agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 870 .



178 de bătăi / minut
proză [ ]
Noaptea din zi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-11-25  |     | 



Cântau cocoșii. Ca scoși din minți. Din pământ ieșeau aburi. O compoziție aparent benignă ispitea rădăcinile să se lase în seama ei. Da’ de unde să știe el, omul, că nu va fi fost o (altă) capcană?! Și se făcea târziu. De tot. Ca din senin apărute, gâște sălbatice brăzdară plaga din centrul bătăturii. De acolo, trecerea se făcu iute. Pe teritoriul privat al Soniei. Ea experimentă un déjà-vu puțin altfel. Să fi pregătit Tata noua răsadniță de primăvară sau...?!

Demult, o femeie în vârstă se aplecase cu sârg asupra unor răzoare. Undeva, în inima unui deal. Stropitoarea lăsa picuri fini în pământul prăfuit și mirosise a ploaie. Era Bunica! Bunica ei! Mărunțică, dar hotărâtă, se înstăpânise asupra dealului cu cimitir cu tot. Căci, da, își amintește Sonia – care atunci trebuie să fi avut cel mult 4 anișori – Bunica nu se temea de morți, nici de fantome, nici de strigoi, nici de alte cele. Venea la cimitir ca într-un parc rural, ca-ntr-o grădină. Acolo erau mulți pomi și, mai ales, flori. Ierburi nenumărate și păsări. Vânticelul acela. Zăpezi primitoare. Noroaie caraghioase, puțin enervante când ți se prindeau de încălțări, de răbdare. Corcodușe acre-acre. Pline de vitamine. În special, suflete. Nevăzute, neauzite. Bunica pe toate le identifica. Zâmbitoare, neînfricată, mereu plină de disponibilitate: - Și... ție cum îți mai merge? Vezi-ți de treabă, are să fie bine!

Atunci, ce va fi fost, oare, aceea... moarte?

Vreo găselniță omenească, găselniță de om năpădit de frici ca de râie. Și Bunica își pierduse frații pe front, bădița Gheorghe și bădița Ilie... Primul bărbat... și primul copil, o fetiță, Ana, la numai 6 luni. Îi povestise Soniei de mai multe ori. Dar ochii bătrânei nu aveau lacrimi! Cel puțin, fetița de atunci nu le zărise. Bunica povestea ca dintr-o altă viață. Durerea se încolăcea în ritmul fulgilor de dincolo de fereastră, al fusului de tors, al felului în care se punea de iarnă. Bunica părea a cânta. Bunica cânta. De-abia mai târziu a înțeles Sonia cum (și) lacrimile se pot sfârși. La un moment dat. Când durerea te va fi sfârtecat pe deplin în lăuntru și-ți va fi stors și ultima picătură de vlagă. De-ar fi înțeles atunci demuuult, cum ar fi luat-o în brațe, cât era ea de Bunică!

Și casa Bunicii era în vale. Din inima dealului se zărea cel mai bine poiana verde-verde, cu sălcii multe, unde, cândva, Bunicul improvizase un iaz pentru pești. O întreagă poveste. Acolo Mama își petrecuse fără îndoială multe după-amiezi, răsfoind pagini de istorie, geografie, literatură, cu visele ei curate de fată. Tot acolo avea să împietrească Sonia când, căutând sania din lemn cu tălpi lucioase, o fărâmă din rochia Crăiesei-Zăpezii, un dram din pojghița nepericuloasă de gheață, măcar un licurici din felinarul casei,... nimic nu avea să se mai ivească. În orice caz, nu suficient de aproape, cât să pui mâna. Să te încredințezi de prezență. În iarba ciufulită, literele se schimonosiseră. Coperțile agendei medicale mai că-i zgâriaseră respirația. 2 pisoi se vedeau dincolo de bariera prezentului. Apatici, rătăciți de mamă. ...

abdomen acut [...]

hernie hiatală

hormonal

[...] evoluție insidioasă

mamografie

prognostic sumbru...

Ironia sorții?! Soarta în persoană?! Numai o altă (anodină) întâmplare... în ordinea (cât de) firească a lucrurilor?!



Un moșneag cu barba înfășurându-i toiagul într-o cânepă groasă își verifică pulsul. 178 de bătăi / minut. Și atâta pace!!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!