agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-30 | | În camera lui Costel toate lucrurile își au locul lor.Adevărul este că nimeni nu le prea mișcă,nici măcar el.Este foarte ocupat,zilnic are multă treabă.Trebuie să urmărească serialul lui preferat de desene animate și nu poate să piardă nici un episod.Acest lucru se întâmplă de fiecare data când se intoarce de la școală. Îndată ce ajunge în holul casei,aruncă în partea dreapta ghiozdanul pe un fotoliu pus de mama lui acolo special pentru el.Haina o agață din mers pe cuier și câteodată mai și nimerește dar acest lucru se întâmplă foarte rar..Nu–și dă jos pantofii fiindcă precis Mihai ,prietenul și vecinul lui îl va provoca la un meci de fotbal după–amiază.Ca de obicei,se impiedică în camera lui de ursulețul care stă pe jos de–o săptămână fiindcă pe masă n–a incăput de mormanul de carți și de caiete care n–au văzut dulapul de câteva zile.Hainele lui niciodată n–au încăput pe rafturile dulapului și din această cauză au fost puse in mare parte pe scaune,fotolii,chiar și pe pat.Pe pervazul ferestrei ,acolo unde stăteau mușcatele bunicii ,acum sunt farfurii de diverse forme și mărimi cu resturi de la budincă,prăjiturile de la ziua surorii sale care s–au uscat și un cotor de măr pe care acum l–au asediat un roi de musculițe. După televizor stă pitită undița cu care merge la pescuit in fiecare sâmbătă împreună cu bunicul și câteva șosete pe care mama a uitat din nou să le pună in coșul de rufe murdare. Dar iată că–ntr–o zi ,când Costel se intorcea entuziasmat de la școală,s–a întâmplat un lucru ciudat. Îndată ce a intrat in holul casei ,încercând să arunce ca de obicei ghiozdanul,acesta l–a lovit atât de tare încât Costel a simțit că i se taie răsuflarea.La fel s–a întâmplat și cu haina ,iar acum băiatul deținea o zgârietură pe față demnăde toată admirația.Încercând să străbată holul până la ușa camerei sale,fu trântit pe jos de câteva ori de ,,glumele” pantofilor murdari care acum își băteau joc de el. Ajuns cu greu in cameră ,vrând să se așeze o clipa pe fotoliu,acesta îl aruncă direct pe pat,care ,de asemenea îl proiectă în scaunul din imediata apropiere a acestuia ,pe care erau ,,așezate” câteva tricouri murdare. ––Ce aveți ?Ați innebunit? Strigă disperat băiatul. ––N–am înnebunit,a răspuns scaunul provocându–i lui Costel senzația unui cutremur. ––Pur și simplu ne–am săturat!răspunse ursulețul cu o voce amenințăoare. ––Pe mine nu m–ai lustruit de o lună de zile,a răspuns masa.Cărțile se plâng mereu ca sunt pline de pete. ––Da,da,spuse caietul care se afla deasupra mesei și cu coperțile rupte.Eu nici măcar nu mai am haine. ––Haine?!strigară pantalonii atârnați pe ușa dulapului.Noi suntem ca niște cârpe. ––Dar nu sunt eu vinovat,incercă băiatul să se apere.Mama nu v–a pus la spălat. ––Noi suntem lucrurile TALE.TU ar trebui să ai grijă de noi,rostiră toate intr–un glas. În cameră era deja o adevarată revoluție.Toate lucrurile își cereau drepturile și pe bună dreptate. Costel nu–și mai auzea vocea din zarva ce–o provocaseră noii revoluționari.A ales să tacă,lăsând pe fiecare să spuna ce–o vrea.Lucrurile văzând că băiatul tace au început să se miște de la locurile lor până ce au format în jurul lui un cerc perfect.Costel nu mai avea scăpare.Cercul devenea tot mai strâns,tot mai mic si băiatul parcă nu putea nici să respire.Lucrurile se mișcau amenințător.Dulapului îi crescuseră două mâini lungi,subțiri dar puternice care în mișcare provocau un curent rece,înfiorător.Scaunele țopăiau ca intr–o poveste și toate ingăimau același lucru: ––Vrem ordine!Vrem ordine!Curățenie!Curățenie! ––Lasați–mă în pace!Nu mai vreau să vă aud.Nu mai vreau să vă văd!Lăsați–mă! Mama intră in camera băiatului si se indrepta spre patul în care Costel se zvârcolea. ––Costel!Trezește–te ,mamă!Ce ai visat? ––A fost un vis?spuse băiatul speriat.Dar totul era atât de real! ––Ce ai visat?il intreba mama ingrijorata. ––Nimic,spuse Costel scurt,nedorind parcă să–și amintescă micul lui coșmar. ––Bine…dacă tu spui.Culcă–te la loc.Noapte bună!rosti mama și ieși din cameră,lăsându–l pe Costel singur cu remușcările lui. Costel a privit ceasul.Era patru dimineața.Afară nu se auzeau decât niște câini singuratici care brăzdau cu lătratul lor tăcerea nopții.Băiatul privea acum fiecare lucru din cameră care pe lângă el păreau imense ,se ridică din pat și le așeză pe toate la locurile lor fără să scoată nici un sunet .Ridică ursulețul de pe jos,privi in jurul lui și rosti: ––Vă rog să mă iertați!Promit să am grijă de voi de acum înainte. ––Acum te iertăm,rosti ursulețul.Apoi toate amuțiră. În cameră era din nou tăcere și ordine ca în vremurile bune.Costel se așeza în pat și parcă perna era mai moale ,iar plapuma mai călduroasă.Apoi adormi cu zâmbetul pe buze . NOAPTE BUNA! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate