agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2328 .



Ecouri de mandolină (8) - Incendiul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2019-09-23  |     | 



Ecouri de mandolină (8) - Incendiul

Cât de frumoase i se păreau lui Antony zilele de după acea superbă zi petrecută în compania fermecătoarei italience, Cristina!
Se înțelege, tinerii continuau să găsească ocazii de a se privi unul spre celălalt, la distanță. Antony ere sigur că italianca cea tânără și inimoasă îl vede prin binoclu, ca la doi pași. Vedea încântarea fetei când îl privea. Atunci el surâdea și îi făcea semne de salut cât mai exuberante, ceea ce o încânta și mai mult pe ea. Parcă se cunoșteau de când e lumea, ei fiind lucrul cel mai de preț pe lume, unul pentru celălalt.
Nu se știe ce s-ar fi întâmplat până la urmă, dacă într-o zi n-ar fi apărut evenimente cu totul neașteptate.
Era cam un ceas după apusul soarelui, Antony era în postul lui de la gheretă și se uita conștiincios în toate părțile în jurul cazărmii, dar mai ales în vale, la gospodăria lui Don’ Fabricio. Uitându-se insistent la o parte mai nouă a gospodăriei, acolo unde era o zidire ca o bucătărie de vară, văzu că acea construcție era mai luminată cumva decât celelalte. De ce e luminată? A, da! În curând se lămuri și un fior de spaimă îl cuprinse. Pe acoperișul bucătăriei văzu pâlpâind o mică flăcăruie, care începu să se înmulțească în alte flăcări, care începură să răsară din ce în ce mai mari, una după alta, pe acoperiș.
Era momentul să facă ceva, să treacă la acțiune. Părăsi postul, aruncă pușca în gheretă și se năpusti în curtea cazărmii, îi căută pe cei de la pompieri, dezlegă în grabă calul cu căruța pompierilor care deja era pregătită, plină cu butoaie cu apă, luă cu el încă doi camarazi de la pompieri, câteva topoare, târnăcoape, și ieșiră în grabă din cazarmă, gonind în tropotul căruței spre casa cu incendiu. Ajunseră la timp la casa italianului. Cei din casă nici nu bănuiau că e casa lor în flăcări. Alarmați de pompieri, ieșiră cu toții din casă, strigând de spaimă, agitându-se, neștiind ce să facă, să stingă focul care deja mistuia bine bucătăria și urma să se întindă spre casa cea mare.
Antony și cu băieții de la cazarmă nu stătură degeaba, dărâmară repede rămășițele în flăcări ale bucătăriei, tăiară legăturile cu celelalte clădiri și acareturi și turnară apă multă să stingă focul. Nori grei de aburi se ridicară deasupra, în curte. Nici cei ai casei nu stătură degeaba, aduceau apă de la izvor, se luptau cu fumul și cu flăcările. Cu multă trudă și spaimă, focul fu învins, când întunericul se lăsă peste curte. Doar urme de jar încă se mai vedeau acolo unde fusese focul, care trebuia stins cât mai repede cu apa multă și pământ. Au rămas toți ai casei și soldații, să pândească dacă nu apare o nouă izbucnire a focului, din altă parte.
Zarva și spaima erau atât de mari în locuința lui Don’ Fabricio, încât cei doi tineri, Antony și Cristina, de-abia găsiră un mic răgaz să privească unul la celalalt, plini de speranță că vor dovedi focul. Incendiul s-a stins, dar lucirile din ochii celor doi tineri scânteiau în continuare, chiar și în întuneric.
În fine, spre zori, când nu mai era pericol de extindere a focului, soldații de la cazarmă plecară la treburile lor, după ce Don’ Fabricio i-a omenit cu pastramă și cu vin bun din pivniță, prilej ca cei doi tineri, Cristina și Antony, să schimbe, în fine, câteva cuvinte:
- Tu ai descoperit focul din gospodăria noastră?
- Da, eu, draga mea! Eram tot timpul cu ochii pe casa ta. Mă gândeam că poate vei mai ieși odată în curte, să te văd.
- Eram la cină cu ai mei. Aveam de gând să ies mai târziu, înainte de culcare.
- Ce-a fost rău, s-a sfârșit. Noroc de camarazii mei și de voi care v-ați luptat cu focul!
- Dar eu ție îți datorez faptul că nu ne-a luat foc toată gospodăria! Ce ne făceam dacă ne ardea casa?
- Nu vă lăsa Domnul să pățiți un necaz așa de mare!

Dar și Don’ Fabricio ținu să le mulțumească soldaților străini:
- Bravi băieți! Ați făcut o faptă eroică!... Voi ne-ați salvat casa! Nu pot să vă răsplătesc, Domnul să vă răsplătească!
Spre dimineață, fiecare plecă la postul lui. Antony intră în pavilionul cazărmii, să se odihnească după acea noapte de pomină, însă nu putea adormi, gândurile fiindu-i răvășite de vălmășeala cu incendiul. Ce bine că pagubele din gospodăria lui Don’ Fabricio nu erau prea însemnate! Era convins că vor rezidi repede clădirea arsă și nu se vor simți mult timp urmările focului.

*
Antony nu avu parte de liniște nici în ziua de după incendiu. A doua zi, când toată cazarma fusese adunată la raport, comandantul unității își ridică glasul în fața soldaților:
- Am auzit că cineva din batalionul ăsta nu a respectat consemnul din regulament. Să iasă în față cei ce se simt vinovați!
Nimeni nu îndrăznea să iasă în fața frontului, pesemne le era frică de pedepse.
- Hai vitejilor, acum dați bir cu fugiții?! repetă comandantul tunător porunca.
Spre uimirea tuturor, în fața batalionului apăru un singur soldat, bătând pasul și salutându-l pe superior. Era Antony.
- Tu ești acela care ai îndrăznit să nesocotești consemnul, ai lăsat arma în gheretă și te-ai repezit să stingi incendiul din sat?
- Să trăiți, domn general, eu eram!
- Și dacă voiai să faci o faptă bună în zona civilă, oare nu trebuia să raportezi comandantului tău direct?
- Să trăiți domn general … așa am socotit eu … nu era timp de umblat după aprobări, lua foc toată casa omului din vale …
- Rău ai făcut soldat! Orice acțiune fără încuviințarea superiorilor se pedepsește! Vei sta o lună în carceră la garnizoană!
- Să trăiți dom’ comandant! spuse încet Antony, chiar vesel că venise vremea să sufere de dragul frumoasei sale prietene.
- Și cu cine ai mai fost? nu se lăsă comandantul.
Fără să aștepte, camarazii care fuseseră cu Antony ieșiră și ei, mai curajoși, în față.
- De ce ați părăsit cazarma fără de ordin aprobat?
- Domnule general, zise unul, ne-a luat Antony așa cumva pe sus, că era în joc gospodăria unui om din vecinătatea cazărmii noastre...
- Putea să ia foc tot satul! Fără ordin nu se mișcă nimeni din batalion! Ați înțeles? Sergent, și cu ăștia doi, la carceră! O lună!
- Am înțeles dom’ general! răspunse sergentul.

(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!