agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2667 .



A treia scrisoare si nici in ruptul capului \"Scrisoarea III\"
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pyrrhus ]

2008-01-13  |     | 



Minciuna se va furișa atât de ușor în politic;
politicul este înclinat spre minciună.
Paul Ricoeur




A treia scrisoare și nici în ruptul capului ”Scrisoarea III”

Salut Grigore,
am pornit afacerea cu scrisorile cam într-o glumă și acum nu mă pot opri. De cum finisasem precedenta “epistolă”, hai să bag cuvântul în ghilimele, dar și în specia literară respectivă, credeam că ți-am spus totul, dar nu este chiar așa.
De rând cu multe lucruri frumoase ce se aud despre basarabeni mai sunt și unele digresiuni criminogene. De cele frumoase țin inițiativele pline de hărnicie și de optimism ale conaționalilor noștri atunci când încearcă să intre în viața economică a Italiei prin deschiderea de mici afaceri ( restaurante, baruri, frizerii) ori când se stabilesc aici cu traiul definitiv, cumpărând case, terenuri agricole ori pentru construcție, Acolo unde este un pic de mișcare economică apare și așa-zisa digresiune criminogenă și nu vorbim de una intiligentă practicată de italieni (ascunderea venitului, evaziunea fiscală, exploatarea muncii la negru), ci de una mai puțin intiligentă de tip raket, exportată în forma ei vie direct de la Chișinău ori de la Tiraspol, fiindcă nu este nici o diferență între aceste două capitale de republici, cel puțin la aspectul nivelului criminogen.
Când îți povestisem pătărania cu flăcăii români care au înșelat bancomatele, voiam, de fapt, să-i contrapun altor flăcăi basarabeni, tot infractori. Adică intenționam să-i pun în antiteză chiar pe frații gemănări, care au supt lapte de la aceeași lupoaică. De ce îi văd în postură antitetică pe acest soi de frați, pe românii din România și pe românii din Basarabia? Nu cred că Patria-mumă a produs din start niște creaturi bune numai și numai pentru o antiteză. Vorbind din unghiul de vedere antropologic, genetic și psihologic, dacă vreți, gemănării ar trebui să fie o repetiție calitativ nouă a măicuței și, de ce nu, a tăicuței. Si totuși mi-au părut diverși frații români de frații basarabeni, cel puțin prin stilul de “lucru” în timpul infracțiunilor comise, prin tactica și strategia acțiunilor. Si in ce anume constă diversitatea haiducilor noștri. Inainte de a elucida afirmația voi face o mică digresiune, nici pe aproape lirică, ba dimpotrivă, mai mult dramatică, și nu va ține de materia literară, ci de domeniul istoriei moderne. Iți mai amintești de Grigorii Ivanovici Kotovski supranumit și “ultimul haiduc”, care stă și azi călare pe calul de bronz în fața hotelului “Cosmos” din centrul Chișinăului. Nu a fost nici “ultimul” și nici un fel de “haiduc”. Ba mai mult de cât atât, ar fi bine să recunoaștem că acesta a fost cam primul ce a pus bazele raketului basarabean. Si apoi la parterul hotelului este un cazinou vestit prin jocurile sale de noroc. Poate sus hotelul o fi fiind și cosmic și paradisiac, dar jos e mai mult infernal, e mai mult un spațiu al digresiunilor criminogene unde se adună tot soiul de “stilpi de cafinele” ca să pună țara la cale. Poți să te mândrești cu “haiducul” că ți-i tiz chiar dacă-i supranumit “ultimul”, precum mă mândresc și eu cu tizul meu Gagarin nu că ar fi “primul” om care a făcut o bortă în cer, dar pentru că mama era înaripată și mândră de coincidența zborului în cosmas cu venirea mea pe pământ. Atât eu cât și tu nu avem nimic în comun nici cu primul, nici cu ultimul . Noi avem cosmosul nostru și ei au cosmosul lor. Universul e mare și este spațiu pentru toți așa cum ne-a dat Dumnezeu. Unde mai pui, că tu nu mergi nici o stație de troleibuz fără să perforezi tichetul, iar eu amețesc și în scrânciob, așa că nu pot să-mi părăsesc Pământul cât de păcătos ar fi pentru a îmbrățișa Luna, chiar dacă este și Regină a nopții.
