agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3540 .



Cuib de ciori
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2017-11-09  |     | 



Cuib de ciori

(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor " )

Nu-i poți potoli pe copii cu una, cu două. Farmecul jocurilor inventate de ei este mai tare decât orice opreliște impusă de părinți și de bunici. Chiar dacă ei știu bine că după o escapadă a nebuniei lor vor fi muștruluiți, chiar „educați” cu varga, ei nu pot rezista tentației de a evada de-acasă, pentru a face vreo ispravă!
Era o zi frumoasă, însă fără vreo perspectivă de-a aduce ceva nou, ceva interesant pentru mintea de copil a lui Ionuț. Cu Motocel, pisoiul, se jucase toată dimineața. Obosise și el, pisoiul, și se duse în odaie, să doarmă pe flanelele bunicii de pe pat. Ionuț nu prea avea chef să-i ajute la treabă pe bunici, deși fusese rugat. Adică, să se mai uite din când în când la cârlanii din păscătoare, să nu sară gardul și să se ducă prin fânețele vecinilor. Și mai primise o îndeletnicire, să aibă grijă de cloșca din ogradă, cea cu puii mici, să nu vină vreo cioară, sau un uliu, să fure vreun puișor. Chiar alaltăieri, în timp ce Ionuț stătea prin casă, căutând mâncare prin blide, bunica văzuse cum un uliu răpise o puicuță dolofană, albă, cea mai frumoasă, și-o ducea, în zbor, între gheare, spre pârâul unde, pesemne era cuibul lui. În zadar striga bunica în urma lui, uliul nu renunțase la pradă.
Fiind plictisit de tot și de toate, lui Ionuț nu-i prea plăcea să mai stea toată ziua lângă cloșca cu pui, chiar dacă, la drept vorbind, îi erau tare drăgălași puișorii. Tiptil, pe când bunica nu era în apropierea casei, el se furișă afară din ogradă, ducându-se pe uliță, pe toloacă, să vadă ce mai e pe lume. Vedea cum, în păduricea de dincolo de pârâu, cum zburau întruna niște ciori negre, care-și tot fâlfâiau aripile, croncănind mânioase când cineva se apropia de un anume copac. Se pare că un motan trecu prea aproape, iar ciorile îl alungară imediat, cu croncănitul lor: Caaar!!! Caaar!!!
Uitându-se în vale, iată că cei trei copii ai vecinilor din vale tocmai ieșiseră în livadă, să ducă niște fân proaspăt cosit, să dea la vițeii care pășteau lângă grajd. Bineînțeles, îl zăriră imediat pe Ionuț. Și, cum era firesc, primi imediat invitația să vină în fugă la ei, ceea ce Ionuț făcu fără să stea pe gânduri.
- Bună, Ionuț, ce făceai acolo sus? întrebă Anuța.
- Eu … mă uitam după ciori …
- După ciori? Ce vedeai așa de interesant la niște ciori negre și urâte?
- Am văzut cum mai multe ciori au atacat un motan ce se apropiase prea tare de copacul în care stăteau ele. Fugise bietul de el, cât putea de tare!
- Aha, poate ciorile aveau cuib acolo? Sunt foarte supărată pe ciori, căci ne-au furat o mulțime de puișori din ogradă…
- Și la noi a furat cioara doi pui într-o zi, chiar dacă i-am păzit!
Copiii spuseră multe năzdrăvănii despre ciori, până ajunseră la concluzia că ciorile astea furăcioase, undeva trebuia să aibă cuiburi. Ce-ar fi să găsească acele cuiburi și să le spargă, să nu mai fie ciori?!
Într-un gând, lăsară treburile casnice date de părinți și plecară în ceată, toți patru, spre păduricea de molid de dincolo de pârâu, pe dealul Paltin. Într-adevăr, ajunseră acolo sub niște molizi, în crengile cărora câteva ciori croncăneau foarte neprietenoase.
Începură să caute, cu de amănuntul, unde ar putea avea ele cuiburile. Aha, uite acolo, pe crengile acelea încâlcite ale unui molid rămuros, se vedea ceva negru. Acolo trebuie să fie cuibul!
- Mă lăsați pe mine să urc în molid, să dărâm cuibul? zise Mihăiță, plin de inițiativă.
- Și ce faci cu puii ciorilor? Le arunci jos? își făcea probleme de conștiință Anuța, cu un pic mai miloasă decât frățiorii ei.
- Dărâmăm cuiburile cu tot! Ciorile nu folosesc la nimic! Hai să urc în molid, iar voi stați aici, să vedeți ce se-ntâmplă.
Mihăiță urcă repede, chiar eroic, în molid, mai să ajungă sub cuib. Atunci apăru o cioară furioasă care se aruncă asupra lui, mai să-l ciupească de cap. Încercă să mai urce o creangă, două. Însă, parcă de nicăieri, se adunară în jurul copacului și al cuibului o mulțime de ciori fioroase, care începură să se izbească de capul băiatului și de cămașă. I se făcu urâtă povestea asta cu ciorile, dar nu putea face nimic. Speriat de furia lor începu să coboare degrabă, de-a valma, din molid. Cuibul scăpase nevătămat. De data asta ciorile învinseseră. S-au luptat cu vitejie, toate pentru una, și-așa își scăpară odraslele din cuib de musafiri nepoftiți!
Distracția cu ciorile le-a fost îndeajuns. Și-au adus aminte că aveau o mulțime de treburi pe la casele lor. Și Ionuț își aduse aminte că a lăsat cârlanii și cloșca cu pui fără pază. Oare ce-o să-i zică bunica?
Venea îngrijorat acasă. Când intră în ogradă, bunica îl și dojeni, ca de obicei:
- Aha, așa faci tu treabă! Unde ai umblat, hoinarule?
Ionuț nu știa ce sa facă, să-i spună sau nu bunicii de pățania lor cu ciorile. Până la urmă deschise gura:
- Bunică! Știi ce rele sunt ciorile? Am vrut azi să dărâmăm un cuib de ciori, și acestea ne-au atacat cu o furie de nu știam unde să fugim de-acolo.
- Aha! Așa vă trebuie! Nu puteați să stați acasă, să ajutați la treabă! Vă place să hoinăriți? Poate vă scoteau ele ochii!
- Eu n-am urcat în copac. Numai Mihăiță a urcat, dar vai ce-a pățit! … A doua oară a zis că nu se mai apropie de un cuib de ciori…
- Halal de voi! Sunt păcătoase ciorile astea, că fură pui mici de la cloșca din ogradă. Dar sunt și folositoare, că mănâncă toate gângăniile mari de pe câmp… că fără ciori, ar fi plini iarba și pomii de gângănii care mai de care mai mari și urâte! Să știi că ciorile sunt foarte deștepte, nu le poți păcăli cu una, cu două!...

(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!