Marius stă pe toaletă. “Doamne ocrotește-ne, că suntem mici și necăjiți”, repetă cu voce tare și în gând, ca și ieri, ca și alaltăieri, ca și răs-alaltăieri. E cam puțină hârtie igienică pe sul. Are ideile lui de la care doar catastrofele îl pot abate. Nu s-ar fi întors niciodată acasă dacă uita ceva. Nu i-a ieșit bine când a nesocotit tipicul, nici când îi trecea prin față o pisică neagră sau un om cu o găleată goală în mână când mergea cu Mercedesul spre centrul municipiului. Iar dacă observa vreunul, întorcea repede capul, uitându-se în altă direcție. Încerca cumva să trișeze, amăgindu-se de fapt, și-și impunea să uite incidentul, sperând că n-o să-și înscrie în cont încă o zi ratată, cu ghinioane. Se trezește în fiecare dimineață la 5, 30. Bea o cană cu apă plată pe stomacul gol, apoi o cafea și se pune pe toaletă unde se și roagă. Se urcă în automobil să plece la 10, după ore de lucru în biroul din mansarda casei. Singura variabilă pe care și-o permite este între ușurare și băutul cafelei, și rugăciunea e prinsă pe această curea de transmisie matinală, depinde de cât de repede îi face Oana cafeaua, și Oana prepară o cafea clasa întâia, în atâția ani n-a reușit să-și dea seama cum reușește, a încercat și el cu aceleași mărci, cu aceleași proporții, cu aceeași cantitate de apă rece aruncată peste caimac, cu flacăra aragazului reglată la fel, dar rezultatul era ca un contrabas pe lângă o vioară. O invidia pe Oana pentru acest talent, mai ales că prietenii îl lăudau și pe el când le așeza o cafea în față și-i spuneau că n-au băut o asemenea cafea decât rar, că el, Marius, este și un artist al cafelei.
Marius urmărește o crepătură din perete, și gândurile și le simte pe creier tot ca niște crepături, dureroase, pline de vinovăție, ”Doamne ocrotește-ne, că suntem mici și necăjiți. Ce face oare Adina?”. Și-a dat seama că îi e sete, că a omis să bea apă cum-necum. Are gâtul uscat ca un curcan înfipt pe rotisor iar pielea îl ustură.
Este un scriitor de valoare, dar el nu nu scoate ochii nimănui cu asta. Aseară a petrecut cu un critic literar. Și cu soția criticului, Angela, iar criticul cu Oana. Obișnuiau ca odată pe lună să-și deschidă băierele, și Marius n-avea decât să recunoască faptul că-i plăcea să se culce cu Angela, însă nu înceta s-o privească împovărat pe Oana după ce revenea cu criticul din dormitorul de la etaj, mânjită pe dinți cu ruj și cu fusta câteodată șifonată. Cu cât semnele exterioare ale vânzolelii erau mai evidente, cu atât îi deveneau ochii mai sticloși, dar era conștient că toate au un preț. “Oare ce face Adina?”, i se întoarce întrebarea parcă din crepătura din perete. Aranjamentul lor depindea și de Adina, de când se hotăra să doarmă la o colegă. Ambele sunt în clasa a X-a, eminente la învățătură. Se întâlneau întotdeauna în casa lui Marius, o moșmondeală greoaie cu 12 camere, neterminată, incomparabilă cu strâmtorarea din apartamentul lui Ovidiu, criticul. Singur garajul lui Marius ar fi încăput peste apartamentul criticului și ar fi avut loc și o mașină dacă știai s-o parchezi la mustață. Adina are și un prieten, dar Marius n-a surprins-o prea entuziasmată de el. Adina știa că el și Oana au plecat până la Cluj, unde urmau să și doarmă.
La 9, după ceasul său, Marius a ieșit pe ușa toaletei și brusc s-a îndreptat pe aleea lungă spre garajul străjuit de doi pini. A uitat că azi s-a trecut la ora de vară, se grăbea când de fapt ar fi avut timp berechet. Intră pe ușa laterală și-l izbi un puternic miros de fum de țigară stătut. Cu piciorul drept a călcat pe o sticlă goală de votcă și era să cadă. “Futu-i soarele mă-sii”, exclamă nedumerit. După ce-și găsi echilibrul, după încă trei pași o zări pe Adina goală, cu brațul unui băiat peste sâni, pe patul pe care el l-a lăsat aici. Și-a tot spus să-l ducă în casă, dar mereu găsea câte un pretext să-și motiveze lenea. Aveau o pătură pe ei și dormeau. Probabil că erau beți. Marius s-a blocat. O avea pe retină pe Adina cînd învăța să deseneze bastonașe, iar bastonașele le vedea printre firele de păr blond răsfirate pe caiet, și cînd i-a spus prima oară “tata” cu buzele rotunjite de concentrare. A devenit ca de piatră, și piatra de pe oase îl durea, și doar într-un târziu picioarele au putut să i se miște, stângul, dreptul, ambele, erau și nu erau ale lui. Și-a realizat că iese din garaj și închide fără zgomot ușa. Pe Oana a găsit-o în living cu o țigară în mână. I-a povestit despre Adina. Au hotărât ca Oana să discute cu fata, ca totdeauna. Era alt aranjament al soților Iovănescu, Oana era cu moralizarea, polițistul rău din filme. Orologiul de pe perete urma să bată în curând ora 10.