Era o noapte rece de iarna pe la mijlocul lui decembrie cand toti oamenii erau la casele lor dormind in paturile lor calduroase si visand frumos. Strada Trandafirilor era pustie, doar o umbra zgribulita de frig se facea zarita la coltul strazii. Se opri la casa cu numarul 12 si urca alene scarile inghetate. Nici nu apuca bine sa sune ca usa se deschise brusc iar in prag aparu o batranica furioasa cu parul ravasit, cu halatul atarnandu-i intr-o mana , incaltata doar cu un papuc rosu de casa, celalalt avandu-l in mana. Probabil il "pierduse" in timp ce coborase scarile. Cum zari fata se si apuca de zbierat:
-Unde ai fost pana la ora asta? Ai idee cat e ceasul ? Cum poti fi atat de iresponsabila? Mai aveam putin si plecam in cautarea ta. Cum ai putut sa pleci asa fara sa lasi nici un bilet si...
-Da, da, stiu astea. Te rog nu mai urla si lasa-ma sa intru, poti sa tipi la mine maine dimineata, acum ma duc sa ma culc.
-Poftim?!? izbucni batrana, furioasa dar in acelasi timp uimita de cele auzite. Nu-ti permit sa-mi vorbesti asa dupa cate am facut pentru tine.
-Si ce ai facut pentru mine? Daca ar fi fost dupa tine nici nu m-ai fi recunoscut ca fiind nepoata ta, dar n-ai avut incotro. Mai bine ma duceau la un orfelinat decat sa ma fi adus aici. Si lacrimi de furie isi facura loc in ochii fetei in timp ce privea cu ura persoana din fata sa care era bunica ei. Prin minte ii trecura o sumedenie de lucruri pe care ar fi putut sa i le spuna dar nu, nu acum. Va sosi momentul cand va trebui sa primeasca niste raspunsuri dar nu in acea seara.
-Gata, esti pedepsita, nu vreau sa mai aud nici un cuvant. Acum du-te in camera ta si sa nu iesi de acolo pana cand iti spun eu. Si spunand acestea se dadu din prag si se duse in sufragerie sa-si caute pastilele deoarece simtea ca o sa cada jos.
Se aseza in fotoliul ei preferat si inchise obosita ochii gandindu-se la ceea ce spuse fata. Amy nici nu se miscase din prag. Se gandea daca sa plece sau sa se duca la culcare dar facuse destule pentru acea seara asa ca se duse in camera sa.
Amy era nepoata d-nei Lili Colleman care locuia pe str. Trandafirilor nr.12. De la moartea sotului sau, Harold, traise singura pana acum un an cand se pricopsi cu Amy. Aceasta isi pierduse parintii intr-un accident de masina in timp ce se duceau la cabana, unde aveau sa-si petreaca vacanta de iarna. D-na Lili era acum singura ruda in viata a fetei fiind mama tatalui ei.
Pana in ziua accidentului, Amy nici nu stia de existenta bunicii ei, deoarece Lili nu fusese de acord cu decizia fiului sau de a se casatori si astfel il renegase. Amy se mutase intr-una din camerele de la etaj. Casa era de moda veche dar arata destul de bine, iar camerele de la etaj erau cele mai spatioase dar fata si-o alese pe cea mai mica. Camera avea un pat care era intotdeauna nefacut, un sifonier pe care erau depozitate niste cutii, o masa de toaleta care nu folosea la nimic, o masa de scris, asezata langa una din ferestre, pe care se aflau imprastiate foi, carti, caiete si o masa de televizor pe care era pus un televizor micut dar pe care nu-l folosise niciodata, nici macar nu stia daca functioneaza iar langa se afla casetofonul. Langa masa erau numai cd-uri lasate la intamplare. Pe langa toate acestea mai avea o noptiera, o lampa si doua scaune.
Cum intra in camera se tranti pe pat, aprinse lampa ce arunca umbre albastre pretutindeni si scoase de sub perna singurul ei prieten adevarat: un caiet vechi legat in piele maronie, cu pagini ingalbenite de timpul nemilos, desi majoritatea erau acoperite de un scris micut si ingrijit de culoarea cerului. Asa ca lua un stilou si incepu sa-si verse nervii in jurnal. Dupa un timp se opri si privi in jur prin ceata lacrimilor amarui, inchise incet caietul si il puse, cu grija, inapoi sub perna. Se duse la fereastra si o deschise. Afara ningea iar un vant rece patrunse incet in camera si atinse usor obrajii infierbantati de plans ai fetei. De fiecare data cand era trista, Amy statea la fereastra si privea ingandurata cerul. In aceasta seara, insa, ea isi lasa gandurile sa alunece lin printre fluturii de zapada pana cand se pierdura in vazduh.
Toata noaptea d-na Lili nu inchise un ochi, doar spre dimineata adormi pentru cateva ore. Se gandise la ce spuse Amy. Stia ca o sa fie o pacoste pentru un timp dar acum era mai rau. Asa ca, se hotari sa se ocupe mai mult de ea, altfel o va pierde la fel cum isi pierduse fiul.
A doua zi de dimineata, d-na Lili isi servea cafeaua in bucatarie mai devreme decat ii era obiceiul si privea obosita spre hol. Pe nesimtite in prag se opri fata. Era imbracata intr-o bluza de lana gri, o pereche de blugi si intr-o mana tinea un fular iar in cealalta un ghiozdanel in care avea vreo doua carti.
-Ma duc la scoala. Spuse plictisita si se duse la debara sa-si ia paltonul si pantofii.
-Azi e sambata si din cate stiam, sunteti in vacanta.
-Pa! striga Amy si puse mana pe clanta dar usa era incuiata si nici urma de cheie. Stia ca nu trebuia sa o fi enervat aseara, asa ca se descalta si puse paltonul inapoi in debara.
-Azi nu pleci nicaieri. Ma vei ajuta la curatenie pentru ca in caz ca nu stiai, peste cinci zile e Craciunul. Si spunand asta isi termina cafeaua, se ridica de la masa si incepu sa faca micul-dejun.
-Si daca nu te ajut, ce se intampla? intreba Amy in timp ce se tranti intr-un fotoliu din sufragerie.
-Ai sa ramai pedepsita pana cand te vei razgandi. Asa ca tu decizi.
Fata nu raspunse. Daca vroia, putea sa plece dar era prea obosita sa mai duca o cearta cu d-na Lili cand avea sa se intoarca. Si pana la urma ce putea sa se intample daca statea si ea o zi in casa. De cand venise nu statuse mai mult de jumatate de ora fata in fata cu bunica ei, pe zi. Se trezi brusc din meditatia ei cand soneria anunta ca cineva e la usa. Din bucatarie se auzi glasul d-nei Lili:
-Du-te si deschide, apoi vino la masa. Poftim cheia!
Se ridica plictisita, lua cheia, deschise usa si un vant rece ce o facu pe Amy sa tresara, intra in casa. La usa era o fetita de vreo sase ani, infofolita toata si arata perfect ca un om de zapada, singurul lucru care o trada fiind culoarea rosie a gecii.
-Buna dimineata! Sunt Beatrice, D-na Colleman este acasa? spuse fetita dupa ce intra in hol si-si dadu jos fularul enorm.
-Hmm, cred ca da. Stai sa vad daca mai respira. Nici nu termina bine de spus propozitia ca d-na Lili era in hol foarte revoltata.
-Amy! striga ea. Cum poti fi atat de insensibila? Ai facut-o pe Beatrice sa planga.
-Ce-am zis?!? striga la randul ei Amy incercand sa para ofensata si se duse inapoi in sufragerie, isi scoase o carte din ghiozdanul pe care il lasase langa fotoliu, se aseza turceste in acesta si incepu sa citeasca.
-Hai gata, gata. A fost doar o gluma. O gluma proasta! spuse d-na Lili, ultimele cuvinte accentuandu-le mai tare ca sa se auda pana in sufragerie.
