agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3165 .



Fum(5)
proză [ ]
monolog

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elian ]

2008-08-20  |     | 



Uite așa i-am transformat în niște soldăței de plumb pe toți cavalerii mei cu armuri strălucitoare. I-am așezat pe pervazul ferestrei, am început să îi număr, nu știu cum se făcea dar mereu îmi ieșeau mai puțini la numărătoare, știi tu, eu și cifrele...nu m-am înțeles niciodată prea bine cu ele, fiecare cifră trebuie să însemne ceva, altfel e inutilă pentru mine. După ce i-am tot numărat i-am așezat frumușel într-una din cutiile mele de tablă veche cu desene ciudate, am închis capacul și am aruncat cutia departe. Nu știu cum s-a întâmplat dar cutia s-a transformat deodată într-o rază de soare și s-a așezat fix pe vârful nasului meu adormind și nemaivrând să plece de acolo.

...................................................

Am să îți povestesc astăzi despre liniște, așa cum ți-am promis mai de mult. Cred că liniștea e un cuvânt uriaș, vezi tu, există cuvinte fantastice care odată rostite își pierd parcă sensul, devin doar niște senzații colorate, niște stări pe care încerci să le prinzi deși nu înțelegi nimic din ele.
Trăia odată un poet care spunea despre oamenii din Orașul Părăsit că nu sunt fericiți pentru că nu știu ce înseamnă cuvântul acesta. Așa e și cu liniștea. Ce-i aia liniște? De unde vine și ce vrea ea să ne spună?
Uite, am un prieten care zice că liniștea e ceva care apare la capătul unui drum lung și agitat.
Altul spune că liniștea este o invenție făcută să ne dea dureri de cap.
Altul spune că liniștea nu există, zgomotele o acoperă mereu.
Un altul îmi povestea că liniștea se confundă de cele mai multe ori cu tăcerea și că e o mare prostie treaba asta.
Ca să nu îți mai spun despre altul care mi-a zis că liniștea e o aparentă stare de somn.
Na, gândește-te că toți oamenii ăștia s-ar întâlni într-o seară și ar încerca să vorbească unii cu alții despre liniște.
Îți dai seama ce agitație inutilă ar fi, câte certuri, contraziceri, cuvinte aruncate în aer pe tema asta.
Oameni care vorbesc despre același cuvânt dar au în cap definiții diferite asupra lui. Uite, așa se duce naibii orice încercare de dialog, cu tine însuți sau însăți sau cu ceilalți.
Știu de la mine...astăzi emit cu emfază și cu siguranță marțială o idee, mâine îmi bag picioarele în ea și spun contrariul. Atunci cum pot eu să mai vorbesc despre liniște? Mai ales că stau acum cu o rază de soare enervantă pe nas și privesc lumea printr-o fereastră care își schimbă culorile de la un moment la altul.


.........................................................................................................................................................................

Am scris cândva despre o fată galbenă pe care am întâlnit-o într-un tren.
Astăzi în timp ce priveam copacii ăștia stupizi din fața blocului meu gândindu-mă ce să îți spun despre liniște mi-am adus aminte de ea.

Călătoream într-o vară, la fel de enervantă ca vara de acum și ca toate verile, prin Transilvania. Eram într-un personal murdar care mirosea a urină, era pe la amiază, puteam auzi foarte clar cum particulele de praf se depuneau cuminți peste toată întâmplarea aceea.
Opream în fiecare haltă și asta era bine.
La un moment dat am văzut un lan de floarea-soarelui. Soțul meu de atunci mi-a spus: "ia te uită, Danule, cât galben!".
Măi, era atât de cald că totul se volatiliza parcă, am privit fix, insistent, pe fereastra murdară a vagonului și atunci am văzut-o. Era uluitoare! De o perfecțiune nemaiîntâlnită de mine până atunci.
O Fată Galbenă fugind spre tren prin lanul acela de floarea-soarelui. Rochița i se lipise de trupul transpirat, șuvițele de păr i se învolburau în jurul capului, părea ireală.
Fantastică și vie.
Era de o tinerețe care îți tăia pur și simplu respirația.
Stăteam ca 2 tâmpiți cu nasul lipit de fereastra aia murdară și priveam cum alerga înspre tren. Senzația clară de poveste. Nu e reală, ne-am spus. Nu există. E de vină doar canicula asta și trenul, oboseala.
A ajuns în fața căsuței albe care ținea loc de gară, s-a dus țintă la cișmea, și-a spălat mâinile și fața. Era desculță. Dintr-o pungă de plastic din aia de 1 leu, cum erau pe vremuri, a scos o pereche de sandale cu toc, s-a spălat pe picioare și s-a încălțat. A urcat în tren.
Soțului meu îi căzuseră ochelarii de pe nas și pletele i se pleoștiseră definitiv. Eu desenam deja prin aer cerculețe și exclamații, pătrățele și vocale prelungi.
Stai așa că nu am terminat de povestit, măi, a urcat în tren și a intrat în compartimentul nostru. Eram singurii din vagonul acela hodorogit. Clar, mi-am spus, vrea să mai schimbe și ea o vorbă cu cineva.
Privită de aproape era la fel de perfectă.
Bună, i-am spus. Ea tăcea și se uita la mine cu rochița ei galbenă cu tot și cu pletele alea auri și cu sandalele ei cu toc cu tot. Tăcea.
Bună, i-a spus soțul meu de atunci. Unde mergi? Ea tăcea și ne privea din perfecțiunea aia a ei cu niște ochi uriași.
Cât o fi ceasul? am întrebat-o, numai așa ca să o aud. Ea tăcea, nu spunea nimic.
Zi și tu ceva, orice, că parcă nu ești de-adevăratelea, i-a spus soțul meu enervat.
Și atunci s-a întâmplat.
Era aproape mută, scotea niște sunete înfiorătoare. Ceva de neimaginat. Îngrozitor. Doamne, și nu se mai oprea. Nu mai tăcea odată. Desena prin aer cu mâinile tot felul de semne ciudate.

Da, cred că asta e liniștea. O fată galbenă și aproape perfectă care ar avea foarte multe de spus.

Am obosit. Mâine am să îți povestesc despre Insulă. Sau nu știu dacă am să îți mai povestesc. Oricum, Insula e departe de mine acum. Dacă stau bine și mă gândesc poate nici nu a existat vreodată.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!