agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-25 | |
Dacă întind puțin mâna prin geamul lăptos, aș putea juca șah cu blocurile din depărtare. Aș ajunge cu ușurință la acel sentiment de siguranță și aș simți că lumea e a mea, sau măcar planeta sau țara sau cartierul. Aș aranja mai bine arterele acestui București strecurat mereu prin site de ceață. Mi-aș căuta copilăria mulgând din nasurile țâncilor curgătorii muci ai inocenței. Acoperișuri de case aș ridica din vârful unghiei ca să storc secrete și contrabande și amoruri și fericiri, cu care mi-aș face un ceai de viață adevărată și amestecată.
Mă străpunge dorul de mine și Bucureștiul e de vină. Ca pe un covor muiat în tină l-aș ridica să mă caut și-n petece de zăpadă mi-aș vârî fața și peștele veșniciei, care mă ține agățat de obraz c-un cârlig de mătase, l-aș strivi. V-aș spune care era numele ei, dar în iarna iubirii noastre datele personale s-au încrustat difuz în memorie și doar mulțumită acestei magme fierbinți care-mi circulă prin minte v-aș putea povesti câte ceva. N-am fost iubiți, nici parteneri de-amoruri reci, și nici măcar prieteni. Nu ne-am cunoscut, nu ne-am privit în ochi. Și totuși, în acea zi și-n acea seară luna și soarele s-au întrecut să-mi lumineze orele. Lucram la un contract prin care Primăria Capitalei cumpăra de la o firmă câteva sute de autobuze străine prin care tehnologia din Vest putea să ia în piept gropile dâmbovițene. Într-un birou al Regiei români mofturoși și șmecheri, turci îmbuibați și nemți fituiți adulmecau și ciuguleau din plăcinta câtorva milioane de euro. Iar eu îi ajutam ajutat de-o colegă să se certe-ntr-o limbă comună. Lumea părea coerentă până când am zărit-o. Directorii urmăreau interese firești, turcii sorbeau la cafele din cești, pe un ecran se proiectase în Windows și-n Word a doua zi-n trombă semnatul acord. Când a venit lângă mine să mă consulte într-o problemă de limba engleză, am dat în clocot. (Cred c-am făcut, totuși, cunoștință și cred că Diana o chema.) Îi răspundeam la întrebări cum răspunzi unui copil când vrei doar să simți miracolul unei ființe atât de mici comunicând cu sens. Colega mea mi-a zis: Vezi ce faină-i tipa asta? Într-adevăr, era făcută din aur. Un cap mai degrabă neîngrijit, cu păr scurt pieptănat c-o moară de vânt și c-un profil fălcos. Un piept cu care împingea negocierile (era consilierul juridic al vânzătorilor nemți) în plină indecență, deși era îmbrăcată cuviincios și chiar vag băiețește. Și un posterior auriu pe care doar o clipă, din acelea care doar încep, l-am văzut. Dacă v-aș spune că i-am văzut culoarea ochilor, aș minți fără rost. Sau că ceafa ei mi-a dat vreun fior, m-aș juli în propriile figuri de stil. Sau dacă aș încerca să evoc vreo clipă când am încercat să surprind întâlnirea pantalonilor ei pliindu-se în mediane crăpături, m-aș prinde singur într-o indecență la care nu m-am avântat. Câteva ore bune am trăit în prezența luminii pure a iubirii. O iubire care nu m-a castrat. Dumnezeu mi-e martor că, dacă… Dar asta-i treaba mea cu Dumnezeu. Îmi sunt familiare clipele cu miros de unic și de fatalitate. Clipele când știi că ceva nu poate să înceapă sau că ceva se termină exact atunci. Vorbind cu ea chestiuni riguroase ca forma transparentă de borcan, în mintea mea curgea, în valuri flasce, marmeladă. Mi-o amintesc șezând în dreapta mea și lovind cu cuvinte în ochii de pe umărul meu drept, cu care înghițeam ființa ei divină. Cât despre furnici, le simțea până și colega mea, care din când în când îmi zicea: Adună-te! Avem treabă! Nu vrem să rămânem aici până la miezul nopții! Zadarnic! Nici o amenințare, nici un interes, nici un motiv nu m-a putut împiedica să fiu cel mai fericit bărbat din lume! Fatalitatea era cu atât mai mare cu cât femeia era chiar însoțită de un tip, și el un fel de consilier juridic. Acesta a cam simțit că noi nu făceam ore de lingvistică, ci de chimie organică, și s-a ivit, discret, ca musca prin preajmă. Și pentru că mi-a fost imposibil să spun vreun cuvânt neprofesional, am strigat de fericire cu fiecare gest și am gemut de extaz în fiecare cuvânt pe care-l traduceam. De aceea sunt convins că cetățenii Bucureștiului vor fi extrem de mulțumiți de noile autobuze. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate