Era o zi de toamna cand am trecut agale catre servici , pe langa locuri necunoscute si am vazut la fereastra unui geam o floare ;
Era o floare albastra; minunat de frumoasa.
Mi s-au lipit parca talpile de asfalt;m-am oprit pret de cateva clipe sa o privesc ; am plecat mai departe zambind.
Seara , cand m-am reintors de la servici ,am simtit nevoia sa merg pe acelasi drum; floarea era tot in geam, la fel de frumoasa ca dimineata.
Au trecut ani, iar eu am mers pe acelasi drum .
Floarea albastra era tot acolo , frumoasa ca in prima zi si prima seara.
Cu timpul, ne-am imprietenit ; dimineata cand treceam floarea imi zambea, seara la fel.
Dupa ani , intr-o dimineata am trecut ca in toate zilele sa o salut sa ma incarc cu frumusetea si gingasia ei,dar floarea nu a vrut sa se uite la mine; era ofilita, se vedea ca este bolnava.
Am intrebat-o ce are si mi-a spus ca e putin bolnava , dar ca ii va trece.
Mi-a zambit timid, dupa care s-a inchis in ea, sa sufere singurica...
Seara am trecut din nou cu speranta ca va fi bine
Floarea mea era inchisa , o culoare palida cu tenta doar de albastru ii colora trupul....
Am intrebat-o ce are si mi-a spus ca e putin bolnavioara dar ca ii va trece...
Prietena mea draga .... floarea albastra...
Dimineata am trecut si am vazut o femeie inalta care o ingrijea.
Parca o mana nevazuta mi-a deschis ochii si am vazut ca nu pot sa-mi ajut prietena mea draga, am privit cum altcineva are grija de ea, asta pentru ca , intre noi a fost mereu ...un geam...
Am pus mana pe sticla rece, ea a lipit timida o petala palida , si mi-a zambit...
O sa fie bine ,mi-a soptit....
Am plecat , impovarata de sentimentul neputintei....dincolo de sticla rece ....
Va fi bine...