agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-29 | | Ultimul vals Maximilian era un pachet de nervi. Mai erau doar zece zile până la expoziția de la Osaka și firma lui, „Intensity” încerca un adevărat tur de forță: terminarea pregătirilor pentru a participa la „Mondoparfume”, reuniunea celor mai renumiți producători de parfumuri din lume, participare la care firma voia să prezinte patru esențe noi. „Intensity” era o firmă recunoscută de ani buni pe piața parfumurilor, alcătuită din specialiști români, francezi și arabi. Rafinamentul francez, exotismul arab și fantezia românească făcuseră din „Intensity” una dintre firmele căutate pe mapamond și cu o cifră de vânzări impresionantă. Acum ea trebuia să dovedească și pe piața nipponă acest lucru, căci orice firmă care se respectă consideră o victorie de marketing pătrunderea pe o piață atât de diversificată, severă, care acordă o importanță primordială seriozității partenerului și stabilității relațiilor bilaterale, cum este cea japoneză. Starea lui Maximilian era amplificată și de faptul că se îndrepta spre casă. Sigur, după o zi extenuantă oricine se gândește ca la o binefacere la atmosfera de familie destinsă, liniștitoare. În tinerețe Maximilian obișnuia să le spună colegilor că pentru el reântoarcerea între granițele casei reprezintă efectul pe care îl simți atunci când după o zi geroasă de iarnă savurezi în fața șemineului un ceai de plante plin de arome orientale. Și totuși, de unde venea acum surescitarea lui? Din faptul că odată ajuns în holul casei, fără măcar să apuce să-și scoată sacoul elegant, o va auzi iar pe Sofia, mama sa, punându-i eterna și agasanta întrebare, căreia el nu știa niciodată ce răspuns să-i dea: „Max, când mergem la grădina de vară? Mi-ai promis...de luni de zile...tu întotdeauna te-ai ținut de promisiuni! Numai în cazul meu amâni totul, fără nicio explicație! O seară, numai o seară! O simplă seară îți cer! Este atât de greu? Știi care este starea sănătății mele...poate nu va mai dura mult și nu o să ne mai vedem în fiecare dimineață când pleci la firmă sau noaptea târziu, când te întorci...!”. Ceea ce era mai complicat, era faptul că și soția sa, Ioana, îi cânta în strună Sofiei, parcă amândouă se aliaseră să-i toace nervii pe rând, cu insistență, ca o picătură japoneză torturantă. Îi promisese mamei că după expoziție își va lua câteva zile libere și într-una din ele vor merge toți trei la grădina de vară, pentru a pune capăt odată pentru totdeauna insistenței cu care maică-sa îl presa, asta datorată faptului că la acea terasă ea petrecuse cele mai frumoase seri împreună cu tatăl său, Teodor Negulescu, renumitul profesor de canto de la Conservatorul Central din orașul lor. Ajuns acasă, făcu un duș, după care se pregătise să ia masa împreună cu Sofia și Ioana în sufragerie. Aștepta din clipă în clipă ca una din ele să-l bombardeze cu eterna întrebare, referitoare la grădina de vară, dar în seara aceea se pare că-l iertaseră de acest supliciu. - Cum merg pregătirile pentru expoziție? îl întrebase Sofia, aplecându-se să-l vadă mai bine sub lumina policandrului. I se părea pe zi ce trece că fiul său are cearcăne tot mai mari pe sub ochi, că un argintiu tomnatic i se urcase încet pe tâmple, făcându-l mai sobru, mai posomorât. - Totul este în grafic! Urmează numai să găsim denumirile cele mai potrivite pentru cele patru esențe și asta este cel mai greu. Fiecare vine însă cu propunerea lui și, din păcate, nici una nu a întrunit până acum sufragiile generale... - Poate nu ați căutat unde trebuia, continuă maică-sa. Care este publicul vostru țintă, acolo, în Japonia? - Bineânțeles că generația tânără, în primul rând... - Atunci? Ce îi deosebește pe cei tineri de generațiile mult mai vârstnice decât ei? - Temperamentul! sări Ioana, fericită că Maximilian deschidea pentru prima oară într-o reuniune familială un subiect legat de munca sa. - Exact! conchise satisfăcută Sofia. Temperamentul! Deci...! - Deci...! o imită fiul ei, care se gândea că maică-sa, în ciuda rezonanței antice a numelui său, va scoate cine știe ce perlă pe gură. - Câte esențe prezentați? - Patru! - Patru ...patru temperamente...comune oricărui individ, indiferent pe ce paralelă sau meridian s-ar afla... - Vrei să numim așa, pur și simplu, parfumurile, sangvin, flegmatic, coleric, melancolic...? - Parcă n-ai fi odrasla unui profesor de canto și al unei profesoare de filozofie...rușine să-ți fie...! Unde îți sunt sensibilitatea, rafinamentul intelectual, imaginația creatoare...? - Ei, uite, pe vremea asta mohorâtă de afară s-au ascuns undeva în zona crepusculară...! - Te-am rugat mereu, nu lua în derâdere ceea ce ai pronunțat mai devreme...zona crepusculară...! Este un tărâm în care vom intra cu toții...într-o bună zi...! - Până atunci, hai să nu mai discutăm de parfumuri, esențe, temperamente...sunt și așa sătul de toată tevatura asta de la firmă cu găsirea numelor de etichetă pentru mostrele cu care ne vom prezenta la Osaka. - Vrei să mai ai răbdare câteva clipe? îl rugase Sofia privindu-l blând, ca atunci când era copil și voia să-l recompenseze cu ceva dulce, fiindcă fusese ascultător și mâncase tot din farfurie. - Bine, cât îmi beau cafeaua...și fumez o țigară... - Ascultați amândoi, și spuneți-mi dacă ideea mea nu este într-adevăr una care să atragă toate privirile acolo, la Osaka... - La Osaka trebuie să captăm, mai ales latura olfactivă a publicului, nu privirea, că nu suntem un stand de goblenuri... - Max, îl dojeni Ioana, cu o privire mustrătoare, ai răbdare și termină cu ironiile fine...! - Lasă-l, lasă-l, draga mea, îi spuse Sofia, când voi termina ceea ce am de spus îmi va mulțumi...poate voi obține și un bonus de la „Intensity” pentru promovarea de înaltă ținută a produselor lor! adăugă Sofia cu maliție nedisimulată ca pentru a răspunde atacurilor fiului ei. Dar, hai, să nu mă mai lungesc...! Va trebui ca să denumiți fiecare esență, în așa fel încât individul care se oprește în fața vitrinei să se regăsească întâi în denumirea parfumului și apoi în aura lui olfactivă...Pentru un tip sangvin, mobil, adaptabil, sociabil, sigur că un alt parfum decât „Le mister de la vie”, nici că se potrivește! Flegmaticul, calm, cu sentimente și obișnuințe stabile, se va regăsi în „Le ciel tranquille”. Colericul, neliniștit, instabil, se va simți atras de „La mer sauvage”, iar tipul melancolic, introvertit, își va asocia parfumul ce se va numi „La plenitude du reve” ! Maximilian, care pentru început fluturase pe sub mustața-i îngrijită un surâs de neâncredere, fusese atât de captivat de propunerile mamei, care i se păreau deosebit de moderne și atrăgătoare pentru gustul unei piețe rafinate ca cea asiatică, încât țigara pe jumătate consumată se odihnea pe suprafața de mătase chinezească a feței de masă, amenințând dintr-o clipă în alta ca asupra lui să se reverse torentul de reproșuri al Ioanei, care era cerberul familiei în materie de ordine și curățenie domestică. - Mamă, dar asta este într-adevăr, o idee fantastică...! Apoi, se desumflă brusc, ca un balon care pierde din înălțime, târât de o pală de vânt ivită pe neașteptate: - O idee fantastică, dar nu pentru snobii ăia de la firmă! Parcă-i văd cum strâmbă din nas la auzul propunerilor mele! - Oricum, merită să încerci să-i convingi! Ai ceva de pierdut? - Nu. N-am nimic! Uite, îți promit aici de față cu Ioana, dacă propunerea mea va întruni sufragiile unanime, când mă voi întoarce de la Osaka, prima seară este a ta, în grădina de vară...! Pe cuvântul meu de cercetaș! Dar Sofia, care știa că Maximilian nu avusese niciodată veleități de pionierat în cine știe ce domeniu plin de neprevăzut, și nu avea aventura în sânge, își spuse ca pentru sine că și de data asta fiul ei încearcă să o ducă cu vorba. A doua zi, când acesta venise acasă radiind de bucurie, ea înțelesese că etichetele esențelor firmei „Intensity” vor purta inscripționate acolo, la Osaka, gândurile ei sensibile și asta pentru ea însemna enorm. O ciroză o măcina de ani buni, cauzată de durerea pierderii lui Teodor, citostaticele îi decimau și ele bruma de globule roșii rămase în corp, și numai deznădejdea ținea loc seară de seară tristeții sale incomensurabile. Așa că acest fericit eveniment readusese zâmbetul pe fața Sofiei. Mai rămânea ca după întoarcerea lui Maximilian de la Osaka să mai vadă o dată grădina de vară, să asculte muzica ei preferată și să creadă că acolo, într-un colț nevăzut al terasei, se va afla și Teodor, pentru a retrăi cu ea cele mai frumoase seri din viața lor. - va urma - |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate