auzea mai devreme. Poate mă puteți ajuta!
- Dar sssigur, sssigur! Te pot ajuta!
- Îl cunoașteți pe cântăreț?
- Eu cunosssc pe toată lumea din pădure!
- Aș vrea să iau lecții de canto de la el…
- Lecțiiii, sssigur! Un porcușșșor cântăreț!
- Știu că sună neobișbuit, dar chiar cred că am talent!
- Biiine, te voi conduce.
Marinică porni pe urmele șarpelui, povestind repede cum își descoperise talentul și cât de grozave erau urechile lui muzicale. Șarpele aluneca în fața lui cu repeziciune, părând că într-adevăr știe unde să îl găsească pe cântărețul din pădure. Fără să fie prea atent pe unde calcă, atent la propria poveste, porcușorul se trezi prea târziu că fusese ademenit într-o capcană. Abia când se trezi prins într-o plasă și agățat într-un copac din fața peșterii în care trăia șarpele, înțelese că acesta nu avusese niciodată în gând să îl conducă la vreun cântăreț.
- Domnule șarpe, vă rog frumos să îmi dați drumul, strigă în urma târâtoarei care se îndrepta mulțumită spre casa ei.
- Așșșșa! O assstfel de masssă trebuie împărțită cu prietenii. Sssă vedem. Așșș putea chema lupul, ursssul și vulpea. Nu, nu. Nu. Ursssul mănâncă prea mult, lupul sfârtecă mâncarea șșși îmi face sssilă, vulpea e hoață șșși fură mai mult decât poate mânca. Ia sssă vedem!
În timp ce șarpele intra în bârlogul său făcându-și planuri despre cum avea să îl servească, porcușorul guița și se zbătea cu putere, sperând că funiile din care era împletită plasa să cedeze sub greutatea sa. Atras de zgomote și de ploaia de frunze scuturate de pe creanga de care atârna Marinică, un bursuc își scoase nasul pistruiat dintr-o scorbură apropiată.
- Mai potolește-te odată, nu poate dormi animalul de țipetele tale!
- Bună ziua, domnule bursuc, nu vă supărați, încerc să scap din capcana șarpelui. Vă cer prea mult dacă mă ajutați să rup legăturile?
- E ora mea de somn, cere-i veveriței ajutorul. Locuiește chiar deasupra capului tău.
Nici nu apucă să-și termine bine cuvintele și bursucul dispăruse în căsuța lui din scorbură. Porcușorul începu să plângă.
- Ei, asta-i bună, auzi un glas pițigăiat, cine a mai văzut așa un porcușor plângăcios!
- Veverițo, ajută-mă! Dacă nu am să scap cât mai curând, șarpele are să mă mănânce!
- Ce îmi dai dacă te salvez?
- Ce aș putea să îți dau? Sunt doar un porcușor de fermă, plecat să caute un profesor de canto.
- Știi să cânți?
- Am crezut că știu, dar la fermă nimănui nu-i place glasul meu. Dar visul meu cel mai drag este să mă fac muzician.
- Păi, poți fi muzician și dacă înveți să cânți la un instrument.
- Un instrument? Porcușorul făcu ochii mari. Un pian? O vioară?
Veverița începu să râdă, arătându-și dințișorii puternici cu care începu să ronțăie legăturile plasei în care era prins porcușorul.
- Eu te ajut să scapi, dar vreau să fiu impresarul tău, ce zici?
- Bine, dar nu știu să cânt la nici un instrument.
- Am să te duc la prietenul meu, ciobănașul care îmi aduce nuci la marginea pădurii. El te va învăța să cânți din frunză.
- Din frunză? N-am mai auzit niciodată ceva mai caraghios.
Nodul plasei se desfăcu și porcușorul se rostogoli peste frunze, oprindu-se cu codița drept în copacul de care fusese atârnat. Veverița sări în spatele lui. Porniră amândoi către marginea pădurii, în căutarea ciobănașului. Îl găsiră într-o poiană alături de oile lui și nu mică îi fu mirarea porcușorului să audă cu fantasticele lui urechi muzicale cântecul cel minunat care îl ademenise prin pădure, venind de pe buzele băiatului. Marinică rămase cu turma ciobănașului vreme de trei zile în care învăță cu mare sârg să cânte în frunză și în tulpini de păpădii. Când veni vremea să se întoarcă la ferma sa, veverița îl însoți pentru a-i pregăti concertele așa cum se cuvenea unui mare artist.
Și iată că, într-o dimineață, trezit ca de obicei pentru concertul său impresionant din zori de zi, cocoșul zări atârnat pe gard un afiș mare pe care scria cu litere roșii: Marele MARINICÃ, vă invită la concertul său extraordinar „Balade pentru toți”, în hambar, la ora cinei. Prețul unui bilet: un cartof și o nucă pentru locurile din spate și o plăcintă cu dovleac și trei alune pentru locurile din față.
Mergem și noi? Întrebă un puișor strecurat printre pintenii cocoșului. Mi-a fost dor de Marinică!
Cocoșul îl ciocăni pe frunte și îl trimise înapoi în cotețul cu găini. Nu avea de gând să arate vreun interes față de nepriceputul de porcușor. Cine nu are voce, nu are și gata! Ce ar fi putut vedea el la concertul unui porcușor afon?
- Hei, vecine, auzi hohotele de râs inconfundabile ale măgărușului, ai văzut afișele? Am de gând să mă distrez în seara asta! Vino cu mine să ne batem joc de porcușorul acesta fără talent!
Cocoșul se lăsă înduplecat abia când văzu că, la ora cinei, ograda rămăsese goală. Păși țanțoș în luminile vii ale hambarului, printre fâșiile de panglică colorată și baloanele agățate de grindă. Uimit de asistența adunată să vadă concertul, îl înghionti pe măgăruș.
- O să se facă de râs la scenă deschisă, îi spuse Aurel cocoșului. Ce vom mai râde!
- Liniște, strigară câțiva șoricei cocoțați pe baloții de paie ca să vadă mai bine scena împodobită cu buchețele de flori de câmp.
- Bună seara doamnelor și domnilor, strigă veverița care purta o pălăriuță elegantă din paie, cu panglici pe margini. În această seară veți fi martorii unui talent deosebit. Marele Marinică va concerta pentru dumneavoastră și numai pentru dumneavoastră, timp de DOUÃ ORE!
În loc să primească aplauzele la care se aștepta, veverița fu întâmpinată de hohote de râs. Singurii care aplaudau erau un șoricel mititel și un puișor gălbior. Pesemne că toți cei care plătiseră pentru bilet, se așteptau să se distreze pe seama porcușorului. Acesta apăru îmbujorat pe scenă, purtând ușor stânjenit vestuța roșie cu care îl îmbrăcase veverița și papionul auriu. Se închină în fața audienței care continua să râdă, își alese o frunză de salcâm, o strecură între dinți și începu să cânte așa cum îl învățase ciobănașul. Ei, ce să vă mai spun? Imediat se lăsă în hambar o liniște atât de adâncă încât nici musca nu se mai auzea.
Acela fu doar începutul șirului de concerte care urmară căci, după un succes răsunător la propria fermă, Marinică deveni un muzician adevărat, un maestru invitat la serbări și recompensat cu mormane de plăcinte cu dovleac. Vezi bine că nici veveriței nu-i mai lipsiră din acel moment nucile și alunele. Așa că, luați bine seama copii și nu râdeți de ambițiile celor de lângă voi, oricât de neîndreptățite vi s-ar părea, pentru că nu se știe niciodată ce și cum poate face cineva să își atingă visele. Eu, din hambar de la concert m-am strecurat și povestea porcușorului muzician din frunză v-am cântat.