De tovarășa Paraska se fereau toți oamenii din sat. Fugeau să nu se întâlnească cu ea, precum fuge necuratul de tămâie. Toată lumea, de la copii mici până la oamenii-n vârstă, o ocoleau făcând semnul sfintei cruci, șoptind „Tatăl nostru" și scuipând în sân. Oricine a avut de-a face o singură dată cu ea, acela sigur n-o va uita toată viața lui, ci îi va sfătui pe toți, să nu aibă nici o legătură, fie bună fie rea, cu Paraska.
În primul rând, Paraska era membru al Partidului Comunist Român, însă nu așa de ochii lumii, cum era Mihaylo Reti, sau Bogdan Kakaylo, care au devenit membrii PCR, după ce s-au întors de pe front: Reti fără un picior iar Kakaylo fără o mână. Amândoi participau la ședințele de partid, plăteau cotizația lunară și atât!.. Nu, tovarășa Paraska, nu a fost o astfel de comunistă, ea a fost o comunistă înrăită, o comunistă din cap până-n picioare: în venele ei curgea acel „roșu" sânge comunist, inima ei bătea în ritmul comunist, ea respira comunismul.
„Partidul Comunist, conduce pașii noștri rătăciți!...Fără Partidul Comunist, noi nu valorăm nici cât o ceapă degerată, fără Partidul Comunist ne-am zbate, cu toți, ca peștele pe uscat și am pieri!.." - explica tovarășa Paraska, oricui, pe cine întâlnea pe stradă. Oamenii se fereau să nu se întâlnească cu ea, ca să nu fie nevoiți să-și spurce urechile cu predicile ei comuniste însă, stând la coadă după pâine sau după petrol lampant nu aveau ce face, erau nevoiți să asculte cu mare atenție, cu foarte mare teamă și cu o ură de nedescris în suflet, prorociile tovarășei Paraska despre viitorul strălucit al Partidului Comunist și s-o aprobe dând din cap precum gâscanii, că are dreptate. A nu asculta ce zice mătușa Paraska, era tot una cu a vorbi ceva rău împotriva partidului. Cel care ar fi îndrăznit să n-o asculte cu atenție, era pe loc categorisit de către tovarășa Paraska, dușman al Partidului Comunist Român.
„Ferască-l Dumnezeu, pe acel om!.."- își făceau cruce cu limba, speriați, să nu observe mătușa, bieții oameni. „Asemenea om mai bine și-ar lega o piatră de gât și s-ar arunca în lacul Coștiuilui!"
În al doilea rând, de mătușa Paraska, se temeau oamenii și din cauză că nu credea în Maica Domnului, nici în Fiul lui Dumnezeu și nici chiar în Creatorul cerului și al pământului – Sfântul Dumnezeu Tatăl. Și ca să-și demonstreze necredința, păgâna Paraska scuipa pe Sfânta Răstignire a Domnului nostru Isus.
„Trăznite-ar Sfântul Dumnezeu, din înaltul cerului!" șopteau paralizați de spaimă bieții creștini.
„L-a văzut cineva, vreodată pe Dumnezeu?.. Nu L-a văzut nimeni, pentru că nu există!.." blasfemia Paraska, iar celor prezenți li se oprea inima-n loc de spaimă.
„Pe Dumnezeu L-au inventat preoții!... L-au scormonit de sub unghie, ca să aibă cu ce speria lumea ce băjbâie prin întuneric." - striga Paraska, completând discursurile sale cu câteva citate din operele lui Marx, Engels și Lenin, pe care le-a memorat ca să vadă „prostimea creștină" cât de mult i-a iluminat mintea Partidul Comunist.
Singura care nu se temea de tovarășa Paraska, era bătrâna Haficka. Aceasta unde o întâlnea o scuipa și o blestema: „Conduce-te-ar partidul tău „comonist" la dracu-n praznic, dar-ar sfântul Dumnezeu să-ți putrezească oasele în groapa Pereslopului iar sufletul să-ți ardă-n focul veșnic al iadului. Mira-s-ar lumea de capu-ți „comonist"!... striga din răsputeri Haficka și căzând în genunchi lua Sfânta Cruce și săruta sfântul pământ care „ne hrănește pre noi păcătoșii și o suportă pe „bezbojnița" * de Paraska. „Bătu-te-ar!..." - începea s-o blesteme, cu o listă lungă de sfinți, proroci, apostoli și mucenici, așezați în ordinea alfabetică, începând cu patriarhul Avraam și terminând cu sfântul Zebedeu, tatăl fiilor tunetului, după care începea să invoce, ca să cadă asupra capului păgânei, toate toioagurile sfinților, toate săbiile de foc ale serafimilor, clopoțelul de aur cu care cheamă Sfântul Dumnezeu îngerii la cină, ba chiar și grebla cu care sfinții îngeri adună dimineața stelele de pe sfintele ceruri. După aceea, bătrâna Haficka trecea la altă categorie de blesteme, invocând toate forțele văzute și nevăzute ale iadului, începând de la Scaraoțchi până la ultimul slujitor al împărăției întunericului. Cu toții erau invitați s-o pedepsească pe „leorva comonistă". Tot fumul și flăcările iadului, toate cazanele umplute cu catran și smoală, toate furcile și coarnele diavolilor cădeau pe capul „procletei"**. Lumea nu mai putea de bucurie când se nimerea ca Haficka s-o întălnescă pe tovarășa Paraskca.
Ce n-ar fi dat, biata Paraska, ca să se răzbune pe Haficka, pentru toate obidele, batjocurile și blestemele răbdate. Ce-i drept, a încercat ea să se răzbune, a reclamat-o și la partid, și la miliție, a dat-o și în judecată la împăciuirea locală, a declarat-o în câteva rânduri dușman al Partidului Comunist și al poporului la ședințele de partid, dar în zadar… Nimeni nu vroia s-o pedepsească pe „răzvrătita" de Haficka. Niciunul din tovarăși nu i-a luat, măcar o dată, o singură dată apărarea, în fața bătrânei. Nici tovarășul șef de post, plutonierul adjutant Fedia Cașcavaliuk, nici tovarășul secretar al organizației comunale de partid Mitea Capustaniuk nu vroiau s-o pedepsească pe baba Haficka, pe care tot satul o iubea pentru curajul și istețimea ei.
Haficika și-a dovedit curajul și istețimea, încă de pe vremea când au intrat rușii în sat și au agățat portretul lui „batiușka" Stalin pe peretele din față, al Sfatului Popular.
„Spune-mi, rog-te fain domnucule copitan, cine-i aiesta sfânt, din sfânta „zobrajenie?"*** -făcându-și Sfânta Cruce și împreunând mâinile ca pentru rugăciune, a întrebat Haficika, pe unul dintre ofițerii ruși, ce se plimba țanțoș, prin fața primăriei.
„Mamașa eta este Iosif Visarionovici Stalin, care gonit din țara voastră pe neamț rău!" răspunse mândru ofițerul sovietic.
„Sfânt, sfânt, sfânt ești tu Iosipe și cum naiba te mai cheamă, care ai alungat neamții din țara noastră, acum miluește-ne pre noi încă odată și alungă-i și pe rușii care ne pustiesc țara, ca lăcustele Eghipetul!..." întindea Haficka mâinele împreunate spre portretul lui Stalin.
„Starostele"**** satului, care a auzit întâmplător, rugăciunile femeii, s-a făcut mai alb decât varul, iar ofițerul rus s-a holbat la ea ca vițelul la poarta nouă, a scuipat furios și s-a dus de la bătrâna scărpinându-și ceafa.
Degeaba i-a amenințat tovarășa Paraska, ba pe șeful de post, ba pe secretarul de partid, că va face plângere împotriva lor, la tovarășii de la județ, dacă n-o pedepsesc pe baba Haficka, însă nici unul dintre ei n-a luat nici o măsură împotriva bătrânei. Atunci, Paraska a hotărât să-i învețe minte pe tovarășii care degeaba mănâncă pâinea Partidului Comunist, și nu iau nici o măsură împotriva dușmanilor poporului și a început să-i critice ba pe unul, ba pe altul la ședințele de partid, că nu-și fac datoria față de partid, căci sub nasul lor, pe toate izvoarele și părâiașele, se fierbe horinca și se taie vițeii mai ceva, cum tăia Irod prunci la Betleem.
Atât tovarășul Cașcavaliuk cât și tovarășul Capustaniuk, știau foarte bine ce se fierbe și ce se taie în sat, căci din acel fiert și tăiat, cam un sfert intra în burțile lor mari și rotunde, ca de muieri gravide, de aceea amăndoi strângeau, nevinovat din umeri, prefăcându-se că nu au habar despre ce vorbește tovarășa Paraska.
Văzând că nici de această dată tovarășii nu iau nici o măsură împotiva babei Haficka, Paraska a trimis căteva „rapoarte" tovarășilor de la județ, care și-au aplecat urechea la plângerile ei, au trimis o comisie la fața locului și i-au schimbat pe „obdielarii de tovarăși" în altă localitate punând în locul lor doi tovarăși de nădejde care ascultau orbește de tovarășa Paraska, amendând pe toți aceia, pe care ea avea necaz. Pentru oamenii din sat au venit vremuri amar de grele.
Numai pe bătrâna Haficka nu s-a putut răzbuna Paraska, deoarece aceasta, isteață cum a fost întraga-i viață, repejor a tulit-o în lumea drepților, însă nu înainte de a o mai „blagoslovi"***** odată pe „bezbojnița de comonistă" și în semn de mare respect pentru ea, s-a pleznit de trei ori peste fundul gol, pe care l-a dezvelit pentru ochii tovarășei.
„Acum Haficka stă în fața Dreptului Dumnezeu și-i povestește toate mârșăviile și toate faptele tale murdare pe care le-ai săvârșit nemernico!..." i-a spus, rupt în buză Hrețyko Pipika, întâlnindu-se cu Paraska, beat criță.
„Las' că-ți arăt eu ție!... O să te satur eu de Dumnezeu!.. l-a amenințat Paraska pe Hrețyco.
A doua zi după ce s-a trezit din beție, Hrețyco se văita și se căia, de cele spuse, dar ce mai putea face?... Vorbele n-ai cum să le mai întorci. Știa el bine că Paraska n-o să-l ierte, ci se va răzbuna crunt, dar până la urmă s-a împăcat cu gândul și aștepta în ficare zi să-și ispășescă pedeapsa. Mult nu i-a trebuit să aștepte, căci într-o noapte Paraska l-a mirosit că fierbe horinca, în pârâul de la capătul grădinii.
Nu s-au ivit bine zorii și Paraska deja bătea, cu zarvă multă la ușa șefului de post, de parcă năvăliseră peste sat tătarii.
- Ce s-a întămplat?... – întrebă speriat șeful de post, frecându-și ochii.
- Veniți repede tovarășe, căci vecinul meu Hrețyco Pipika, acest dușman al Partidului Comunist, toată noaptea a fiert horinca! – a raportat Paraska frecându-și mâinile de bucurie.
- Trebuia să mă anunțați mai repede, acum până ajungem, poate să ștergă toate urmele și n-o să avem dovezi!.. – i-a reproșat tovarășei șeful de post.
- Nu vă faceți probleme tovarășe, eu am văzut în ce loc a ascuns damigenele cu horincă, îmbrăcați-vă repejor, eu până atunci fug să-l trezesc pe tovarășul secretar de partid!...-a rostit pe nerăsuflate Paraska.
Mergând spre casa lui Hrețyko Paraska le-a povestit tovarășilor cum a văzut cu ochii ei pe acesta îngropând două damigene pline cu horincă, pe care a fiert-o toată noaptea, sub doi meri, chiar în mijlocul grădinii lângă claia de fân.
Șeful de post, la început, numai așa „de ochi lumii" a început să caute prin casă, apoi a cotrobăit și prin șură pe urmă și-a băgat mâna și prin căpițele de fân până a ajuns la cei doi meri indicați de tovarășa Paraska.
- I-a adu mătăluță cetățene Pipika o cazma și sapă sub acest măr!... – i-a poruncit, zămbind cu gura până la urechi, șeful de post lui Hrețyko.
Hrețyko îndată aduse cazmaua și începu să sape cu mare grijă de parcă căuta cine știe ce comoară prețioasă, până a scos din gropă o damigeană de zece litri. Șeful de post înhață damigeana și-l privi pe Hrețyko, care rânjea la el dezvelindu-și dantura cariată.
- Îți arde de râs banditule!.. Habar nu ai cum o să râzi tu la urmă!... – l-a amenințat șeful de post.
- Ba eu cred că am habar…
- Gura imbecilule!... Cum îți permiți să vorbești așa cu tovarășul șef de post?!... – a zbierat secretarul de partid. – Ia sapă repede și sub mărul acesta!..
Hrețyko a început să sape și sub celălalt măr, de sub care a scos încă o damigenă de zece litri. Paraska, ascunsă după gardul viu chicotea de bucurie.