Așadar despre diversitatea fraților să vorbim. Era odată un basarabean și avea un autotir cu ajutorul cărui trasporta mărfuri peste nouă țări și nouă mări. După ce cutreieră lumea în lung și în lat, iată că îi picase norocul să vadă un fragment din rai cu ochii lui oboisti de atâtea drumuri și de atâta lume întâlnită. Merse el cât merse pe un drum lung înconjurat de ape și ape. Si când colo ce să-i vadă ochii. In față apăru un oraș frumos ca o bijuterie, ca o floarea de nufăr pe oglinda vibrândă a apei.
Era Veneția în carne și oase ori, mai bine zis, în case și flori. De cum parcă regular autotirul ca din pământ au apărut doi conaționali “fărădegâturi”, fiindcă capul le crește direct din umeri. Ei pot fi recunoscuți de la distanță după port, burtă, tunsură și, desigur, după gesticulațiile cu degetele țapene de parcă sunt puse în ghisa. De regulă, asemenea personaje sunt bine dezvoltate fizic cu o morală orientă greșit. N-am pomenit nimic despre recunoașterea lor după vorbă ca să-i puteți depista de la distanță dacă eventual cumva îi veți întâlni și apoi cu “vorba” avem de furcă ceva mai la vale. Vom vedea cum vorbesc posibilile soții ale lor, fiindcă cele două femei din autobuzul ce va apare la o altă răscruce a textului meu ar putea avea și soți care lucrează în domeniul haiduciei moderne. Noi însă revenim la aceștea cu burta mare și tunsura scurtă. “Fărădegâturile” constrânse prin amenințări camionistul “să bașlească” o altă taxă fixată de ei, neglijând-o pe cea regulară achitată anterior contra unui bon de valabilitate. In caz contrar “v nature”(trad. întradevăr) îi pot incendia autotirul cu tot cu marfă. Să se crucească nu alta bietul șofer obosit de drumuri, uimit de frumusețea orașului și umilit de ai săi. Un raket de la Chișinău în unul dinte cele mai frumoase orașe din lume. Dacă suntem atât de mărinimoși de ce să nu le dăm și fraților italieni sămânță de raket ruso-basarabean, sămânță de burți umflate, de căpăține tunse scurt, fărădegâturi, prostituate și de tot ce mai avem prin gospodărie. Soferul le-a prezentat bonul ce indica taxa oficială achitată pentru parcare, în speranța să obțină vre-o reducere, dar mai pune-ți pofta-n cui. Aceștea au excrocat 200 de euro și nevăzuți au fost. După o lună scena s-a repetat în crescendo, cu o mică modificatre, suma se dublase. A treia oară suma se triplase și crezi că-i STOP. Te înșeli, nici un fel de stop, fiindcă specialiștii în raket nu știu proverbul cu ulciorul care nu merge de multe ori la râu. Si nu pentru că sunt proști. In ziua când trecuse tema cu proverbul respectiv n-au fost la școală. Plecase dimineața de acasă cu cărțile și caietele, chipurile la școală, dar de fapt ajungeau să facă raket. Ce-i drept, nu știau pe atunci cuvântul raket , dar tot raket făceau când furau tot ce le cădea sub mână. Azi un ou, mâine un bou și tot așa înainte. Mai mult din cauza lipsei de la școală au venit și a patra oară la șoferul nostru. Ei și dacă șoferul, spre deosebire de ei fregventase lecțiile mai binișor, înainte să plătească taxă celor fără de gât, a făcut o declarație la poliția locală. Apără-mă de ai mei, că de dușmani mă apăr singur. Fiind amenințat cu incendierea autotirului și chiar cu moartea, șoferul numără 1600 de euro și le puse pe pieptul copilului nou-născut în Veneția care se cheamă Bratva . Aproape la finele acestui ceremonial de închinare a banilor s-au desfăcut cerurile și au căzut pe pământ polițiștii care chipurile nu iau mită de la străini din simplul motiv că aceștea nu fac față cerințelor zilei. Gurile rele spun că și aici se iau mite, dar astronomic de mari și cum să mai fie în rând cu ei și străinii care abia de mai leagă tei de curmei.
Urmașii lui Kotovski au fost prinși în flagrant și va trebui să recupereze lecția absentată, da, anume acea cu ulciorul care nu merge de multe ori la râu ori la apă, nu-mi amintesc bine, și apoi ce importanță are, tot de apă este vorba. Si de acum înainte tot apă vor vedea haiduceii cei fără de gât închiși în penitenciarul din Veneția înconjurat nu numai de sârmă ghimpată dar și de multă-multă apă. Si vor trăi ca în rai bronzându-se după gratii ca în poveste și iarnă, și vară, și iară iarnă, și iară vară și tot așa, hai, hai, că până la urmă mult mai este.
Ceva mai sus vorbeam despre diversitatea celor două cazuri de infracțiuni. Frații români escrocau bani în mod indirect, prin intermediul bancomatului. Cel puțin nu-și priveau în ochi victima și suferinzi erau mai mult italienii. Să zicem că se răzbunau și ei într-un fel pentru faptul că nu găseau o muncă. Pe când frații basarabeni așteptau o lună întreagă până venea autotirul să le aducă “leafa”. Nici nu le trecea prin minte să facă raket cu italienii. Ii jefuiau pe ai lor, scurt și clar. Deși suntem frați cu românii, totuși ne deosebim mult și nu numai după strategia și tactica infracțiunilor săvârșite. Zicând acestea, mă gândesc la mediul lingvistic al românilor din Basarabia și cel al românilor din Tară. Ce are mediul lingvistic cu problema pe care o discutăm acum vom vedea în următorul alineat.
O cunoaștere elimentară a limbii române îți facilitează mult încadrarea în arealul etno-lingvistic și cultural al oricătrei alte țări latine. Parcă mai ieri, prin 1989, încercam să-i conving pe unii părinți, tați și mame de-a elevilor mei despre oportunitatea învățării limbii române în haina ei latină. Imi replicau că nu au nevoie atât de limbă cât de pus pe limbă. A dat Dumnezeu și au avut de pus pe limbă, dar când au decis să obțină ceva mai mult, le-a trecut calea o pisică neagră. Mulți dintre aceștea nu s-au reținut prea mult prin Europa, făcând calea întoarsă după aproape un an, fiindcă în acest răstimp n-au însușit nici cele mai elimentare deprinderi de a vorbi, cel puțin câine-câinește limba țării în care încercase să facă un ban. Mă doare, că-mi sunt conaționali, dar mai mult de cât un ajutor în căutare de muncă, găzduire și o vorbă bună n-am ce să le dau. Ceea de ce au mare nevoie azi în Europa se acumulează cu anii.
Imi spuneau mereu că la Moscova era mai bine cu toate că primeau mai puțin. Si de ce crezi că era mai bine? Fiindcă știau limba. Dacă înjurau numai în limba lui Pușkin, credeau că o și cunosc. Pentru păcatele comise în fața limbii române au fost pedepsiți cu întoarcerea înainte de timp din Italia, Spania, Franța. Altfel cum s-ar explica faptul că un bun cunoscător al limbii române vorbește în 2-3 luni italiana, iar un basarabean cu talpa lată și limba rusificată face același lucru în 2-3 ani.
