agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-07 | | Înscris în bibliotecă de Emil Iliescu
Câți copaci fac o pădure? Câte case fac un oraș? După cum spune cântecul țăranilor din Poitiers,
La hauteur des maisons empeche de voir la ville, iar adagiul germanic afirmă că din cauza copacilor nu poți vedea pădurea. Pădurea și orașul sunt prin esența lor două lucruri profunde, și ceea ce este profund este condamnat în mod fatal să iasă la suprafață, dacă vrea să se manifeste. Am acum în jurul meu vreo douăzeci de stejari falnici și de frasini zvelți. Înseamnă oare aceasta o pădure? Desigur, că nu; aceștia sunt doar copacii care-i văd dintr-o pădure. Pădurea adevărată se compune din copacii pe care nu-i văd. Pădurea este o natură invizibilă - de aceea în toate limbile numele ei păstrează o aureolă de mister. Pot să mă ridic acum și s-o apuc pe una din aceste poteci neumblate, pe unde se văd mierlele sărind dintr-un copac într-altul. Copacilor pe care-i vedeam mai înainte le iau locul alții la fel. Pădurea se descompune astfel treptat, se deșiră într-o mulțime de porțiuni vizibile succesiv. Dar niciodată n-o s-o aflu acolo unde voi fi. Pădurea fuge din fața ochilor mei. Când ajungem la unul din aceste mici luminișuri ale pădurii, ni se pare că se află acolo un om, așezat pe o piatră, cu coatele sprijinite de genunchi și cu fața prinsă în palme, și care s-a ridicat și a plecat chiar din clipa când am sosit noi. Bănuiam că omul acesta, după ce a făcut câțiva pași prin pădure, s-a așezat din nou în aceiași poziție, nu departe de noi. Dacă ne lăsăm purtați de dorința de a-l lua prin surprindere - de această forță de atracție pe care inima codrului o exercită asupra celui care a pătruns într-ânsul - scena se va repeta la nesfârșit. Pădurea se află întotdeauna ceva mai încolo decât locul unde suntem noi. Tocmai a plecat de acolo de unde suntem noi și în locul ei nu a mai rămas decât o urmă încă proaspătă. Cei vechi, care proiectau forme corporale și vii siluetelor emoțiilor, au umplut pădurile de nimfe fugare. Nimic mai exact și mai expresiv. Pe măsură ce înaintați, întorceți-vă iute ochii din când în când spre câte un luminiș și veți da peste o vibrație a aerului, ca și cum s-ar grăbi să umple golul lăsat de un trup ușor și nud, care a fugit. Din orice parte ai privi-o, pădurea este, într-adevăr, o posibilitate. Este o potecă pe care am putea s-o apucăm; este un izvor de la care ne ajunge un susur ușor, învăluit în tăcere, și pe care l-am putea descoperi câțiva pași mai încolo; este un șir de versete de cânturi pe care le înalță în depărtare păsările așezate pe crengile unor copaci pe sub care am putea trece. Pădurea este pentru noi o sumă de acte posibile, care, realizându-se, și-ar pierde valoarea lor genuină. Partea de pădure care se află în imediata noastră apropiere este doar un pretext pentru ca restul să fie ascuns și depărtat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate