Hai dragă, hai, mai departe de atât nu te pot vedea ! Te adulmec prin instinct, mi te fac însuși punctul forte al clipei de acum : întregirea-mi.
... prin oboseala plăcută a purificării de lumea reală, de experiența ideatică, te redau drumului tău. Detașarea sufletului de conștiința lui « trebuie » îmi pare insinuant de grăbită ! Nici eu nu mai aștept să se întâmple somnul tău de vreme și timp, să zboare prea lent mucegaiul de pe ușa vârstei, uite cum îți cade în brațe tot !
Hai dragă, hai, fugi odată, se întamplă ceva, timpul meu s-a îmbătat și acel ceva întârzie să apară, uite la bar și sursa puterii de a anihila un « trebuie » pentru a face loc lui « așa simt ».
Totul, pentru a merge mult mai departe ?!