Am întâlnit pe aici și exponenți de-ai “fratelui mai mare”, de prin Tambov. Erau de cinci ani la muncă în Italia și nici n-aveau de gând să vorbească limba lui Dante. Ba, mai mult de cât atât, se revoltau de ce nu știu italienii limba rusă. Am râs atât de mult și din toată inima. El, tamboveanul, mă privea uimit și nu înțelegea umorul. Mă întreba dacă nu cumva țin cu italienii. De unde să știe el de cazul rusului din Timișoara care venise să facă bișniță în cel mai european oraș al României și se crucea de ce românii nu-i vorbesc limba, jeluindu-se atât de disperat ție: ”Tî smotri cacoi tupoi narod, ne znaet russchii iazîc !” (trad. “Ia te iută ce lume proastă, nu știe limba rusă!”). Dacă ți-i greu pe suflet, amintește-ți acest caz și îți va trece imediat. S-o faci pe rusul aici orice italian te trimite în origini cu neamuri cu tot fără să clipească din ochi. Si din acest punct de vedere îmi plac mult. Prima condiție pentru a găsi o muncă e să cunoști limba. Dacă vrei să le provoci italienilor diarea verbală, vorbește-le ceva în limba ta și te asigur că vei face un duș de cuvinte nu prea cenzurate, dar sunt convins că toate necenzuratele vor fi în limba italiană. Așa cum înjurăturile românilor sunt în română, înjurăturile spaniolilor sunt în spaniolă, a francezilor - în franceză și numai a românilor basarabeni aproape toate vin din limba rusă. Să fie oare atât de mare dragostea noastră pentru cultura rusă. Mai știi? Si atunci cum se numesc acei care împrumută de la alt popor exact tot ce-i rău, fiind orbi la realizările frumoase ale acestuia. Răul se prinde de om ca scaiul de coada oii. Stop. Nimic despre baladă. Si totuși ar trebui să ne pună pe gânduri că “cel ungurean și cu cel vrâncean” țin calea către Europa, iar noi tot resemnați am rămas în fața Cremlinului.
Dacă eram crescători de tauri, ne știa lumea ca toreadori. Dacă eram buni oșteni, cuceream noi și Roma și Istambulul ori cel puțin nu ne dam cuceriți, strigând în gura mare că în trei sute de ani am fost romanizați. De ce atunci nu ne place să recunoaștem că tot atâta timp am fost turcizați și de la 1812 până în prezent suntem rusificați. Dacă eram oșteni cântam alte cântece populare, dar așa suntem neam de crescători de oi și am rămas aproape fără nici o oaie, nu chiar fără oi de tot cum scria cel cu Povara..., că sămănând atâta tristețe poți rămâne și fără cititori și atunci nu mai zici “Las’ că-i bine.”, chiar dacă în sinea ta știi că-i rău.
Dacă vine vorba să totalizăm cele de mai sus atunci ajungem la concluzia că românii nu-i jefuiesc pe ai lor cel puțin în cazul acestei relatări cu bancomatul. Basarabenii anume pe ai lor îi pun cu botul pe labe, de ceilalți au frică. Românii își vorbesc bine româna, pe când basarabenii țin una și bună precum că graiul lor e divers de al fraților. Cred așa fiindcă vorbesc prost rusa, făcându-i un deserviciu. Românii au o cultură și un cult pentru istoria națională, însă manualele basarabenilor de istorie a u.r.s.s.-eului mai stau prin podurile caselor și în orice moment pot fi date copiilor ca moștenire de la tații lor rămași încă membri ai unității pionerești din satul Brânza ori mai bine să zic din satul Urda ca să nu-mi fac dușmani în Brânza Cahulului. Mai știi, se pot ridica împotriva mea și cei din Manta și cei din toată lunca Prutului și atunci ai rupt cuiul cu scrisorile tale. Când va porni sudul să facă separatism, să-i mai ia aliați și pe cei din confederația “găgăuților” ori a “bulgăroilor cu ceafa groasă” și pe cei din satele federative ale nordului care și-au făcut capitală la Soroca și, desigur, pe frații noștri din federația transnistreană ce aproape sunt de nerecunoscut, fiindcă acolo au venit “moscalii de-a călare” de prin toate școalele suvoroviste din fosta Uniune Sovietică. Această republică fantomă e convenabilă diriguitorilor de scenarii politice de pe ambele maluri ale sărmanului Nistru ce mai mult plânge de cât curge. Dacă se maimenține acestă situație politica pentru două-trei mandate să știți că se împute brânza în toată așa-zisa Republică Moldova, nu numai în satul Brânza, pardon, Urda, că nu am nimic cu oamenii din Brânza, ba mai mult de cât atât, cred că sunt buni gospodari odată ce rezistă eroic acestor timpuri.
Ca să nu mă bag prea mult în politică, că dacă te bagi în tărâță, te mănâncă porcii, mai bine să vorbesc de etică și cultură, că atât cultura cât și etica noastră sunt tinere și fără de vină ca cele două neveste din autobuzul de rută Trevizo-Veneția.
Pe scaunul din spatele meu erau odată două neveste. Si după cum vă spuneam în alineatul precedent mergeau cu autobuzul spre Veneția. Cea mai tânără și mai oacheșă să fi avut un stagiu de vre-o trei ani în Italia, altfel de ce i-ar fi dat atâtea sfaturi celeilalte neveste puțin mai în vârstă. Si
cum îi spunea, așa îi spunea:” Odată ce am compostat biletele hai să mai grăim, că nu trebuie să pândim la fiecare stație dacă nu se urcă controlorii”. Amenda pentru o călătorie fără bilet este de 30 euro, tot atâta costă și un abonament lunar. Si tot o sfătuia pe cea mai în vârstă cum să facă și cum să dreaga la postul nou de muncă unde o ducea să îngrijească de o bătrânică venețiană. Si de unde să știe oacheșa că o vedeam, căci are ochi mai mult de vopsit de cât de văzut precum și prietena ei avea gură mai mult pentru fardat de cât pentru vorbit. Tăcea supusă femeia și din când în când mai răspundea la întrebările celei care urma s-o recomande la postul de muncă. O întrebă denumirile tacâmurilor în limba italiană și femeia îi spunea tot ce știa. Cum se chemă cuțitul, lingura, furculița. Mai știa denumiri de bucate, de alimente, diverse lucruri din bucătărie. Ochii Vopsiți văzând că Gura Vopsită se isprăvește bine, unde nu fac: ”Fa, da știi ce trebuie să știi mai ghini? Italienilor le place foarte mult să le zâmbești și să le spui “parole de gentileță”. La care Buze Vopsite rămase încremenită pe scaun cu gura căscată. Nu mai auzise aceste cuvinte în viața ei. Si unde mai pui că de aceste “parole”, bată-le Dumnezeu să le bată, depinde acum soarta ei. Când Ochii Vopsiți i-au povestit mai detaliat despre sensul magic al “parolelor de gentilețe“, cea de pe scaun cu gura căscată a înghițit gălușca. Dacă nu venea în Italia nu mai știa de acestea cât e hăul și pârăul.
Abia își mai amintește ca prin vis despre cum îi făcea curte un băiat pe când era fară mare la mama acasă și se vede că băiatul era îndrăgostit-lulea, fiindcă îi vorbea odată atât de emoționat și frumos (în mintea ei noțiunea de frumos însemna politicos ), iar fata mare îi replica «de ce te fărâmi atâta». Si în sinea ei se gândea « dacă acesta vorbește atât de frumos, nu mai ajunge niciodată la patul pregătit din timp pentru a face dragoste cel puțin o zi și o noapte, atât timp cât vor lipsi părinții de acasă». Parcă nu se grăbea la măritat chiar ca mireasa la pat, dar nu știu de ce nu-i inspirau incredere băieții bine educați. Vedea în brutalitate bărbătescul și în violența fizică căuta să găsească o mare potență sexuală. Să rămână pentru totdeauna în viață cu un băiat bine crescut ar fi egal cu o autocondamnarea la nefericire în așternut. Prin socotelile ei cu « educatul » calea de la masa de discuții până la pat ar fi echivalentă cu « drumul de la plug la cosmodrom » . Acum a venit timpul să se « fărâme » și ea și nu numai din sâni și din fund, dar și din minte. Incearcă să-ți mai amintești dacă poți despre cultura pe care n-ai avut-o niciodată. “Parolele de gentilețe” sunt cuvinte simple (mulțumesc, dați vă rog, scuzați, pe curând, la revedere, mă iertați, nu vă supărați, fiți amabil etc.), dar foarte greu de învățat în italiană dacă la început nici nu le-ai știut în română. Par foarte grele pentru a prinde rădăcini în mintea ei, ca apoi să prindă și aripi, să poată decola cu succes de pe pista roșie a buzelor sale spre a efectua o splendidă aterizare în urechile bătrânei de viță nobilă venețiană. Il facem și pe dracul în patru când avem nevoie de bani. S-a mai gândit ea vreodată că după ce va produce trei copii și câteva zeci de avorturi va fi nevoită să îndure și această corvoadă de a învăța cuvinte de politețe și încă în limba italiană. Taci Frăsână și înghite că așa se fac banii “la” Italia. Imi stă și mie în gât această prepoziție utilizată înaintea denumirilor de țări. Prepoziției “la” îi șade bine în fața unor substantive comune, de exemplu “la câmp”, “la mare” ori substantive proprii, nume de localități, de exemplu“la București“, “la Roma” și în nici un caz “la România”, dar nici “ la Rusia” cât n-ar fi ea de mare și cât n-ar fi de “frate mai mare” poporul ei. Când se pleacă într-o țară e bine și corect să folosim prepoziția “în”, cum ar fi “în Italia” ori “în Rusia”, unde vă place mai bine. Dacă suntem diverși de frații noștri români prin nivelul de cunoaștere a limbii române, și nu numai, apoi vă dați seama cât de diferiți suntem de frații italieni, de frații francezi, de frații spanioli. Dă, ne zicem și noi frați, odată ce limbile ne sunt din aceeași familie. Chiar dacă nu toți frații își vorbesc bine limba mai trecem cu vederea. Nu poți să-l dai pe frate afară din familie numai pentru că nu posedă bine limba țării în care s-a născut. La mână sunt cinci degete și nu toate-s egale. Așa-i și cu frații. Si apoi nici “piciorul de plai” al nostru, de dincoace de Prut, nu-i egal cu “piciorul de plai” al lor, de dincolo de Prut. Si dacă noi gemănării nu ne prea înțelegem în ale limbii, de unde să fie înțelegere cu ceilalți frați de origine latină care stau pe un picior economic tare în sânul Uniunii Euiropene și nu pe un picior de plai la Chișinău, iar pe celălalt picir de război la Tiraspol. De toate aveam, numai război ne lipsea. Că bine a zis cine a zis:” La cel sărac nici boii nu trag” și a avut dreptate, nu trage “nici chiar cel din stema țării” (s.n.), el stă și se uită la “poarta nouă” Europei pusă de data aceasta chiar la Prut. Vă rog să nu înțelegeți aluziv, că nu pot să răspund pentru tot ce vă vine în minte, pardon, ce îți vine în minte.
Acestea sunt doar niște semnificații nevinovate ale relațiilor polisemantice dintre cuvinte, expresii fraziologice, proverbe și zicători. Nici mai mult, nici mai puțin. Așa cum ai vorbi despre dragoste însă altfel de cât dintr-un manual de dragoste. Cum ai vorbi despre dorul de buzele care spun și cuvinte nu numai sărută. Așa cum ai iubi scriind și ai scrie iubind.



25 noiembrie 2005


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!