agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2771 .



Adoris și Kromia(26)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2016-07-20  |     | 




Adoris și Kromia(26)


Carierele de piatră din munții Taurus deveniră curând neîncăpătoare pentru noii lucrători sosiți de pretutindeni, atrași de promisiunile unor câștiguri fabuloase, așa cum se răspândise vestea despre carierele regelui Agatos. Ca să poată lucra și noii sosiți, au trebuit să fie deschise noi cariere, mai aproape de povârnișurile stâncoase ale munților.

De unde până atunci văile sălbatice ale acestor munți nu erau tulburate decât de foșnetul conurilor de pin căzând printre crengile uscate ori de țipătul acvilelor ce roteau deasupra prăpăstiilor, acum deveniră adevărate infernuri de zgomot de la cremenea sfărâmată, de la loviturile baroaselor, a dălților și ciocanelor, de la vacarmul ce răscolea liniștea până la mari depărtări.

În aceste șantiere asurzitoare, sub arșița apăsătoare a zilei trudeau din greu lucrătorii cu pielea tăbăcită de soare și sudoare pentru a desprinde din stânci blocuri impresionante de cremene. Sub loviturile baroaselor săreau în jur scântei și așchii de piatră. Stânca dură trebuia lovită cu putere și cu insistență, până se despica puțin ca apoi, folosind iscusința lucrătorilor, din ea să se poată desprinde blocuri mari de piatră cenușie.

Blocurile de cremene trebuiau cioplite și șlefuite pentru a deveni potrivite ca mărime și netede perfect. Supraveghetorii urmăreau ca toate aceste blocuri să aibă aceeași mărime și să fie bine cioplite și șlefuite. Aabia după aceea blocurile urmau să fie urnite, trimise să ajungă pe drumuri întortocheate până la mare, în cetatea Atalya. Greutatea lor era atât de mare, încât sute de lucrători trebuiau să le împingă până în preajma drumurilor de piatră, folosind funii, trunchiuri de copaci și pârghii. De aici erau ridicate anevoie pe care mari, trase de șiruri întregi de perechi de boi. Carele porneau încet pe drumuri lungi și în câteva săptămâni ajungeau la destinație.

Funcționarii desemnați cu plata lucrătorilor răzbăteau cu greu prin atâtea locuri ca să plătească miile de oameni care-i așteptau la răstimpuri cu sufletul la gură. Dacă întârziau vreo câteva zile și se adunau multe blocuri de piatră prelucrate și neplătite lucrătorii deveneau neliniștiți, erau permanent atenți să vadă dacă nu sosesc funcționarii, sau ședeau pur și simplu tolăniți la umbra copacilor așteptând ca lăncile soarelui să se mai domolească. Când apăreau cei cu plata, toate șantierele se animau, reluându-se cu sârg lucrul. Funcționarii țineau o socoteală foarte amănunțită asupra lucrărilor și plăteau muncitorii cu mare conștiinciozitate. Monedele regelui Agatos erau ispititoare. Erau de argint strălucitor sau chiar de aur. Palmele bătătorite și înegrite ale lucrătorilor primeau cu adâncă bucurie bănuții lucioși pe care îi meritau. Îi încercau între dinți, pe îndelete, cu suspiciune, ca să se convingă că sunt veritabili. De fapt, niciodată nu s-a întâmplat ca monedele primite de la regele Agatos să fie false; însă niciun lucrător nu s-ar fi lipsit de nestăpânita plăcere de a verifica veridicitatea monedelor.

Munceau pe acolo și sclavi, dar cum aceștia nu se pricepeau prea bine la muncile care presupuneau o oarecare finețe, regele prefera să plătească oameni calificați, pentru a nu strica o groază de materiale și, mai ales, pentru a nu întârzia lucrările.

Cete de corăbii ale regatului sau închiriate trudeau și ele pe apele mărilor pentru a căra blocuri și lespezi de marmură din ostroavele stâncoase îndepărtate. Marmura descărcată, albă ca neaua, sau roșie ca mărgeanul, ori senină ca cerul, era depozitată rânduri-rânduri în stive mari, nu departe de port. Alte corăbii călătoreau apoi mai departe până la țărmurile îndepărtate ale Răsăritului, de unde aduceau prețiosul lemn de cedru și de pin.