- Așa... Iar acum, după ce avem corpul delict, mătăluță cetățene Pipika ești arestat și o să mergi cu noi! – spuse cu o mare satisfacție în glas șeful de post.
- Tulai Doamne, da ce am făcut de vreți să mă legați ! – zâmbi fericit Hrețyko, de parcă tocmai primise vestea că a câștigat la loterie.
- Ia numai fă pe prostul!... Toată noaptea ai fiert horinca și asta-i interzis de lege.
- Poate am fiert, poate nu am fiert… dar fără dovezi nu mă puteți aresta! – spuse cu îndrăzneală Hrețyko zâmbind și mai tare.
- Ia te uită ce deștept ești!... Păi damigenele acestea ce sunt, nu sunt dovezi?... Mai mari dovezi nici nu-mi trebuie pentru a te aresta! – strigă enervat șeful de post.
- Și ce lege, mă rog, vă dă dreptul să arestați oamenii pentru că țin apa în damigene?... – îl pufni râsul pe Hrețyko.
- Ce tot îndrugi acolo, crezi că eu n-o să gust din damigene?...
- Gustați sănătos și o să vă convingeți că damigenele sunt pline cu apă! – continuă să zămbescă șiret Hrețyko.
Șeful de post a gustat din ambele damigene și l-a privit mirat pe Hrețyko, cum l-au privit evreii din Cana Galileii pe Domnul Isus transformând apa în vin.
- Tovarășe secretar ori mi se pare mie, ori damigenele sunt într-adevăr pline cu apă… gustați vă rog și dumneavoastră!...
- E apă tovarășe, apă chioară! – spuse convins secretarul de partid.
- Ce v-am spus eu?... Iar dumneavoastră nici una, nici două mă arestați!.. – ia reproșat Hrețyko.
- Naiba să te ia cetățene Pipika!... Dar ia spune mătăluță, de ce ai îngropat damigenele sub acești pomi?
- Acești doi meri, i-a sădit taică-meu, iartă-i Domne, păcatele!.. – și-a făcut Hrețyko semnul crucii. Tare bun om a mai fost, se mai întorcea acasă, din când în când, beat ca un porc, dar…
- Ia nu-mi mai îndruga tu mie verzi și uscate, ci explică-mi pe scurt, de ce ai îngropat damigenele sub acești meri?- aproape strigă, nervos șeful de post.
- Tocmai asta vreu să vă explic. Taică-meu a adus acești meri, pe jos tocmai din Sarasău, că pe aicea nu prea erau pe atunci…
- Naiba să te ia, împreună cu tatăl tău și cu merii voștri, mie spune-mi scurt și la obiect de ce ai îngropat aceste damigene umplute cu apă !...
- Păi taică-meu, să-l ierte Sfântul Dumnezeu…
- Arde-la-r focul iadului, pe tac-tu și pe tine împreună cu el! – își pierdu răbdarea tovarășa Paraska, ascunsă după gardul viu.
- Înainte de a muri, - continuă Hrețyko, - m-a pus să jur cu mâna pe Sfânta Evanghelie, că apa în care o să-i scald trupul neînsuflețit o s-o pun în două damigene pe care am să-le îngrop sub acești meri aduși de el tocmai din Sarasău. Ce era să fac? Trebuia să-l acult pe taica, căci tare bun om a mai fost, cu toate că se mai îmbăta ca un porc – ba îl lăuda, ba îl vorbea de rău, Hrețyko, pe răposatul său tată.
Dar cine să-l mai asculte?... Amândoi tovarăși, alergau ținându-se de burtă și vărsând de le ieșeau ochii din orbite.
Chiar în acea zi, șeful de post și secretarul de partid, au fost internați la spital, amândoi bolnavi de hepatită.
După ce s-au externat, nici în ruptul capului nu au vrut să se mai întoarcă înapoi în satul tovarășei Paraska, pe care a exclus-o Partidul Comunist din rândurile sale.
Cât despre Hrețyko Pipika, mai fierbe și acum horinca, dar tot pe ascuns să nu-l vadă Paraska, cu toate că nu mai e interzis… cine știe, „vrăjitoarea de Paraska e în stare de orice!..."

* bezbojnița = femeie fără Dumnezeu

** procletă = blestemată

*** zobrajenie = icoană

**** starostele = primarul

***** blagoslovi = binecuvânta