-Poate...da, frumusetea...frumusetea realizarii, ingana absent
-Realizarii a ce?
-A nefiintei. Vorbea incet si lent, se departa de langa fereastra, inca tinand draperia grea in mana, sfasiind-o incet, dar zgomotos din galerie. Degetele-i i se albiserea de la strangerea hotarata, nebuna. Ochii largiti reflectau in griul lor focul din semineu.
-Da,...nefiinta. Nefiinta ce aduce ultimul si decisivul argument: timpul a fost, este si va fi pentru totdeauna acelasi...iar oamenii,...ei!oamenii nu se schimba, nu evolueaza, nu se vad, intotdeauna,...PENTRU TOTDEAUNA acealeasi greseli! sfarsit aluneca pe un fotoliu in spatele ei. Parul negru ii aluneca in suvite incurcate peste ochi lipindu-i-se de frunte si obraji. Incruntandu-se, din cateva miscari si-l prinse intr-o coada. Valamir o privea contrariat, asteptand parca continuarea spuselor lui.
-Aparenta consta in fatada...realitatea nu are cum sa fie descoperita deoarece ea a fost dintotdeauna aceeasi...poate ca omul ar simti durere descoperind nemiscarea. De acea si-a inventat aberante definitii precum timpul, azi, maine... sopti Inyx.
Zambind se intinse dupa masuta de ceai pe care o trase catre ea.
-Ceai? intreba moale.
Razand ii raspunde ca nu are nimic.
-Nu, nu vreau, multumesc. Oare de ce?
-De ce ce? De ce aici?De ce acum? De ce noi? ofta ea
-Poate, nu stiu. Nu stiu daca vreau sa stiu. Gandurile ma gandesc. Gandurile ma plang, ma misca, ma indeamna. EU..EU UNDE SUNT? Unde se termina gandul si unde incep zorii? Se ridica indreptandu-se catre foc. Pasii nesiguri purtau propriile lor suferinte, tarandu-le; nevazut nisip il retinea, nevazuta funie ii sugruma firul amintirilor.
-Unde esti? Te tii de mana...inchizi ochii si te gasesti. Te intinzi pana la aurora sa te prinzi de suflet.
Valamir o privi inciudat.
Intinse mana catre el, iar el ii intoarse spatele lipindu-se de tejgeaua semineului in care focul se stinsese.
Inyx se indrepta catre el si il prinse de mana.
-Uite-te la mine! Ma auzi? Uite-te!
-Ce? raspunse morocanos.
-Ce vezi? intreba ea, aproape ragusita.
-Nu stiu. Ce vad? rase Valamir.
-CE VEZI?
-Nimic! Nu vad nimic...nu mai vad nimic, isi lasa ochii in jos
Ea isi trase mana ca arsa, parasind camera furtunos.