-Sigur? Puteti respira? intreba Beatrice ingrijorata.
-Nu-ti fa griji draga mea, sunt bine.
Amy rase in sinea ei. Trebuia sa recunoasca, a fost o gluma buna, desi speriase fetita.
-Nu mananci? o intreba batrana dupa un timp.
-Nu!
-Bine! Daca o sa-ti fie foame n-ai decat sa-ti faci ceva de mancare. Noi am terminat, si veni in sufragerie, eu ma duc sus sa ma ocup de camerele pentru oaspeti. Daca vrei, poti sa-mi dai o mana de ajutor, dar stiu ca nu vrei, asa ca ai grija de Beatrice. Sa nu cumva sa o sperii din nou ca o sa ai de-a face cu mine.
-Nu zau! spuse Amy in timp ce intorcea pagina si incepea un nou capitol.
-Ar trebui sa mai lucrezi la atitudinea ta domnisoara! si spunand acestea se duse la treburile ei.
In sufragerie liniste. Deodata Beatrice se posta in fata lui Amy ce o facu sa tresara, dar nu reusi sa-i atraga atentia.
-Ma plictisesc! ii spuse fetita.
-Si?
-D-na Colleman a spus ca daca ma plictisesc sa vin la tine sa-mi dai ceva sa ma joc.
-Si? spuse Amy putin iritata, neluandu-si ochii din carte.
-Ma plictisesc!
Dupa ce se gandi putin se uita la Beatrice pe deasupra cartii si ii spuse:
-Daca iti dau un puzzle, ma lasi in pace si taci din gura?
-Da, da! ii raspunse vesela fetita, entuziasmata la gandul ca va primi un puzzle. Ii placeau la nebunie.
Dupa ce ii dadu puzzle-ul isi continua lectura dar dupa cateva clipe realiza ca fata nici nu se misca. Era tot in fata ei si se uita la ea cu un zambet straniu. Fata asta incepea sa o sperie.
-Ce te ranjesti asa la mine? Ti-am dat ce ai vrut, acum lasa-ma sa citesc. Spuse Amy, sperand din tot sufletul sa scape de ea.
-Nu esti chiar asa de rea cum am crezut. Cand am venit mai aveam putin si credeam ca esti o vrajitoare rea. Spuse vesela Beatrice si zambi iar.
-Oh, dar stai sa ma vezi noaptea. La lumina lunii ma transform intr-un monstru urat, verde si...
-AMY, se auzi glasul plin de furie al d-nei Lili care coborase sa aduca niste cearsafuri la spalat, auzind si ea inceputul povestii, TERMIN-O!!! Vorbesc serios!
-Da, da... Si isi continua lectura enervata ca nu putuse sa-si continue povestea, iar Beatrice se urca pe scaun si incepu sa asambleze micile piese in timp ce fredona usor o melodie.
Dupa trei zile d-na Lili terminase curatenia fara ajutorul fetei si era foarte furioasa pe ea deoarece o speria in fiecare zi pe Beatrice cu cate o poveste inventata. Amy se distra grozav cand o facea sa se sperie si sa fuga din camera.
Acum Beatrice trecuse la carti de colorat iar Amy incepu sa citeasca o noua carte.
Spre amiaza d-na Lili pleca la cumparaturi impreuna cu Beatrice iar la intoarcere incepu furtuna.
-Nu ai facut ce te-am rugat! spuse ea.
-Si ce m-ai rugat? o intreba Amy obraznica neluandu-si ochii din carte.
-Sa-ti faci curat in camera si sa strangi de pe masa farfuria in care ai mancat.
-De unde stii ca n-am facut?
-Farfuria e tot acolo si esti in acelasi fotoliu in care erai cand am plecat. De obicei se aseza in alt fotoliu dupa ce facea ceva si isi relua lectura, ceea ce o enerva serios pe d-na Lili.
Amy nu mai raspunse, ci isi apropie cartea mai mult de ochi ca sa nu mai fie nevoita sa o vada pe d-na Lili care statea in fata ei. Dupa cateva clipe de tacere, aceasta continua calma desi mai avea putin si exploda de furie din cauza ignorantei de care dadea dovada fata.