Marea era cutreierată în lung și-n lat de corăbiile lui Agatos sau de cele tocmite, și nu se temeau nici de stâncile ostroavelor, nici de furtuni, deși erau încărcate, de cele mai multe ori, peste măsură. Și chiar de se mai întâmpla ca vreo corabie să se scufunde de prea multă greutate, ori să fie înecată de furioasele valuri ridicate de furtuni, oricare truditor al mării știa că asemenea lucruri sunt firești, iar corăbiile cele multe continuau să-și vadă nestingherite de rostul și rolul lor.

Trecu mai bine de un an de când se tot cărau blocurile mari de piatră și de când corăbiile tot descărcau marmura și lemnul adus de peste mări. Toate aceste materiale erau stivuite cu grijă pe platourile din preajma cetății. Terenurile din acea parte a cetății gemeau de greutatea blocurilor de piatră și de stivele de trunchiuri de lemn.

Toate pregătirile erau făcute în vederea începerii ridicării mult doritului templu, menit de regele Agatos să devină cel mai mare și cel mai impunător din câte s-au zidit vreodată pe lume!

Odată decis să-și înceapă măreața lucrare, regele se dedică trup și suflet scopului său. Cel mai mult însă îl nemulțumea faptul că visteria sa bogată începu să scadă, încet, dar sigur. Asta devenise deja o neliniște a regelui, un gând urât asupra destinului tezaurului său, gând care nu-l lăsa să doarmă în pace, nici zi și nici noapte. Regele nu mai avea stare, supraveghea neîncetat lucrările, poruncea ca ele să fie grăbite, pedepsea aspru pe toți cei delăsători și-i sprijinea cum putea mai bine pe cei harnici.

Fusese deja nevoit să-și schimbe planul inițial cu privire la locul de înălțare a noului templu. La început voise să-l înalțe pe o colină falnică din incinta cetății, de unde avea o frumoasă priveliște asupra mării. Mai apoi însă și-a dat seama de amploarea zidirii celei noi, care amenința să nu încapă în spațiul restrâns pe care i-l destinase. În plus, nici nu avea unde să adăpostească munții de blocuri de piatră, marmură, lemn și celelalte materiale, precum și nenumăratele tabere de lucrători.
Însă, împreună cu regina și cu sfetnicii săi regele Agatos cercetară și hotărâră să înalțe noul său templu în partea liberă dinspre apus, din afara orașului. Locul ales era unul plăcut, pe o colină întinsă și destul de înaltă, de pe care aveai o minunată panoramă a împrejurărilor. Locul era suficient de mare pentru a oferi spațiu pentru înălțarea templului, dar și altor numeroase zidiri și parcuri înconjurătoare.

Alegându-și locul pentru noul său templu, tot cu ajutorul reginei Ariadna, în mintea regelui Agatos se născură multe alte planuri grandioase pentru înflorirea împrejurimilor templului. Se cerea, întâi și-ntâi, ca zidul cel vechi al cetății să fie extins mult spre apus, pentru a cuprinde în întregime noul templu cu împrejurimile sale. De asemenea, în jurul templului urmau să fie amenajate parcuri, arene și grădini cu flori. Templul trebuia să se vadă semeț în mijlocul acestor locuri minunate, încât de oriunde ar fi fost el contemplat, de pe mare ori de pe câmpie, acoperișul lui trebuia să se vadă strălucind măreț, cu ornamentele poleite în aur, prevestind de departe măreția cetății. Coloanele cele înalte și albe de marmură trebuiau, de asemenea, să fie fără seamăn în strălucire și armonie. Pădurile din preajmă trebuiau să fie cele mai frumoase, să răsune de cântecele păsărilor, să strălucească în lumina soarelui de dimineață. Parcurile trebuiau să răsune de armonia sunetelor instrumentelor muzicale, proslăvind natura, eroii din trecut, artele și iubirea. Toate trebuiau să fie fără seamăn pe lume, să reprezinte spiritul universal în toată puritatea lui.

Într-o zi regele a dat ordin să înceapă lucrările de zidire ale mărețului templu. Din toate colțurile lumii fuseseră aduși cei mai pricepuți meșteri și lucrători destoinici. Pe zi ce trecea, numărul lor sporea și mai mult.

