TURNUL FERMECAT

Trăia odată, așa cum numai pe vremuri se putea trăi, într-un palat din cale-afară de strălucitor, un împărat putred de bogat. Cale de șapte împărății nu mai întâlneai un împărat atât de bogat, motiv pentru care, la poarta palatului său se aflau mereu puzderie de cerșetori. Cei mai mulți cereau bani, chiar dacă era bine știut că pe împăratul acesta nu îl dădea afară din palat dărnicia. Și totuși, seara, resturile de la mesele împăratului erau aruncate cerșetorilor, care se luau la bătaie pe ele ca o haită de câini flămânzi. Împăratul îi privea de pe zidurile înalte ale palatului și se amuza din cale-afară de bătaia lor, ca de un spectacol.
Se nimeri într-o seară să treacă prin preajma palatului său un vraci sărac. Văzând ce se petrecea în fața porților închise, ceru străjerilor să fie dus la împărat. Auzind că omul era vraci, amuzat de bătaia care tocmai se ducea jos și simțindu-se generos, împăratul îl primi.
- Stăpâne, văd că măreția ta nu are asemănare, zise vraciul, dar ar fi și mai mare dacă ai pune mâna pe diamantul din Turnul Fermecat.
- Cât e de mare acest diamant?
- Cât un cap de om, zise vraciul, dar trebuie să îl iei tu însuți, căci cel ce pune primul mâna pe el devine stăpânul lui pe viață.
Împăratul îl răsplăti cu ceva de-ale gurii pe vraci și îl lăsă să plece, dar gândul îi fugea de-acum la acel diamant mare cât un cap de om, care i-ar fi sporit și măreția și faima. Cum era încă tânăr și în putere, socoti că nu-i va lua mult timp să ajungă la acel Turn Fermecat în care era diamantul. Porni de unul singur deci, călare pe cel mai de preț cal al său, în direcția arătată de vraci. Merse cale atât de lungă încât nici nu mai reușea să țină socoteala zilelor și a nopților. În cele din urmă, mort de oboseală, calul se prăbuși la pământ și refuză să se mai ridice. Împăratul merse mai departe pe jos. Nu trecu mult și i se rupseră încălțările. Le scoase și își continuă drumul desculț. Când tălpile i se făcură numai rană, ajunse la Turnul Fermecat. Înalt până la cer, acest turn nu avea nici o scară. Îl înconjură de câteva ori, încercând să găsească o intrare sau măcar niște locuri în zid pe care să se sprijine pentru a urca, dar peretele turnului era atât de neted că nici talpă de melc nu stătea lipită de el.
Când era gata să își smulgă părul din cap de supărare, Împăratul se trezi cu trei fete venind pe o cărare până la turn.
- Bună ziua dumneavoastră, le salută Împăratul, știți cumva cum se ajunge în turn?
- Dacă o iei de nevastă pe una dintre noi, te vom duce în turn, zise cea mai frumoasă dintre fete.
Acum, împăratul nu venise pentru însurătoare, dar nu i se părea un preț prea mare pentru un diamant cât un cap de om. Cel puțin, fata care îi vorbise era nespus de frumoasă spre deosebire de a doua, mai puțin frumoasă, căci, despre a treia nici că putea fi vorba la cât de urâtă era.
- Așa să fie, se învoi împăratul.
- Pe care din noi trei o alegi?
- Pe tine, desigur!
Fata îl luă de mână și îl ridică în aer, căci putea zbura întocmai cum zburau păsările. Pătrunseră în turn și împăratului îi fu dat să vadă că vraciul nu se înșelase cu privire la mărimea diamantului care lumina cale de șapte zile din vârful turnului. Bucuros, luă în brațe diamantul, gata să plece cu el. Fata se dădu de trei ori peste cap și se transformă într-o babă urâtă și cocoșată.
- Unde te grăbești, împărate? Avem o învoială!
Ce jale pe împărat să vadă că frumoasa fată nu era ceea ce părea!
- Nu pot să fac asta! Nu arătai așa mai înainte!
- Pot să mă prefac la loc când vrei, dar nu pot rămâne mai mult de un ceas tânără și frumoasă!
- Trebuia să îmi spui asta înainte!
- Înainte să te aduc în turn, înainte să pui mâna pe diamant sau înainte să promiți că mă iei de soție?
Înfuriată, baba îi smulse împăratului diamantul din brațe, îl transformă pe loc în papagal și îl închise într-o colivie plină de papagali, atârnată de tavanul turnului, după care își luă zborul și dusă a fost.
Trecură multe zile până când a doua fată, cea mai puțin frumoasă, apăru în turn.
- Dacă m-ai alege pe mine de soție, te-aș salva din Turnul Fermecat! Îi zise împăratului această fată.
- Dar tot aș rămâne papagal?
Fata râse.
- Și om, și diamant și scăpat din turn! Merită să mă iei de soție!
- Bine, mă învoiesc! Zise împăratul.
Fata făcu o vrajă, și împăratului îi reveni înfățișarea falnică. Apucă diamantul, dar, înainte de a coborî din turn, fata se dădu de trei ori peste cap și se transformă într-o pocitanie atât de urâtă încât nici măcar babă nu putea fi numită. Țipă de groază împăratul:
- Nu pot! Nu pot!
Pocitania îi trase o palmă și împăratul se transformă într-o statuie din care numai ochii îi erau vii.
- Așa să rămâi până vei învăța să te ții de învoiala pe care o faci! Strigă pocitania și se făcu nevăzută.
Acum, ce era să mai facă împăratul? În Turnul Fermecat erau mulți papagali și multe statui. O dată la trei zile, câte o fată din cele două apărea și întreba dacă se mai învoiește cineva să le ia de soții. Veneau cu înfățișarea lor atrăgătoare, după care se dădeau de trei ori peste cap și se transformau în babă și pocitanie țipând cât le țineau puterile. În restul zilelor, turnul era al fetei cele urâte. Deretica, hrănea păsările, ștergea statuile și petrecea mult timp cu acul și ața, brodând cuverturi pentru peretele gol al turnului. Uneori le vorbea păsărilor.
- Păcat de voi, zicea fata, că nu ați învățat în viață că nu tot ceea ce ți auzi și nu tot ceea ce vezi este adevărat! Uneori stătea ore în șir privind statuia care fusese împăratul și șoptea întristată: Tocmai tu, cel mai falnic și mai mândru dintre toți nu ai fi avut nevoie de nimic din acest turn pentru a fi fericit!
Înțelegea împăratul, căci vedea și auzea întocmai ca și când n-ar fi fost împietrit. I se făcea dor de palatul său și își amintea cum se purtase cu cerșetorii. I se făcea apoi rușine. Peste rușine se așternea furia că plecase în necunoscut după o și mai mare măreție. Iar peste toate îl măcina dezgustul că fusese de acord să facă ceva ce nici măcar nu dorea, doar ca să își atingă scopurile. La ce bun toate dacă el nu mai putea mișca un deget? La ce bun toate dacă nu se mai putea bucura de nimic? Dacă ar mai fi avut o șansă să se întoarcă, ar fi făcut altfel cu viața lui! Și atunci își dădu seama că a treia fată nu ceruse niciodată să fie luată de nevastă. Poate că și ea ar fi putut să îl salveze și poate că nu pentru un preț atât de mare.
Cu prima ocazie în care fata se apropie de statuie, împăratul îi făcu semn din ochi că dorește să îi vorbească. Fata rosti un descântec și buzele împăratului se dezmorțiră.
- Ajută-mă, se rugă el, ajută-mă să plec din Turnul Fermecat!
- Te-ai învoit de două ori pentru câte o soție și mai vrei să faci o învoială?
- Ajută-mă și îți voi fi recunoscător. Cere-mi ce vrei tu!
- Te vei învoi și cu mine să mă iei de nevastă?
Împăratul recunoscu că nu putea face un astfel de lucru.
- Nu pentru că nu ești frumoasă, nu pentru că celelalte fete nu erau nici ele, pentru că nu vreau altceva în acest moment decât să scap din Turnul Fermecat!
- Fără diamant?
- Fără diamant, recunoscu împăratul. Viața e mai presus de orice diamant!
Fata rosti un descântec și împăratul se prefăcu la loc om. Îl scoase din turn, dar, pe când îl purta încă în zbor, celelalte două fete apărură din senin. Fata cea urâtă îi dădu drumul în iarba de lângă turn și porni să le înfrunte. Disperat să se îndepărteze cât mai repede de turn și să scape, împăratul o luă la fugă fără să mai privească înapoi. O singură dată aruncă o privire în urmă și văzu că toate cele trei fete se dăduseră peste cap. Prima se transformase în babă, a doua în pocitanie, iar a treia, cea care îl salvase, într-o zână orbitor de frumoasă. Se luptau pe viață și pe moarte, două împotriva uneia, așa încât salvatoarea lui fu biruită și transformată pe loc în statuie de piatră.
Împăratul așteptă ascuns să se lase întunericul și apoi luă statuia fetei care îl salvase. O duse la palatul său și o puse în odaia în care dormea. O privea înainte de culcare, o privea când se trezea și părerile de rău nu îi dădeau pace pentru nechibzuința cu care își trăise toată viața până o întâlnise pe această fată.
- Dacă aș putea da timpul înapoi, aș alege să trăiesc cu totul și cu totul în alt fel! Îi spunea statuii.
Ochii statuii păreau să îi vorbească, sau așa i se părea împăratului. Păreau să îl îndemne să înceapă deja să trăiască altfel, așa că împăratul primi cerșetorii în palat, le dădu bucate alese, haine bune și de lucru prin împărăția lui. Dărui din podoabe oamenilor să își cumpere pământuri, case și animale, iar viața pe lângă palat începu să înflorească. Cu toate acestea, împăratul era tot mai trist și mai trist. Așa îl găsi vraciul cel sărac, care se nimeri să mai treacă odată pe la palat.
- Ei, mărite, ultima dată, chiar de n-ai fi avut motiv, erai vesel, cerșetorii îți băteau la poți și oamenii te rugau de îndurare. Acum oamenii îți sunt bine rânduiți, nu mai ai cerșetori pe lângă palat, ai toate motivele să fi fericit, dar pari să ți se fi înecat toate corăbiile!
- Tu! M-ai trimis la Turnul Fermecat după diamantul cât un cap de om!
- Da, dar te-ai întors viu și nevătămat, mai bogat chiar dacă nu cu un diamant.
- M-aș considera cel mai bogat și mai fericit om de pe pământ dacă aș știi cum să rup blestemul care o ține în piatră pe fata care m-a salvat.
- Dar știi cum să rupi blestemul, zâmbi vraciul, dacă ai învățat ceva în Turnul Fermecat, atunci nu va fi greu să eliberezi fata din piatră.
Se perpeli împăratul trei zile și trei nopți în preajma statuii și tot nu reuși să își dea seama cum să o elibereze pe fată. În zorii celei de-a patra zi, îmbrățișă statuia și, privind-o în ochi îi spuse:
- Dacă ai fi în fața mea, dacă m-ai vrea, m-aș cununa pe loc cu tine! Nu aș avea nevoie de diamante, nu aș avea nevoie de nimic decât de tine alături de mine!
Și, ce să vezi? Piatra prinse a se înmuia, iar în brațele împăratului rămase zâna cea orbitor de frumoasă care îl salvase din Turnul Fermecat. Îi zâmbi:
- Mă învoiesc și eu!
Dragii mei, nunta lor nu a fost mare, nu a fost bogată, dar a fost plină de voie bună și de oameni care le-au urat împăratului și zânei sale mulți ani plini de înțelegere, că de bogății nimeni nu mai voia să audă. M-am aflat și eu printre invitați și mi s-a spus să merg în toată lumea să spun tuturor că acolo unde este liniște, sănătate și înțelegere, este și bogăție.