La inceput cînd l-am cunoscut,mi-a spus că exagerez si cel mai grav,m-a acuzat de plagieri...in sinea mea,da?Atunci hai să ne jucăm.Și am inceput sa-i trimit acele scrisori.In prima i-am spus că vor fi de toate numai nouă zeci si nouă iar ultima va fi ,,eu”.Scrisoarea suna cam asa.......,,E doar un joc de perspicacitate.Dar in fond intră greu in esența lucrurilor.Ai mai jucat puzzle nu?Deci un fel de...La urmă o sa le găsești tu radăcina si o să poți forma intreaga structură.Dar să sti că mi-am păstrat o rezervă mare de sugestii pentru mai tarziu.Hai,,nu mai privi scrisoarea aia de parcă nu mai poți fi atent cu tine insuți.Stiu că in momentele astea ți-ai dori să ști cine-i autorul sau autoarea scrisorii.Ei bine,mai ai răbdare.Și incă ceva.Nu le numerota căci nu ți le trimit in ordine.Și tocmai cu scopul de a crea in mintea ta un haos”. Asta sa-ntamplat cam in vara anului(.....).Rafale reci de vînt inălțau veștedele frunze ale copacilor iar seara după apusul soarelui,stoluri de păsări ce cîntau in triluri voioase navigau in țările calde.Trăiam sub imperiul melancoliei depline și priveam intr-un punct fix.Intram intr-un alt univers și mă găseam similară cu cei care se incadrează in astfel de dimensiuni.Acum,desi după atîta vreme,tot ce imi dovedeste conștiința trează e faptul că eu,acum recunosc că intreaga,,himera”este ghidată după imaginația mea,adică mi-am imaginat o pictură.