-Astept!
-N-ai decat sa astepti si pana maine. Eu nu ma misc de aici. Si pe langa asta ce problema ai tu cu camera mea?
-Pentru ca de maine Beatrice va sta in camera ta iar tu te vei muta intr-una din camerele pentru oaspeti.
Amy scapa cartea din mana. Nu-i venea sa creada ca o da afara din camera care odata fusese a tatalui ei si i-o dadea unei pustoaice ca Beatrice care statea toata ziua pe capul lor.
-Deci asta sunt pentru tine, doar un oaspete. Spuse dupa ce isi reveni din uimire.
-Eu n-am spus asa ceva.
-Nu, dar se subintelege. Si ca orice oaspete va trebui sa plec. Si nu inteleg de ce trebuie sa-i dai ei camera si de ce sta toata ziua pe capul meu. N-are si ea casa, n-are parinti, n-are bunici care sa tina la ea si sa o iubeasca. De ce vine aici? spuse Amy aproape tipand.
-In primul rand, in tot acest timp te-ai comportat ca un oaspete, nu m-ai ajutat la nimic, toata ziua umbli bleambura cu cine stie ce psihopati si..
-Si ce-ti pasa tie cu cine umblu? Tipa Amy ca sa o poata acoperi pe d-na Lili care si ea tipa.
- Si in al doilea rand Beatrice sta aici pentru ca asa vreau eu.
-Tii mai mult la ea decat la nepoata ta?
-N-am avut niciodata nici o nepoata.
-Poftim? Atunci de ce m-ai primit? De ce ai primit o straina in casa ta? striga Amy care nu mai putea de nervi.
-Din mila! raspunse calma d-na Lili care acum avea intiparita pe fata o expresie de triumf total.
-Taci! izbucni fata. Sa nu mai spui asta niciodata. N-am nevoie de mila ta. Si lacrimi amare ii atinsera obrajii infiorati de furie. Gata, pana aici! Nu putea sa mai stea inca o noapte in casa asta. D-na Lili isi continua criticile in timp ce Amy fierbea de furie. TACI! urla ea si o impinse pe batrana, care se impiedica de masuta si cazu jos. Nu mai spuse nimic, fugi sus, se incuie in camera ei si planse pana cand i se facu rau.
Tarziu in noapte Amy iesi pe hol cu doua genti dupa ea, incercand sa nu faca zgomot. Ca sa coboare trebuia sa treaca prin fata camerei d-nei Lili care era chiar langa scari.
Desi mergea cat de incet putea, scandurile parca se rupeau la cea mai mica atingere iar casa gemea de durere. Cand ajunse in capul scarilor, din camera alaturata iesi batrana, nervoasa foc si o prinse pe Amy de mana si-i spuse printre dinti:
-Unde crezi ca pleci la ora asta?
-Lasa-ma! spuse Amy, incercand sa se elibereze din stransoare. Ca orice oaspete pot sa plec cand vreau.
-Nu si de data asta domnisoara. Vei sta in casa asta pana cand ai sa-ti schimbi comportamentul. Pana atunci nici sa indraznesti sa misti. Ii spuse in timp ce o strangea din ce in ce mai tare de mana.
-Da-mi drumul, ma doare! se planse Amy, innebunita sa scape mai repede din casa aceea care o sufoca.
-Bine!
-TE URASC! tipa Amy si se smunci violent, d-na Lili fiind nevoita sa-i dea drumul. Doar ca in nebunia ei de a scapa din mainile ,,gardianului", uita ca se afla langa scari si calca in gol, cazand spre intunericul ce o astepta jos.
D-na Lili privi stupefiata in timp ce corpul inert al fetei cadea si se lovea de fiecare scara, producand parca o muzica trista, iar fiecare sunet pe care il scotea era amplificat de linistea apasatoare si iti facea corpul sa vibreze de durere.
Dupa clipe ce durara parca o vesnicie, totul se opri. D-na Lili cobori cat de repede putu, in acelasi timp incercand sa nu lesine. Amy zacea cu fata la pamant iar mana dreapta era adusa din umar spre spate, intr-un unghi bizar. D-na Lili chema urgent o ambulanta dupa care o intoarse pe Amy si incerca sa vada daca are puls. Slava Domnului! avea. Cam slab ce era drept, dar cel putin avea. Ii puse o batista peste rana sangeranda de pe frunte si o privi cum statea linistita si abia mai respira.
Nu-i venea sa creada. Cum se ajunsese la asa ceva? De ce trebuia sa fie intotdeauna atat de incapatanata? A doua zi pe la amiaza, Amy se trezi intinsa pe un pat si cineva ii lua pulsul.
-Se pare ca ti-ai revenit, spuse doctorul.
-Din ce? intreba ea confuza. Unde sunt? De ce m-ati adus aici? Si incerca sa se ridice dar o durere cumplita o facu sa se intinda din nou. O durea ingrozitor toata mana dreapta, capul si abia putea sa respire normal.
-Chiar nu-ti aduci aminte? o intreba cineva a carei voce i se paru cunoscuta.
Deschise usor ochii si atunci o vazu. Statea in prag palida si obosita. Amy isi aminti totul iar in secunda urmatoare sari din pat dar abia putea sa se tina pe picioare, o durea tot corpul de parca ar fi sarit de pe bloc.
-Ti-am spus ca n-ai sa pleci nicaieri, ii spuse d-na Lili.
Dar Amy nu raspunse, se chinuia sa respire dar deodata o cuprinse o ameteala si intunericul o inconjura din nou. Cand se trezi cateva ore mai tarziu nu o mai durea nimic dar nici nu se mai putea misca. In camera era o asistenta care citea o revista langa fereastra.
-Ti-am dat un calmant. Spuse aceasta cand vazu ca fata se trezi.
-Cred ca a fost mai degraba un paralizant, abia pot sa ma misc. Comenta Amy.
-Cu atat mai bine. N-o sa am probleme cu tine pe toata ziua.
-A plecat?
-Cine?
-D-na Colleman.
-A plecat dupa ce ai lesinat. Vine maine. A spus ca astepta musafiri azi.
-Perfect! spuse Amy incet. Nu avea sa-i vada fata decat maine. Asistenta o intreba ceva dar ea nu o mai putea auzi. Calmantul isi facea efectul si i se facuse somn. Inchise usor ochii si cazu intr-un somn lin, fara vise.
Cand deschise ochii, camera era invaluita in doliul noptii iar o liniste binevenita domina totul. Ii trebuira cateva minute ca sa-si aduca aminte ce s-a intamplat si unde era. Se ridica in capul oaselor si privi imprejur. Era intr-o camera destul de mare unde mai erau doua paturi goale, fiecare cu cate o noptiera, langa usa era un scaun apoi o masa mica pe care se afla o vaza cu flori, doua ferestre prin care patrundea lumina palida a unui felinar de afara.
Se dadu jos din pat si se indrepta spre una din ferestre. Dincolo de ea fluturii gingasi de zapada cadeau lin pe pamantul ce imbracase haina argintie a sarbatorii. Vrand sa deschida fereastra Amy realiza ca avea mana dreapta in gips iar o ameteala ciudata pusese stapanire pe umarul sau. Dupa ce deschise totusi fereastra, respira de cateva ori cu lacomie aerul rece de afara. Se rezema de tocul ferestrei si incepu sa priveasca jocul infantil al fulgilor de nea. Acesta era cel de-al doilea Craciun pe care avea sa-l petreaca intr-un spital, singura... Si in timp ce ochii ei imbratisau cerul mohorat de iarna, o lacrima strabatu obrazul fetei care incepu sa planga inabusit, cu gandul la parintii ei.
In dimineata urmatoare dupa cateva analize de rutina Amy iesi din spital si acum se indrepta din nou spre casa pe care o ura ingrozitor.