Mai întâi a trebuit să fie înălțat zidul cel lung și puternic care înconjura toate împrejurimile viitorului templu și la care au muncit mii de lucrători. În același timp, alte câteva mii de muncitori au săpat și au așezat temelia templului. Când temelia a fost așezată temeinic, începură să fie ridicate coloanele și zidurile care urmau să sprijine, întreaga construcție. Blocurile uriașe de piatră erau împinse în apropierea zidurilor ce se înălțau văzând cu ochii, erau ridicate de sute de mâini ajutate de frânghii puternice și pârghii de tot felul. Ridicarea pietrelor era o treabă foarte grea. Pe măsură ce templul se înălța urcarea blocurilor devenea și mai anevoioasă.

Dar iată că, pe când lucrările de construire a zidurilor edificiului erau în toi, datorită scăderii visteriei regelui au apărut și primele mari neliniști. Plățile lucrătorilor au început să fie mai des amânate. Începu să se șoptească pe la colțuri cum că regele Agatos sărăcise, că visteria sa era goală și că lucrările vor înceta. Mulți dintre lucrători plecară, iar cei care mai rămăseseră se văicăreau deseori că nu erau plătiți. Numai cu sclavii nu se puteau duce la bun sfârșit lucrările.

Numai că într-o bună zi la poarta regelui sosi un mare alai alcătuit dintr-un șir lung de carete elegante, aducând lăzi multe cu aur, escortate de cete de oșteni persani. Bucuria a fost imensă și trei zile întregul regat a sărbătorit evenimentul. Templul avea viitor. Muncitorii care plecară între timp, cum au aflat vestea au revenit, și s-au bucurat că regele i-a reprimit la lucru. După aceea, lucrările au fost reluate cu și mai mult sârg.
Regele Agatos deveni însă mai chibzuit cu banii, cheltuia mai cu folos fiecare talant din aurul primit. Era cât se poate de recunoscător bogatului Arbatis, prietenul său din Suza, pe care îl iubea ca pe un frate!

Cu noul entuziasm al lucrătorilor silueta grandiosului templu prindea contur pe zi ce trecea. Zidurile înalte, cenușii, strecurau fiori numai privindu-le de jos, iar lucrătorii de pe vârful schelelor de abia se mai zăreau. Începu și lucrarea cea mai anevoioasă, cea de ridicare a acoperișurilor largi, pe care urmau apoi să fie așezate cornișele. Încă nu se deslușea prea bine la ce vor folosi cutare sau cutare coloane și ziduri dar, cu timpul, totul începea să devină limpede. Căci iată, într-o zi înălțarea zidurilor, a coloanelor și a acoperișurilor fuseseră încheiată.

Cu toate acestea lucrările la mărețul templu nu erau nici pe departe isprăvite. Abia acum începeau lucrările cele mai prețioase, când silueta templului trebuia îmbrăcată în plăci de marmură albă, șlefuită. Iar acolo unde o cereau basoreliefurile se folosea marmura colorată pentru a realiza feerii de vis într-o structură și armonie perfecte.

Regele Agatos aproape că nu se mai îndura să se despartă de locul unde se înălța templul. Adesea venea și regina Ariadna pentru a-și exprima viziunea ei despre realizarea ornamentelor, a frescelor și a statuilor. Inimile lor fremătau de entuziasm văzând realizându-se aievea proiectele acelea atât de îndrăznețe. Și cât de pură și plină de strălucire era marmura proaspăt șlefuită! Cât de izbutite erau statuile care se construiau, cu sutele, pentru a îmbogăți cornișele și pridvoarele templului! Ce grațioase și expresive erau acele divinități cu aripile întinse așezate pe cornișele înalte! Pereții templului, îmbrăcați în plăci de marmură lustruită, reflectau fantastic coloanele albe de afară, precum și strălucirea de azur a cerului și a valurilor mării.

Chiar dacă nu începură încă lucrările de mare finețe, cele de poleire cu aur a acoperișului și a cornișelor, totuși, templul cel nou începea să arate grandios și nu părea a avea asemănare cu nicio altă zidire din lume.

În mintea sa înflăcărată regele concepea mereu alte și alte planuri, pe care încă nu le dezvăluise nimănui pe de-a întregul. Nu se știau încă prea bine intențiile sale privitoare la acele numeroase amenajări din interiorul templului și, mai ales, cele privitoare la împrejurimile sale, în care peisajul naturii nu va trebui să fie mai prejos decât templul și toate să fie atât de mărețe, încât să impresioneze pe oricine.

Abia când toate detaliile ornamentelor de pe cornișe și de pe frontoanele somptuosului templu se vor termina, când totul va străluci în marmură și aur, abia atunci va vedea lumea ce a vrut, de fapt, marele regele Agatos!

(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!