agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-10-20 | |
“Şi, cum îţi spuneam – sau n-am apucat să-ţi zic?! –, îmi plac bărbaţii înalţi. Înalţi, cu voce de bas. Altfel, degeaba. Care se îmbracă sport. Nu se sfiesc să-şi arate muşchii. Să se ia la bătaie. Pentru mine. Care miros a Benson & Hedges şi puţin a benzină. Ascultă. Rasputin. Nah neh nah. Simfonia destinului. Nu fac fiţe. Nici pe stăpânii. Nici atât pe domnişoara! Îmi cumpără îngheţată. Cu rom. Cu trufe. Cu vanilie. Cu vişine. În-ghe-ţa-tă! Nu mă pun niciodată în gardă: O să te doară gâtul! Care n-o pomenesc una-două pe mă-sa, şi nu doar pentru a face dovada că – în sfârşit! – au crescut ditamai oamenii!
Tipii ăia care aleargă desculţi. Printre mărăcini. Prin mărăcini. Prin cioburi. Prin formula naturală a argilei. Peste timp. Peste loc. Nu stau în drum. De calea bătătorită. Îşi smulg o mască. Îşi smulg două. Îşi smulg toate măştile posibile. Nu umblă cu ocaua mică şi nu pentru că le-ar fi teamă să nu fie prinşi. Fac ei într-un fel aproape miraculos, nu iese impară nicio duminică. Îmi aşază şalul roz-albăstrui peste umeri. Îşi ratează priorităţile. Toate acele nimicuri ce nu au vreo legătură cu mine. Se aşază. În calea avalanşei. Nu se clintesc, ştiind că zăpada se revarsă cu mine. Poartă roşu-cu-mov / mov-cu-roşu: aşa m-au văzut prima / ultima oară pe mine. Se pun pe jos. Se lasă traversaţi. De o apă. De un tren. De o boală. Îmi aduc mere fermecate şi păsări măiastre. Fără ca cineva să le fi promis în prealabil jumătate din împărăţie şi… restul. Adună iarbă, câteva libelule-marca-mea din Câmpia Burnazului… N-au trecut. Timpul lor începe în dreptul întâlnirii cu mine. Nu sfârşeşte. Suportă: pietre albe, pietre galbene, pietre roşii. Judecăţi de apoi fără număr. Mă iau drept lumină. Nu mă pun sub obroc. Se ridică din moarte amintindu-şi de mine. Îi spun lui Dumnezeu, lumii întregi că eu aş putea fi…, că eu sunt Femeia!” Şi-a masat degetele. Şi le-a privit recunoscătoare. A împăturit scrisoarea în dreptul unei foste narcise. S-a adunat în oglindă: luase hotărârea cea mai înţeleaptă. Singura validabilă. Unica.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate