agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7865 .



cîrciuma lui Bicuță - 40
proză [ ]
autosfeștanie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2008-03-31  |     | 



Cu toate că era primăvară, bătea un vînt rece care făcuse să cadă florile pomilor. La fel ca și anul trecut, cînd, pe la începutul lui mai, un îngheț de două zile a dat peste cap recolta de fructe. Tabla „restaurantului” vibra și se ondula, scoțînd vaiete stranii și ciudate. Prin crăpături, se strecurau adieri de aer rece, cu toate că Bicuță le căptușise cum putuse mai bine cu bucăți rupte din tricouri vechi și izmene.
- S-a ales praful de țuica noastră, zise Săndel. O să cumpărăm tot d’aia veche de doi ani, mai scumpă. Au căzut toate florile din prunii soacră-mi. Va trebui să beau tot votcă, să-mi distrug stomacul.
- Ba, s-avem pardon! zise Bicuță. Eu nu cumpăr decît marfă proaspătă. Că am grijă de sănătatea clientului, ați văzut cîte boli au apărut în ultima vreme. Și baschetbalistu’ ăla, cu boala aia urîtăăăă. Cred că tot de la băutură proastă.
- Magic Johnson? întrebă Profesorul. Păi, aia e altă boală, Bicuță, nu se ia din votcă. Dar ai și tu dreptate, tot mai multă lume e bolnavă. Mie îmi lipsesc la ore jumătate din elevi. Și cei care vin, au chestii d’alea la mînă, branule. Niște coclezuri din plastic, cu un ac înfipt în venă. Se și laudă cu ele, în fața celorlalți care nu au așa ceva. Parcă ar fi cine știe ce bijuterii.
- Ãia au părinți medici sau asistenți. Are și fi-miu o colegă cu drăcie d’aia. Maică-sa mi-a și spus, la o ședință cu părinții, că dacă vreau îi pune și băiatului meu.
- Și i-ai pus? întrebă Dan a lu’ Nașu.
- Ei, pe naiba! De ce să-i pun, dacă nu e bolnav? Așa i-am spus și ei, și mi-a zis „păcat”. Pe urmă, și-a cerut scuze, cred că a realizat că scosese porumbelul. Cum ți-ar zice popa, după ce pleacă de la înmormîntare „o zi bună!”
- Nu m-am prins cum vine chestia asta, zise Bicuță. Dar acum nu am timp s-o judec. Hai, spuneți, ce beți?
- Bine că nu ești ardelean, zise Săndel. Că azi e joi, te prindeai de poantă duminica și te trezeai rîzînd în biserică. Hai să schimbăm subiectul, nu-mi place să vorbesc despre înmormîntări, acu’ două zile l-a îngropat pe șeful meu. I-am trimis și noi, colectivul, o coroană frumoasă din garoafe. Din greșeală, ăia de la florărie ne-au dat alta, scria pe ea „Din partea nășicilor”. Eu nu m-am dus la înmormîntare, dar mi-au spus ceilalți că au observat cînd deja o agățaseră pe dric, n-o mai puteau schimba. Oricum, n-o citea nimeni.
- Și de ce nu te-ai dus la înmormîntare, mă rog? întrebă Poetul. Nu v-ați dus toți angajații?
- Au fost ceilalți. Eu am un principiu, nu mă duc la niciun mort, că nici el n-o să vină la a mea.
- Bîtu meu dinspre partea mamei, zise Dan a lu’ Nașu, avea o vorbă: „Decît sărac și bolnav, mai bine sănătos și bogat”.
- Se vede că din partea maică-ti au fost înțelepți, concluzionă Profesorul. Dar ăla dinspre tată, nu avea nicio vorbă?
- Știi, nu prea se iubeau între ei. Dar avea și el o vorbă, desigur: „Dacă e, e. Dacă nu e, nu e. Asta e.”. Și mai avea una: „mănîncă căcat”. Asta mai ales cînd se referea la bunicul dinspre mama.
- Adînci vorbe. Acu’ nici nu mă mir cum ai ieșit tălică așa deștept, zise Bicuță. Mai merge o votcă?
- Că tot vorbirăți de înmormîntări, interveni, Dan a lu’ Nașu, uitați-vă și voi, nu credeți că sînt prea mulți popi? Nu se face nimic fără un popă. Lasă nunțile, botezurile sau parastasele, dar îi vezi peste tot, parcă se infiltrează ca extratereștrii ăia din filme. Să vă spun una: Duminica trecută, îi vine soacră-mi așa, că s-o duc la o mînăstire, să vadă și ea o mînăstire, că n-a mai fost de cînd a ieșit la pensie. Nevastă-mea și ea: „Hai, Dane, mămica are dreptate, du-ne și pe noi undeva, că uite ce vreme frumoasă e afară”. Într-adevăr, duminica trecută era chiar frumos, mă gîndeam să merg la pescuit cu niște prieteni, dar, cum pe ăia i-a luat gripa din senin, îmi luasem niște beri să beau acasă, la televizor. N-am apucat, că mi s-a schimbat programul. Și uite așa, ne-am suit la mașină și am plecat la Cozia, că e cea mai aproape și cea mai turistică.
- Tot Dacia aia din șaptejnouă o ai? N-ai mai schimbat-o? întrebă Săndel. I-ați și tu una nemțească la second hand, ca mine.
- Ba am schimbat-o. Am dat-o la fier vechi, am mai pus vreo trei sute de euro și mi-am luat alta mai nouă, din optzeșcinci. Tot Dacia, că m-am învățat cu marca. Nu i-am schimbat decît partea electrică, era făcută praf, că-i arsese. În rest, foarte bine întreținută, rugina nu se vedea deloc, era vopsită proaspăt și sub vopsea nu se vede decît dacă ești expert. Am ajuns noi la Cozia, las mașina în parcare, și, în timp ce femeile aprindeau lumînări și fi-miu pescuia monede din fîntînă, observ un călugăr care făcea slujbă la o mașină. Adică, dădea cu busuioc peste ea și spunea rugăciuni. M-am dat mai aproape și am intrat în vorbă cu proprietarul. Mașina era nouă, un Audi A6 și sclipea toată de curată ce era.
- Ca la căși, nu? întrebă Bicuță. Cum se face sfeștania la căși?
- Cam așa. Între timp, apar nevastă-mea și soacră-mea. Soacră-mea zice: „Dănuțule, dar tu de ce nu faci slujbă la mașină, că s-ar zice că tot ca nouă este, nu? Hai, mamă, fă-i o sfeștanie, ca să fiu și eu liniștită la drum. Hai, că-ți dau eu banii”. Nu mai aveam replică, mai ales că nevastă-mea mi-a aruncat o privire, nu cumva s-o contrazic pe mă-sa. Ba, m-a strîns și de mînă, de mi-a rămas vînătaie și acum. Și Dan a lu’ Nașu’ își suflecă mîneca pentru a-și dovedi afirmația. Cum nu mai era niciuna la rînd, n-am avut încotro și am trecut la treabă. M-am dus la preot, i-am explicat ce vreau și el a venit la mașină. „Asta este?” m-a întrebat el, strîmbînd din nas, cînd mi-a văzut vechitura. Probabil că nu-i convenea, tarifele or fi fost și ele în funcție de model, mi-am zis eu. În fine… M-a pus să ridic capota, să deschid portbagajul, ușile… și a început să stropească cu busuioc. Atunci l-am atenționat „Părinte, vezi să nu uzi delcoul, că pleznește, dracu’ și aici rămînem, nu am altul de schimb”. Cred că remarca mea l-a cam supărat, că a început să dea rasol, să se bîlbîie și să mărească turația la vorbe. Colac peste pupăză, mai intervine și soacră-mea, cu glasul ei de țață: „Părinte, zi și de cauciucuri, să nu se găurească. Și de frîne, să ție”. „Da’ de airbaguri nu vreți să spun nimic?” întrebă el. „Hai, domnule, ne iei la mișto? Că sîntem și noi creștini, ce naiba?”
- Asta îmi aduce aminte de o mătușă de-a mea, farmacistă, zise Săndel. Vine într-o zi, o țigancă și-i arată o rețetă pentru bărbat’su. Mătușă-mea îi dă niște supozitoare. Þiganca întreabă: „Și cum le ia p’astea? „Le bagă în rect”. „Haoleo, unde să le bage? Mai zi o dată”. „În anus”, îi răspunde mătușă-mea. „În hanus, bre, mînca-ți-aș fofoloanca matale, unde-i ăla”? „Să și le bage în cur!” îi spune mătușă-mea. Acum înțelegi”? „Haoleo, te supărași, ha”?
- Ba eu cred că am mai auzit povestea asta, sună a banc, zise Profesorul. Hai, Dane, continuă cu mașina aia, că pierdem firul poveștii.
- Așa…Cum negociam noi, apare unu’ gras, cam albastru la culoare, cu pălărie neagră și cu un lanț de aur agățat de gît, bun de legat cățelul. „Bă, nene, nu vrei să te grăbești nițel, că mă așteaptă muierea la restaurant, se răcește ciorba de burtă și micii. Ce tot mai vrei de la hîrbul ăsta”? Mă uit mai bine, tipul aștepta la rînd, la sfeștanie, cu un bemveu negru din care se auzea muzică. Adică, manele. Una peste alta, terminăm, îmi iau Dacia de acolo și plec. Am oprit și noi pe traseu să mîncăm, dar cum era aglomerat peste tot, am ținut-o întins. La un moment dat, m-a depășit ăla cu bemveul, l-am recunoscut după număr, era din Olt. Pe la Drăgășani, l-am ajuns din urmă. Făcuse pană de cauciuc și nu avea cric, făcea semne să oprească vreunul.
- Așa le trebuie, că șoferii ăștia din Olt nu suportă să stea decît în frunte, zise Profesorul. E drept că nici tu nu aveai pretenții cu Dacia aia. Chiar așa, blagoslovită. Hai noroc pe chestia asta, să-ți trăiască, să i se învîrtă roata! Dar tot mai bine o uzi cu un coniac.
- Știți ceva? zise Săndel. Am auzit și eu de chestiile astea. Dar călugării mînăstirii fac sfeștaniile astea în curte, nu în parcare. Cred că ai luat țeapă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!