ARMÃSARUL CEZAR

La Valea Călugărească am ajuns din întâmplare. Împlinisem 16 ani și umblam să caut de lucru prin Ploieștii anului 1957 umblând de ici colo. Aud cum niște băieți care căutau de lucru la Forțele de Muncă. Aceștia voiau să meargă la Gostat în Valea Călugărească. Am intrat în vorbă cu ei și m-am alăturat grupului format, plecând împreună la gara Ploiești - Sud. Am nimerit o cursa muncitorească și în scurt timp am ajuns în gara Valea Călugărească, dar asta se întâmpla că era tocmai seara. Unde sa mergem? Simplu dormim in gară. Aici nu eram singuri, veneau și plecau fel și fel de oameni. Dimineața am plecat în sat și am întrebat unde e gostatul? Cineva ne-a îndrumat; mergeți la Bârcă. Nu știam cine e Bârcă și ce hram poartă. Din grupul format la Ploiești mai eram patru băieți cam de aceeași vârstă. La Bârcă era o brigada a gostatului unde se cultiva și întreținea via. De fapt era brigadă centrală din gostat. Lângă noi era poșta, primăria, miliția așa că eram destul de avantajați. Intram noi pe ici pe colo și întrebam de Bârcă. Odată apare în fața noastră un bătrânel cu o figură de șmecher. Cu o pălărie de vânător cu pană și ne întreabă ce vrem? Unul dintre noi îi spune că vrem să lucrăm la gostat. Atât i-a trebuit moșului, și a început să ne spună ca noi nu suntem buni de muncă ci doar dacă vrem să păzim gâștele. Nu știam că Bârcă ăsta era un glumeț. Noi încercam să-i explicăm de ce suntem noi în stare, dar omul parcă era pus pe șotii, încercând să minimalizeze forțele noastre fizice. Spre norocul nostru apare un bărbat tânăr și înalt pus la patru ace, destul de elegant, și îl întreabă pe Bârcă al nostru ce vrem, dar îl ia mai deoparte. Discută ce discută amândoi, și se întorc la noi și ne întreabă dacă avem acte. Dintre toți eu eram cel mai ,,dotat'', aveam buletin. Ceilalți o scăldau că au, că n-au. Tipul elegant îmi ia buletinul și mă întreabă dacă am mai lucrat undeva. I-am răspuns că am lucrat la Rafinăria Vega in Ploiești. Acesta s-a uitat într-un fel anume la mine, de parcă atunci căzusem din cer, și ușurel m-a luat de guler și m-a chemat la el într-un birou al brigăzii.
Aici a început cu mine un adevărat interogatoriu despre ce lucrasem la Vega și unde? I-am explicat unde lucrasem și de ce am plecat. Mi-a luat buletinul și m-a întrebat dacă sunt utemist. Când a aflat că sunt și utemist m-a dat pe mâna unui șef de echipă și i-a spus acestuia să-mi dea de lucru. Între timp a venit și Bârcă, adică șeful acele brigăzi a gostatului. Pe tipul elegant am aflat că îl cheamă IONESCU Ștefan, și este secretarul UTM - ului. Am intrat la cantină unde am mâncat alături de alți câteva zeci de muncitori. După masă șeful de echipă m-a luat și m-a dus la grajdul din curtea brigăzii spunându-mi că aici voi lucra.
Aici la grajd am fost dat pe mâna grăjdarului șef nea Nicolae, care locuia chiar în curte. Grajdul brigăzii găzduia 20 cai dintre care din prima privire l-am remarcat pe armăsarul Cezar. Era un armăsar înalt, de o culoare maronie înspre un roșu vișiniu. Nu știam ce voi păți cu el in viitor, și cât de folos îmi va fi. Nea Nicolae m-a luat frumos de după cap, și a început să-mi spună ce aveam de lucru, cu blândețe și un fel de protecție părintească. Ziua nu prea era mare lucru de făcut, căci caii plecau la lucru. Cezar nu mergea la lucru fiind calul de șaretă cu care mergeau șefii în deplasări, dar era și cal de călărie, însă nu prea se întrecea nimeni să-l încalece fără șa. Astfel am început munca la grajdul brigăzii. Mă ocupam de Cezar zi de zi, țesălându-l și îngrijindu-l cu mare grijă fiindcă oricine venea întreba de Cezar. Dar întâmplările cu Cezar nu au întârziat să apară.
Era duminică și toți caii erau în grajd fiind o zi ploioasă. În jurul orei zece apare la brigadă un tip, și vine la nea Nicolae cu un bilet că trebuie să meargă la o altă brigadă aproape de Urlați, adică vreo 10-12 km. Nea Nicolae știind regulile îl înhamă pe Cezar la șareta și îmi încredințează mie hățurile. Șeful cu care mergeam îl încredințează pe grăjdar că mă va ajuta în misiunea mea. Trebuia să mergem pe drumul național dinspre Ploiești spre Mizil. La ieșirea din Valea Călugărească au început să treacă pe lângă noi o coloană de autocamioane sovietice, care mergeau cu viteză destul de mare. După ce ne-a depășit un autocamion tip Molotov de 1,5 tone care avea și peridoc, Cezar s-a oprit brusc, zgâlțâindu-ne puțin, însă aveam să asistăm la ceva incredibil, peridocul molotovului se desprinsese la câțiva metri în fața noastră. Daca noi ne-am fi continuat mersul, peridocul ne-ar fi lovit și cine știe ce aveam să pățim. Iată că acest animal inteligent a evitat un accident, apărându-se pe el, dar în același timp și pe noi. Și asta a fost doar prima întâmplare.