agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1641 .



Zmeul de la Viisoara
proză [ ]
Legendele copilariei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marianx ]

2005-11-27  |     | 



...Era in vara anului 1917 cand Dumitrestiul se afla sub ocupatie germana si multe din lucrurile satenilor erau susceptibile de a fi rechizitionate de armata care stationa in comuna. Pentru a scapa de germani satenii isi  duceau vitele la pascut in poienile din padure. Acolo, la ceas de seara, pentru a nu reveni cu ele in sat erau legate si lasate peste noapte nefiind pazite. Dupa un anumit timp oamenii au observat ca vacile nu mai au aceeasi cantitate de lapte, ele chiar comportandu-se anormal in timpul mulgerii. Pentru a afla ce se intampla satenii au hotarat sa supravegheze peste noapte vacile si sa prinda hotii. Nu mica le-a fost mirarea cand pe la miezul noptii au vazut cum un sarpe urias se furisa si sugea la ugerul vacilor iar vacile nu se speriau.Cei care au vazut acest lucru nu au intervenit din cauza fricii, marimea balaurului fiind impunatoare.
   Se spune ca acesti zmei, cum mai erau denumiti, ajungeau la aceasta forma si marime in urma unei lupte cu ceilalti serpi, lupta care avea loc de obicei intr-un lac din Plainos, lac care mai exista si astazi dar care are foarte putina apa. Odata pe an pe acest lac se strangeau toti serpii din padure si avea loc o lupta pe viata si pe moarte pana cand suprafata lacului se umplea cu spuma. Sarpele care iesea invingator inghitea toata spuma devenind un fel de rege, totodata putand sa zboare si sub gat formandu-se o piatra care lumina noaptea. Se spune ca cei care faceau rost de o astfel de piatra nu mai aveau nevoie de gaz pentru lampa , aceasta luminand ca un bec electric.
  Revenind la balaurul nostru  se spune ca satenii au tinut sfat si au hotarat sa urmareasca sarpele sa vada unde isi are culcusul, acest lucru fiind posibil numai pe vreme ploioasa cand sarpele nu putea sa zboare. Doi sateni mai curajosi au hotarat sa afle unde se ascunde sarpele si s-au pus pe veghe. Dupa miezul noptii cand cerul era acoperit de nori si luna se arata doar din cand in cand mare si rosie, amplificand starea de tensiune, dintre tufisurile de la marginea poienii si-a facut aparitia sarpele alunecand parca fara sa atinga pamantul. Celor doi sateni li s-a facut inima cat un purice de frica dar au stat linistiti prefacandu-se ca dorm.Dupa ce a supt la toate vacile, cand mai era foarte putin pana la ziua , sarpele a plecat tarandu-se cu greu dupa o masa asa de imbelsugata. Satenii inarmati cu bate din lemn l-au urmarit de la distanta  pana cand au ajuns la locul numit "Gura lui Olteanu". Acolo se afla un stejar batran de cateva sute de ani care avea o borta la radacina. Ajuns acolo sarpele s-a varat in scorbura disparand cat era el de mare. Cum incepuse sa picure de ploaie cei doi sateni au hotarat sa nu-i mai anunte pe ceilalti oameni, ci sa actioneze singuri. Cum nu duceau lipsa de lemne uscate au adunat vreascuri si buturugi si dupa ce au mai asteptat putin  au infundat gura scorburii cu acestea , apoi au dat foc copacului si au rupt-o la fuga spre sat.
  Dupa putin timp din copacul respectiv s-au auzit niste suieraturi si niste vaiete infioratoare. Se spune ca sarpele ii striga chiar pe nume, ca ii ruga sa se intoarca sa ii dea drumul , dar cei doi nu s-au oprit din fuga fiindca exista superstitia ca daca se intorc raman pociti.
 Dupa cateva zile cand au avut curajul sa mearga in padure la copacul cu pricina  au gasit  in jurul copacului ars un strat gros de untura  scursa de la sarpe. Se spune ca au adunat satenii untura cu cofele si au dus-o acasa, folosind-o pentru a descanta copiii de sperietura.
  Cat este de adevarata aceasta poveste nu pot sa stiu , dar cert este ca locul exista, ca atunci cand eram copil si ma duceam cu tatal meu dupa lemne in padure mi-a aratat locul unde fusese stejarul respectiv, el prinzand o parte din buturuga arsa a acestuia cand era copil.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!