agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-26 | | De când mă știu, mi-am dorit să pot călători în spațiu și timp. Seara, după ce mă bag sub pătură ca să mă culc, visez cu ochii deschiși și îmi imaginez că mă aflu pe o planetă necunoscută nouă, oamenilor, și discut cu ființe care uneori seamănă cu noi, alteori au înfățișări diferite. Și, uite așa, adorm. Într-o noapte, de curând, m-a trezit clinchetul unui clopoțel de cristal și, deschizând ochii, am văzut lângă patul meu un Înger care îmi zâmbea. M-a trecut un fior de spaimă amestecat cu nedumerire și bucurie. -Nu-ți fie teamă, mi-a șoptit. Știu că îți dorești ceva foarte mult și acum, în noaptea de Crăciun, îți pot îndeplini o dorință. Trebuie numai să mi-o spui. -Aș vrea să pot ajunge pe o altă planetă locuită de ființe inteligente. -Dorința îți va fi îndeplinită imediat, și Îngerul a deschis aripile deasupra mea. O lumină puternică, albă, m-a orbit pentru câteva secunde și am simțit cum sunt luat pe sus de un vârtej. -Mi-e frică! am strigat și mi-am acoperit ochii cu palmele. -Sunt cu tine, mi-a spus Îngerul cu voce puternică, dar plină de blândețe. Ajungem imediat. Vei întâlni ființe care seamănă cu tine și vei putea vorbi cu ele. Eu voi sta lângă tine și ai să mă vezi tot timpul, însă ele nu vor putea să mă vadă. -Ele de ce nu vor putea să te vadă? l-am întrebat eu curios, în timp ce încercam să înțeleg ce se întâmplă cu mine și unde mă aflu, numai că nu vedeam nimic în afară de un nor dens de ceață. -Ai răbdare. Vei găsi singur răspunsul la această întrebare. După scurgerea unui timp destul de scurt, vedeam iar și ce vedeam îmi plăcea și îmi stârnea curiozitatea și toate simțurile. Ne aflam la marginea unui oraș cu clădiri înalte, strălucitoare, ciudate ca formă și culoare. Pereții clădirilor erau din metal și sticlă, iar șoselele erau acoperite cu un material lucios, metalizat. Pe șosele circulau mașini cu forme ciudate, aerodinamice. -Oameni! am strigat eu cu bucurie în suflet și în glas. Îi vezi? l-am întrebat pe Înger în timp ce ne îndreptam spre centrul orașului. -Desigur. -Oare, în ce limbă vorbesc? -Pot citi gândurile și îți transmit mesajele telepatic, dar sunt în stare să vorbească și în limba ta. Priveam cu uimire în jur și abia așteptam să-i cunosc. Se pare că eram primul om care a descoperit o civilizație mult mai evoluată decât cea pământeană. -Bună ziua! m-am adresat cu glas unui trecător îmbrăcat foarte ciudat, care mânca dintr-o înghețată frumos colorată. Puteți să-mi spuneți cum se numește țara și orașul în care ne aflăm? Trecătorul a trecut pe lângă mine fără să mă bage în seamă, părea că nu mă vede și nu mă aude. Cu cât înaintam spre inima orașului, cu atât eram mai bulversat. Începuse să-mi fie chiar puțin teamă. O mașină care a trecut pe lângă mine în viteză, a lovit un cățel care tocmai vroia să traverseze strada pe un loc marcat. Animalul a început să scheaune de durere și s-a târât cu greu spre trotuar. Trecătorii mergeau nepăsători, parcă erau orbi și surzi. Atât copiii cât și maturii aruncau ambalajele de la dulciuri pe trotuar, cu toate că strada era dotată cu coșuri de gunoi, foarte frumoase și goale. Spațiile plantate cu flori erau călcate cu picioarele și nimeni nu lua în seamă plăcuțele de avertizare pe care era scris: ,,Nu striviți și nu rupeți plantele!” Mergeam pe străzi buimac. Oamenii se loveau unii pe alții, se bruscau reciproc fără să-și ceară scuze. Aveam din ce în ce mai mult senzația că sunt roboți. -Aceste ființe parcă nu au suflet, am făcut eu o remarcă cu glas. Ce se întâmplă cu ele? l-am întrebat pe Înger. -Din cauza aceasta nu văd și nu aud, mi-a răspuns protectorul meu. -Cum, chiar nu au suflet?! -Da. Au tot ce-și doresc, în afară de suflet. Dumnezeu i-a pedepsit luându-le sufletele pentru că tot ce îi interesează este să adune cât mai multe bunuri materiale, fără să le pese de sentimente. Și-au pierdut înțelepciunea, nu și inteligența, iar acum sunt și goi pe dinăuntru. -Deci, nu mai cunosc dragostea, mila, bunătatea... mi-am spus eu cu glas șoptit. De oamenii nevoiași, de bătrâni și de orfani, cine are grijă? -Nu există oameni nevoiași pe această planetă, nici orfani, nici bătrâni. -Nu înțeleg, cum este posibil așa ceva? Oamenii de pe această planetă nu îmbătrânesc? -Îmbătrânesc, dar cei care nu-și mai pot purta de grijă singuri, fie tineri, fie bătrâni, sunt duși într-un loc special și sunt lăsați să moară acolo. -Aceea este o biserică? l-am întrebat pe Înger și i-am arătat cu degetul o clădire care avea la intrare o cruce mare. -Este o casă a Domnului, numai că nu a mai intrat nimeni în ea de când au rămas fără suflete. Dacă dintre acești oameni, pe care îi vezi, ar intra măcar unul să se roage, Dumnezeu s-ar milostivi și ar înapoia tuturor sufletele. -Eu pot să intru? -Desidur. Am intrat în biserică și m-am așezat în genunchi în fața altarului prăfuit și acoperit cu pânze de păianjen și m-am rugat la Dumnezeu să le înapoieze sufletele acelor ființe nefericite. -Dumnezeu nu-ți va putea îndeplini rugămintea până nu va vedea o lacrimă de regret pe obrazul unui singur om, fie copil, adult, sau bătrân. -Nu plâng nici cei care sunt duși să moară în acel loc? -Nici. -Aș putea să le vând suflete? M-am rugat la Dumnezeu să-mi dea suflete pe care să le pot vinde. Nu te îngrijora, banii pe care îi voi obține îi voi depune în biserică, la cutia milei. -Rugămintea ți-a fost îndeplinită, Dumnezeu ți-a dăruit suflete pentru toți locuitorii planetei, trebuie numai să găsești cumpărători, și mi-a înmânat un sac alb și plin. -Ce ușor este! m-am mirat eu. -Nu tot ce este ușor este și puțin. Ai încredere! -Am, am spus eu cu o ușoară ezitare în glas. Am ieșit în stradă și am început să strig: -Vând suflete! Vând suflete blânde, calde, de pus la rană! Vrea cineva un suflet? Vând suflete invidioase, rele, urâcioase! Vând suflete de tot felul, pentru oricine dorește să cumpere! Un bătrân gârbovit de ani s-a apropiat de mine. -Taică, mi s-a adresat el, eu mai am puțin de trăit și parcă aș fi curios să văd cum este să ai suflet, dar nu mai am decât un bănuț pentru că mi-au luat copiii tot ce am agonisit. -Un bănuț? i-am răspuns eu. Este bun și acesta. Îngerul zâmbea. Am desfăcut gura sacului și l-am rugat pe bătrân să-și aleagă un suflet. -Ce bine este să ai suflet! striga bătrânul fericit, și cu toate că era foarte înaintat în vârstă, țopăia de bucurie. Săruta și îmbrățișa trecătorii necunoscuți care îi ieșeau în cale. -Suflete, suflete de vânzare! Veniți să cumpărați suflete! Un bănuț pentru un suflet! Încet, încet, oamenii se apropiau de gura sacului și cu mâinile tremurânde își luau câte un suflet. Eram atât de fericit că puteam să-i ajut încât am început să le dăruiesc pe gratis sufletele. Nici eu și nici Dumnezeu nu aveam nevoie de banii lor, iar binele trebuie făcut fără să așteptăm recompensă. Străzile s-au umplut repede de oameni veseli, amabili, politicoși, fericiți. Nu știu cât a durat până am împărțit toate sufletele primite de la Dumnezeu, dar când am terminat eram foarte ostenit. M-am așezat la umbra unui copac, sprijinit cu spatele de trunchi și am adormit. M-a trezit un copil care trăgea cu putere de mine. -Vreau și eu un suflet! m-a rugat acesta. Am băgat mâna în sac, dar era gol. M-am uitat cu tristețe la Înger. -Ai spus că va ajunge pentru toți. -M-am înșelat, s-a scuzat acesta stânjenit de reproșul meu. -A, dar mai am unul! am exclamat, aducându-mi aminte bucuros. Pot să i-l dau pe al meu? l-am întrebat pe Înger. -Tu decizi, mi-a răspuns el, însă grăbește-te pentru că trebuie să ne întoarcem. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate