agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-25 | |
Trebuie să avem multe lacrimi, cât mai multe.... și batiste murdare și cutii de înghețată goale și telecomanda pregătită și telefonul lângă noi, pentru că m-a părăsit și sufăr. De ce m-a mințit? Fata aia nu îi era doar prietenă, nu contează că nu se țineau de mână. De ce i-a cumpărat suc? Nu știe că are nevoie de bani, pentru că împlinim 6 luni de când suntem împreună și trebuie să îmi cumpere cadou?
Și ce dacă nu știu care este culoarea lui preferată, sau ce cărți citește, sau ce muzică ascultă? Îmi amintesc ochii lui verzi... sau erau căprui? Și îl iubeam. Asta contează. A fost dragoste la prima vedere. Vrei să știi cum mă pregăteam pentru întalnire? Stăteam o oră la coafor, apoi o oră îmi făceam manichiura, pedichiura, încă două ore la magazin, pentru că am nevoie de o rochie și de pantofi. Trebuie să fiu frumoasă... cred că o să îmi ia medalionul pe care l-am văzut data trecută. Nu este scump... dacă mă iubește cu adevărat, o să mi-l ia, nu? Și o nouă brățară, poate și un inel frumos... Dar el era cu fata aia... mai am nevoie de inghețată. Începe filmul: uite, Jose Armando o iubește pe Rosalinda și Miguel a cerut-o în căsătorie pe Esmeralda... Cred că o să ies cu Vali, și-a luat o mașină nouă și are bani, ca să mă răsfețe... Doar așa, ca să te uit... Trebuie să le povestesc fetelor mâine. Acum mă sună Adrian. Mereu m-a iubit. Are o vilă cu piscină... VÃ URÃSC!!! VÃ URÃSC!!! VÃ URÃSC!!! VÃ URÃSC!!! VÃ URÃSC!!! VÃ URÃSC!!! De ce e nevoie de toate astea? De o nouă iubire? Pentru că Soarele nu strălucește mai tare ca să-ți acopere frumusețea, pentru că Luna nu se face mai mică atunci când tu intri în cameră, pentru că... nu îmi mai place iarna, păsările nu mai cântă, ciocolata se topește, Cola este caldă, țin regim, m-am imbolnăvit, nu mai pot să dorm, au murit câinii de frig, apa se prelinge pe pereți... Dacă te-aș căuta în cutia de chibrituri pe care ai uitat-o la mine, unde ai fi? Poate ne jucăm și de fapt, nu ești departe acum, și eu nu am înnebunit. Mouse-ul strălucește, Gabi e offline, probabil e cu ea, fețele se uită urât la mine, eu cânt... Răul de mașină se simte în urechi, iar eu sunt în mașină, vin spre tine. Unde să te caut? Nici în seringă nu ești... Mă doare spatele si Luna se vede printre nori, întunericul se scurge din ochi, ți-am păstrat unghiile în buzunar... Încerc să-ți scriu o scrisoare de dragoste, dar știi că niciodată nu m-am priceput la asta; iubirea mea nu e ca la alți oameni; ce aș putea să iți spun? Nu am nevoie de haine, de farduri, de pantofi, de bijuterii, de batiste, de telecomandă, sau de telefon... Sunt aici, dezbrăcată de tot ce nu ne reprezintă. Când te iubesc, sunt goală, iar prin pielea străvezie poți vedea ce simt pentru tine... Îmi simți căldura? Trebuie doar să te uiți în ochii mei...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate