agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1327 .



Jocul cu moartea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [UnCopilutz ]

2006-04-02  |     | 



Sunt un omuleț scund, în mâna dreaptă am un pistol iar trotuarul lung ce-l străbat observ că e plin de cadavre. Nu mă opresc din mers. Mă duc înainte, lăsând necurse lacrimile ce-ar trebui să-mi cadă din ochii mici și căprui la vederea oamenilor morți printre care sunt nevoit să pășesc. Îmi continui drumul, deși nu am habar ce caut în orașul ăsta plin de ruine, cărămizi împrăștiate, miros înșepător, neștiind unde mă aflu, cum mă cheamă ori ce caut îmbrăcat în uniforma asta de soldat și purtând în cap cascheta asta grea.
Primul om ce-mi iese în cale nu-mi inspiră destul de multă încredere încât să-l rog să-mi răspundă la multele întrebări ce mă macină Poartă aceeași uniformă cu a mea, doar că a lui e de altă culoare, maro, mai precis. În primele secunde, după ce mă vede, scoate o pușcă și nu se sfiește să țintească înspre mine. Din reflex, mă trântesc la pământ, nimerind în balta de sânge ce se scurgea din corpul unui bărbat în vârstă ce zăcea lat cu capul zdrobit.Amintindu-mi de arma ce-mi stătea, parcă, lipită în mână, mă proptesc pe coate și apăs pe trăgaci, dând drumul unui glonț ce se oprește fix țn fruntea lată a viteazului ce mă obliga să-mi murdăresc uniforma și să stau întins pe burtă, pe cimentul ce miroase a moarte.
Unde dracu sunt? Visez? Ce se-ntâmplă? Pe cine-am omorât? De unde și de ce atâtea cadavre în jurul meu? De ce singurul sunet ce străbate orașul ăsta trist e ce lscos de focuri de arme? Să m-ascund? Pe cine să caut? Unde să mă duc? Cum am reușit să-l țintesc pe prostul ăsta exact în frunte, când nu am tras cu arma niciodată?
Mă ridic și trag după mine bocancii negri cu șireturi lungi și catarame groase, pe care nu-i recunosc să mi-i fi cumpărat în ultima vreme. O iau la dreapta, pe o stradă lăturalnică, unde, dintr-o clădire ănaltă, aud o voce strigând după ajutor. Din instinct, găsesc ușor intrarea și urc scările cu o viteză ce nu mă caracterizează. Întotdeauna am luat note mici la educație fizică, preferând fumatul turelor de teren, care erau cerința de bază la sfârșitul anului școlar, pentru ca media la materia cu pricina să ne fie încheiată. Urletele disperate mă duc la etajul al treilea al clădirii cu locuințe părăsite. Pe un coridor, o femeie plânge strângându-și în brațe copilul, căruia nu-i dau mai mult de 3-4 ani.
Nu ascult rugămințile ei, dar o ajut dându-i din ranița ce o am în spate un pachet din care venea un iz de mâncare. O rog să intre în apartament, să închidă ce a mai rămas din ușa făcută bucăți și îi fac semne insistente să tacă, ducându-mi degetul la gură, după ce observ că încearcă să-mi explice ceva într-o limbă necunoscută, ceva între portugheză și franceză. Ce mai contează? Important e că i-am prelungit viața cu cel puțin câteva ore, ei și copilașului ce-l ținea strâns în brațe, ducând-o la adăpost.
Un curajos de fier mă împinge ca după ce cobor două etaje, să-l sar pe ultimul ce mi-a mai rămas prin geamul spart. În stradă, alți trei soldați, sau ce-or fi, sunt mulțumiți de apariția în decorul sumbru, dând comenzi celorlalți 10 ce le urmau, să deschidă focul. De data asta mi-am dat seama că germana era limba vorbită de aceștia.
Gloanțele venite din armele ciudate ale nemților mă ciuruiesc cât ai clipi. Cad pe dunga întreruptă de pe mijlocul străzii. O baltă roșie pătează imediat caldarîmul din jurul meu. Privirea mi se încețoșează, iar germanii ce au tras în mine fără milă mă caută în buzunare, golindu-mi-le de țigări și ce-oi mai fi avut eu.Auzul mi se taie și cerul împânzit de avioane de război se schimbă cu un nor negru. Asta înseamnă că am murit.


GAME OVER! INSERT COIN! – patru cuvinte ce mă anunță că maneta și butoanele colorate nu vor să-mi mai asculte comenzile.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!