Ea se foiește în pat. Apoi, pleoapele i se deschid încet, dând la iveală o primăvară verde.
Îi aruncă o ocheadă soțului, ce gâfâie, la înviorarea de dimineața.
Ochii lui se opresc asupra chipul ei, ce se afundă între perne și își aduce aminte de cearta de ieri.
Cât de furios a fost ieri!
Nu mai fusese niciodată atât de furios de când se cunoscuseră.
A cunoscut-o pe când era doar un boboc ce dădea să se deschidă.
Nu a cules-o ca mai apoi s-o arunce, ci a învăluit-o cu grijă, ocrotind-o, străduindu-se să o obișnuiască cu principiile sale și să o crească în mediul lui.
Vitalitatea, gingășia, spontaneitatea, libertatea ei, felul ei de-a fi, erau comori pe care și-ar fi dorit să le aibă.
La prima lor întâlnire, ochii ei verzi l-au făcut să se întoarcă, parcă, în satul lui depărtat, de la munte.
Când privirile lui s-au revărsat, precum o cascadă, asupra făpturii ei, de fată româncă, gândul i-a zburat, fără să vrea, la trupul de gimnastă al Nadiei Comăneci.

Simțămintele sale, prin bătăile repezi ale inimii, au sporit roșeața care îi năpădise chipul.
Prima lor conversație a fost într-un amestec de limbi și mai ales de semne.
Își amintește că atunci când ea l-a întrebat zâmbind alintat: Ești arab?
El a răspuns cu mândria și semeția din acele timpuri: Da!

Întâlnirile lor s-au repetat, apropiindu-se astfel tot mai mult unul de celălalt, iar dorințele li s-au tot adunat.
L-a învățat limba, drumurile și străzile, obiceiurile și tradițiile.
I-a plăcut corectitudinea lui, sinceritatea lui, delicatețea simțămintelor cultura și dărnicia lui.
El a fost vrăjit de gingășia, de feminitatea, de încrederea în sine și de frumusețea ei.
Legătura lor l-a avut ca rod pe Samer.
Cu câteva zile înainte de prăbușirea comunismului s-a însurat și au fost binecuvântați cu Sara.

De-a lungul vieții lui, a avut nenumărate ocazii să câștige bani.
A ales-o pe cea mai bună și curată și a strâns o avere cinstită, cu care se mândrește.
A respins multe posibilități de a câștiga mulțumită legilor pe care fusese învățat să le respecte și principiilor în care fusese crescut și educat. Nu a ajuns printre cei cu averi colosale.

Astăzi, viața s-a schimbat și multe din principiile de ieri s-au întors pe dos.
Nici măcar ea nu mai este fetița cu care obișnuia să se joace.
El înțelege dialectica istoriei, și știe că mintea lui dinamică acceptă cu ușurință noutățile.
Ceea ce nu poate să priceapă, însă, este de ce cărțile au ajuns din bibliotecă în debara și de ce muzica lui Beethoven și Mozart a fost înlocuită cu muzica aceasta fără suflet, electronică.
Și nu știe cum de a ajuns Opera să le ducă dorul. Și nici teatrele, și nici parcurile…
De ce s-au transformat prieteniile cu ceilalți oameni numai în relații de interes?
Iar tovarășii lui de idei au fost înlocuiți cu colegii de muncă.
În aceste zile, povara străinătății îi revine încetul cu încetul, după ce îi dispăruse de ani buni.
Oare și-a pierdut puterea de adaptare din pricina vârstei?
Sau motivul să fie țara aceasta care s-a scuturat de praful trecutului și a pornit cu totul în această cursă machiavelică?

Înainte, era ca un procuror care punea sub acuzare pe oricine greșea față de lege.
Acum, stă în boxa acuzaților pentru vina unei alte apartenențe, pentru lipsa de potrivire cu epoca în care trăiește, și nepriceperea realității din jur.
Judecătorii lui sunt cei pe care îi condamnase în trecut.

Nimic din toate astea nu îl sperie câtuși de puțin, însă îl îngrozește gândul că această nouă ordine va pune stăpânire și pe copiii lui.
Vrea ca Samer să fie programator sau om de știință. Partea materială va veni mai târziu.
Mama lui, însă, îl vrea comerciant, ce va putea apoi să-și cumpere orice titlu sau funcție dorită. I-a spus soției de multe ori că legea junglei nu este potrivită pentru educația copiilor săi, deoarece este o lege greșită. Ea i-a răspuns atunci: când tigrul sfâșie o gazelă nu este o faptă sălbatică.
Dacă nu ar face-o, ar muri de foame.
Și când i-a spus că există și legi omenești care nu sunt barbare, ea a repetat ceea ce mormăie întotdeauna vecinul lor sus-pus:
„Legile sunt ca barierele. Cei mici trec pe dedesubt, cei mari sar pe deasupra, iar boii se opresc dinaintea lor.”

Toate acestea se strâng, strop cu strop, în paharul răbdării lui.
Ceea ce s-a întâmplat ieri, a fost picătura care l-a umplut. Și-a revărsat furia pe Sara, care s-a întors târziu de la aniversarea colegei sale și mai ales atunci când a aflat că a adus-o acasă un prieten.

Ea a sărit în apărarea fiicei ei, acuzându-l că este înapoiat și rigid.
Le-a răspuns la rândul său, învinuindu-le că sunt ușuratice și prost crescute.
Ea i-a aruncat în față că omul inteligent se adaptează la mediu.
Toata lumea a amuțit când vocea lui a tunat amenințător.
De abia când s-a strecurat în camera lui, și-a recăpătat cumpătul.
S-a așezat, întrebându-se: „ce să fac?
Să-mi caut refugiu în patria-mamă?
Sau să accept să decad și mai mult?”
O ecuație dificilă. Și o hotărâre și mai grea. Mintea lui se tot frământă fără să afle vreo soluție.
Mâine e o altă zi.