Locuiesc într-un loc pe care și Hemingway l-ar fi ales. Ies din casă, fac stânga și la nici cincizeci de metri, întrevăzut între casele vecinilor, e oceanul. Îl aud noaptea mugind și mă sperie oarecum. Ar putea înghiți toată insula asta dacă vrea, chiar și pe celelalte șase. Mă atrage furia lui, infinita sa mișcare, tumultul, neliniștea. Mă excită. Mă strecor printre casele din stânga printre care se întrevede, cobor calea tăiată între stânci și ajung la piscina naturală formată într-o stâncă sculptată de valuri. Merg acolo când îmi vine, când mă roade erosul natural al înotului în pielea goală, ascuns de ochi străini. Dimineața simt că îl posed pe ocean, mă unduiesc în valuri ca și cum l-aș penetra. Seara, dimpotrivă, simt că mă posedă el pe mine, mă simt mic și abuzat.
Duminica trecută am tresărit. Undeva sus, printre case, aproape de șosea, am zărit cu coada ochiului o siluetă umană. Nu era nici opt dimineața. Voiam să ies din apă dar ceva mă reținea. Nu am jenă în a mă arăta gol dar parcă nu aveam chef să mi se strice echilibrul, rutina, ritualul. În plus, aveam o semierecție în creștere, s-ar fi putut interpreta... Silueta dintre case nu dispărea. Am decis să ies. M-am transformat într-un actor prost când am ridicat privirea și m-am prefăcut că atunci mi-am dat seama, abia atunci, că sunt observat. Cu un gest de jenă și cu o palmă la părțile intime am plonjat înapoi în apă. Atunci am privit clar și decis spre ființa care mă observa. Mi-a făcut cu mâna amplu, vioi. Îi fluturau pletele, era fină la corp și înaltă. O doamnă. Am salutat-o și eu. Imediat a dispărut și am ieșit, obosisem, aveam mai mult de o oră în apă. Pe calea dintre stânci care mă scoate pe strada mea m-am petrecut cu silueta de dinainte. Hello, mi-a zis și mi-a zâmbit. Hello, am răspuns. Îi străluceau ochii. Nu avea mai mult de treizeci de ani. Și strălucea și ea, ca și pantalonii de lycra mulați, negri, ce-i dezvăluiau forme energice, macre, acide, tari, lucrate. Îngerul de pe umăr mi-a zis să merg acasă, drăcușorul să intru-n vorbă cu ea. Am mers acasă.
Miercuri m-a salutat iar de sus, dintre case. Abia venisem la înot, tot dimineața. M-am pomenit cu ea pe mal, stând turcește și fluturându-și mâna iar. Helloooo! Da, bine, hello, am catadicsit și eu. Și atunci am decis să mă dau la ea. În fond era o femeie atrăgătoare care mi se oferea cu ușurință. Am escaladat roca din dreptul ei și i-am întins mâna. Îmi privea sexul, torsul, gâtul. Alice, s-a prezentat. Am reintrat în ocean. Simțeam că e a mea, aveam chef să mă joc cu poftele ei, să mă afișez, să o fac să ardă... I-am văzut capul ușor dat pe spate și o mână între picioare. Măi, asta ce face? Se masturba. Am urcat la ea din nou. Am sărutat-o. Era ca în transă, nu mi-a susținut sărutul, parcă sărutam o moartă. Am întins-o pe spate, am dezbrăcat-o și m-am bucurat cu ambele mâini peste corpul ei absolut minunat. Parcă dormea, pradă plăcerii pe care și-o dăruise cu câteva minute înainte. Am lăsat-o așa, semileșinată și am intrat iar în apă, mai mult ca să scap de erecție. Yuhuuuu!, am auzit imediat de sus. Tot turcește stătea. I-am făcut semn să intre. A intrat și ne-am îmbrățișat cu poftă, de parcă nu ne mai văzusem de zece ani. Hula oceanului ne muta ca pe niște șifoniere în derivă, ne risipeam energiile înotînd în loc să ne ocupăm fiecare de corpul celuilalt. Ne-am prins amândoi că așa nu se mai poate și ne-am dus într-un colț, acolo unde două trepte suavizează povârnișul. Acolo am avut-o prima oară. Stătea în fund, cu picioarele larg deschise în apă, de unde eu o asaltam ritmic ținând-o de fund și trăgând-o lacom spre mine, centrându-i trupul în făloșenia mea pulsând a de toate, de la poftă la bezmeticie și fluide albe...
Cu Alice am petrecut șase dimineți, mereu în același loc. Niciodată nu am vorbit altceva mai mult decât ”hello” și ”more, more, more”. Într-a șaptea zi mi-a zis să vin la ea la hotel, dincolo de stradă. În pat a fost cu totul altceva: Alice s-a transformat într-o femeie normală. Parcă nici nu mai gemea la fel. Gustul nu-i mai era sărat ca oceanul, respirația nu-i mai era tăioasă ca adierea dimineții. După cinci zile de hotel, nu m-am mai dus. Doar o zi nu am mai văzut-o sus, printre case, salutîndu-mă. Apoi a apărut iar, un pic înainte de ora opt, ca întotdeauna. Nu mai era singură: două alte doamne o însoțeau. M-am scufundat și am ieșit pe după stânca cea mai mare. M-am furișat așa, gol, până acasă și nu am mai ieșit la înot, dimineața, până mai alaltăieri, când era gata să mor de dor de ocean și m-am dus. Am stabilit că sexul cu o femeie, fie ea și foarte sexy, nu e mai bun decât cel cu oceanul, printre stânci, dimineața.