agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-06 | |
Localitate însemnată Răstoaca, deși locuitorii nu se îndemnau să deslușească pasagerilor cum răsăriseră atâtea amenajări edilitare, de ziceai că e rezidența unor potentați cu credit nelimitat. Cheresteaua, asta era parola! Pădurile din împrejurimi erau tăiate cu tocmeală rea, de-a dreptul. Prăsiseră zeci de gatere pe malurile Paucei, îngroșându-le cu maldăre de rumeguș; zarva lor nu contenea nici noaptea, necum de sărbători. La proprietari banii musteau; bancnotele se măsurau cu putina sau ocaua și doar pripășiții, ademeniți de pretutindeni, mai le foloseau să aprindă havane în crâșmă.
Primarul („Þină-l Dumnezeu până la alegeri!” se închinau babele în urma lui) promisese canalizare cu stație de epurare a apelor uzate, ba chiar și apă curentă. Până atunci – curent electric trifazic în fiecare gospodărie, să alimenteze circularele și abrihturile. Ce-i drept, bani erau; nu chiar cât ar fi trebuit dar pe-aproape. Așadar, avea ce vedea și auzi cel care traversa Răstoaca! La nunta fetei lui Săculteț cu băiatul cel mic al lui Cârlogan nașul, parlamentar cu vechime, exclamase în fața palatului făcut dar însurățeilor: „Bă, vouă numai opera vă e de lipsă!”. - Să n-am parte, a zis după o săptămână primarul în consiliul local, dacă nu punem de-o operă! Ce, adică noi suntem mai proști?! Astfel a fost contactată o firmă de arhitectură, ai cărei specialiști au hotărât: un bulevard cu fântâni arteziene și bordură dublă, în eventualitatea unei linii de tramvai, dând într-o piață italiană pavată cu mozaic, astfel ca să pună în valoare Opera – o clădire somptuoasă, după modelul celei din Paris. Macheta frumos colorată a stârnit entuziasmul tuturor. Societatea de construcții care și-a adjudecat lucrarea, firmă sigură, a cavalerului de industrie Ciupercea, finul primarului și văr cu subprefectul, a atacat doar clădirea, în forță fiindcă aleșii locali doreau cu dinadinsul să facă inaugurarea de Ziua Uniunii Europene. Însuși primarul s-a deplasat la municipiu, să negocieze cu patronul companiei „ArtMax” o trupă de artiști pentru deschiderea stagiunii; între „Amurgul zeilor”, „Cosi fan tutte” și „Aida” a ales opera „cu cele mai multe marșuri, să simtă populația ce însemnează muzica!” și a bătut palma. După turnarea fundației și a structurilor de susținere șantierul a început să lâncezească, măcar că vremea era bună și aprovizionarea în regulă; șeful lucrărilor invoca mereu alte urgențe prin regiune, ba chiar inflația care mărea prețul peste așteptări. - Organizarea pe verticală și orizontală, ăsta-i șpilul! a declarat primarul acoliților din consiliu, cu două luni înainte de termenul inaugurării. Bunăoară la firma mea nu crâcnește unul, că stau alții în poartă! Așa că fiecare proprietar de gater a fost rânduit pe tabel să dea de băut șantieriștilor, ceea ce a sporit miraculos randamentul. Nu se mai lucra zi-lumină ci în schimburi „24 cu 12”. Instalatorii dădeau buzna peste zidari, electricienii îi țineau în loc pe finisori iar parchetarii încuiau sistematic încăperile unde trebăluiau. Cu două zile înaintea sărbătorii Z.U.E. s-a instalat bâlciul anual pe terenul de fotbal – chioșcuri ce ofereau bere, țuică, mititei și altele, scrânciob pe lanțuri, tarabe cu produse artizanale, zaharicale ori unelte de gospodărie, coropcari cu gablonțuri și jucărele, ghicitoare în corturi ba chiar și o formație „hip-hop” pe podium, căreia îi ținea isonul tot tineretul. - Tui moașa, a exclamat enigmatic comisarul șef, luat de vânzoleala mulțimii, către patrula comunală întărită de jandarmi, iar se lasă cu evenimente căutate de presă! Fiți pe fază! În preziua ceremoniei autocarele artiștilor au traversat o localitate inundată de aerul sărbătoresc al unei petreceri generale. Piața nivelată cu pietriș compresat evidenția clădirea sclipitoare; stive de schele erau cărate pe spațiul viran din dos de câțiva muncitori, alții greblau și măturau perimetrul stropit din belșug cu apă. Urmele șantierului se camuflau la repezeală, folosindu-se denivelările terenului și vegetația, Opera era însă GATA! Repetiția generală (fără soliști, ei aveau să sosească direct la deschidere) s-a desfășurat în mirosul vopselelor pe care curenții reci îl învârtejeau pretutindeni; regizorul de scenă a încercat să aranjeze coriștii ce se tot sgâiau la ridicarea în lanț a candelabrului de trei chintale, în vreme ce către periferia stalului se montau cu zarvă fotoliile dar s-a declarat repede satisfăcut, așa că au fost cu toții conduși la prânzul oferit de aleșii locali în sala consiliului. După primul aperitiv, chiar când se serveau stridiile, viceprimarul s-a tras lângă capelmaistru ca să-i susure conspirativ la ureche: - Fiți fără grijă, claca am orânduit-o eu personal. - Claca?! - Da, știți, lumpenii de la dormitorul CAP-ului, ei or să fie în balcon, să aplaude și să arunce flori, la semnal. Nu există discuție, mă-nțelegeți? Prosit! - Donnerwetter, a îngânat artistul excedat. Dis de dimineață pe strada mare a pornit să cânte fanfara pompierilor comunali, de la remiză până la pod și îndărăt, împrăștiind hăt departe solemnitatea semnificativă a zilei. Automobile exotice au ieșit dindărătul porților monumentale ale construcțiilor să se legene către biserică, printre poporeni cuviincioși în straie noi. Mai apoi Piața Operei s-a animat, neîncăpătoare pentru mulțimea autovehiculelor. De-al dracului, Neculai Clonțanu și-a vârât atelajul lângă Buick-ul decapotabil al pădurarului; cocoțat pe capră, a început să zbiere în celular: „Fă, la doișpe să fii pe corso, altminteri îi bai!… Pune-le în coteț, ce problemă e asta?!… Am zis!” Treptat, oamenii de ordine au limitat un careu în dreptul scării monumentale a Operei, pe treptele căreia se agregau oficialitățile. Primarul, de nerecunoscut în fracul negru sclipitor ce sublinia eșarfa tricoloră, a dat cuvântul deputatului, nașul lui Cârlogan; acesta a evidențiat larga reprezentare în teritoriu a partidului, sursa bunăstării generale. A urmat prefectul, pentru a evalua realizările guvernamentale, mai ales în plan social-democrat. - Bă, m-ai dat gata cu inițiativa, s-a fost auzit zicând parlamentarul către primar, în vreme ce un director general din Ministerul Artelor își depăna expozeul despre integrarea europeană a valorilor perene. Chiar m-ai dat gata! - Ãhă, da’ să vezi buda, a replicat tainic cel vizat, atenționându-l cu cotul și pe prefect. Finule, nu crez că te-ai mai pișat tu pe marmură roz. În sfârșit, mulțimea nerăbdătoare din piață, gata să năruie platforma de pe care echipa de televiziune regională consemna evenimentul, a auzit încheierea: - Declar deschisă Opera Mare de aici din Răstoaca, lăcaș etern al muzelor, a proclamat emoționat primarul sub sclipirile blițurilor și a tăiat șnurul ce limita intrarea. Trecând în față, preotul paroh a sfințit lucrarea Domnului, i-a urat veșnică dăinuire, apoi oaspeții au pătruns cu pas măsurat în interiorul de unde răzbăteau acorduri simfonice. Pitit înspre latura sudică a clădirii, un taraf a găsit de cuviință să participe la sărbătoarea boierească. Taragotul și-a înălțat stridențele în flancul spectatorilor iar guristul a atacat piesa care făcea furori printre lemnari: „Știu că mumă-ta e ștoarfă Dară tu ești decât boarfă, ăău” - Nu-i frumos ca Griminelli, aprecie din vârful palierului un rafinat dezgustat. - Da, da, îmi aduc aminte de Arta Florescu în zilele ei bune, bombăni în coasta melomanilor secretarul școlii generale. Câțiva șovăielnici ai evenimentului oficial se traseră la o parte din coloana suitoare, să asculte mai bine; cercul lor se îngroșă repede cu amatori de spectacolul popular. Curioși de toată mâna se apropiară. Ceata năimiților s-a postat compactă sub peretele clădirii, la umbră, trecându-și canistra cu bere din mână în mână. - Bă frate-miu, nu mai tăia la babe, i-auzi, să mor io! a grăit cu tărie feciorașul primarului către văru-su de la oraș. Lasă-i pe boșorogi la operă! Chemarea a hotărât cârdul fetelor, încă aținut pe trepte, să coboare la cercul flăcăilor ce se îndemnau cu figuri de joc. Bătrânii strânși în piață și-au aprins țigările și s-au tras la vedere, așezați pe bolțarii frumos rânduiți în locul viitoarei fântâni arteziene, să tăifăsuiască pătrunși intim de vibrațiile contrabasului. Nucleul lor a adunat și restul localnicilor. Uimit de sala mereu goală, primarul a părăsit loja oficială și a ieșit să vadă ce se întâmplă. Din înaltul peristilului a contemplat, peste golul circular, mulțimea ce se vânzolea străbătută de vânzători pe picior, hora în care se prinseseră și câteva notabilități de la prefectură, șirul uman înfiripat până la stadion. Pentru un moment a simțit cum marșul triumfal interpretat înăuntru de orchestra simfonică se împletește miraculos cu țipetele acordeonului din piață. Artiștii, subjugați de imensul câmp bioenergetic al mulțimii entuziaste, au cutezat să atace repertoriul național. După primele măsuri, împrejur s-au ridicat stăruitoare vocile susținătorilor: „De din vale de obor, Îți cântăm doamnă de dor” Convorbiri literare nr. 8 (104)/august 2004 (Iași) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate