Credea că greutatea-i bătea pe cântar cât dragostea de Dumnezeu. Nu era gurmand, îl chinuiau glandele endocrine neplăcut. Și femeile, plăcut. Se lupta cu ispita până recunoștea că este doar o biată ființă slabă, depășită de ea, cum trece apa prin zidurile groase de beton. Totdeauna își punea în gând ca altădată, ajutat de posturi și rugăciuni, să reziste. Numai că altădată se dovedea tot mai mult o țintă imposibilă. Nevastă-sa Estera i-a făcut 5 băieți, care au ieșit ca floricelele pe plită, unul după altul: Ionatan, Emanuel, Abel, Saul și Iacob, zis și JR. Celelalte femei ale sale și-au bătut capul cu succes cu contracepția. JR a împlinit recent 14 ani. Și-a sărbătorit ziua cu colegii de clasă, dintre care unii îl tachinau spunându-i “Pocăitul texan”, cu trimitere la vechiul serial “Dallas”. Era cel mai năpăstuit dintre frați, fiind obligat să poarte hainele rămase de la aceștia. La aproape doi metri și 130 de kilograme, Iacob Mihalaș era un tată grijuliu. Însă nu risipea banii pe ceea ce considera că-s prostii. Impunător era prin fizic, la prima strigare. Iar hainele- prostii. JR avea ceva din trăsăturile omonimului din serialul american, Iacob era conștient. De aceea îl supraveghea mai atent decât pe ceilalți. Chiar și în casa de rugăciune, unde JR se evidenția prin căscături cu Biblia în mână. Din vara trecută, lui JR a început să-i placă rap-ul. A cântat și la adunări. Des. Tatăl lui își spunea că s-a îndreptat. Familia exulta fericire. Până când textul unui cântec a fost cam ăsta:
“What’s up?
Isuse, te iubesc
Că ca tine nu găsesc.
Man, viața mea-i a ta,
O gust ca pe-o acadea!
O yeh, man!”
Iacob avea grijă ca Estera să nu-i știe cărările. Și nici nu le bănuia. Cosea blajină goblenuri, așteptând A Doua Venire. Dintre dealurile unde-și aveau casa cât un hangar pentru 10 combine, fără vecini alături, Iacob o lua în expedițiile sale fără să reușească să se scuture de vinovăție. Cu mașina, avea cinci minute de mers până-n Deania. Și alte 5-10 până într-un pat sau altul. De văduvă ori divorțată. Era sigur că nu l-a văzut niciodată vreunul dintre cunoscuți. Se înșela. L-a văzut JR dintr-un bloc alăturat, unde era pornit cu doi prieteni să dea cep la o duzină de beri. Eugen și Marin chiar l-au întrebat pe JR dacă bărbatul care fora între coapsele brunetei de la doi nu e cumva tatăl său. Ei erau la etajul 4, în apartamentul părinților lui Marin. Cei de la doi au uitat să tragă perdelele. Băieții au fluierat admirativ. JR era o sfeclă roșie fiartă. Auzea doar: “Lux…, țeavă…, bengos…”. Marin îi hăhăia pe umăr. N-avea glas, iar ura parcă i se zbătea în stomac. A vomat pe preșul dinaintea băii. În duminica următoare a cântat la adunare cuvintele care i-au siderat pe cei prezenți. Seara s-a urcat din pod pe acoperișul casei, având la el un spray fluorescent. Apoi, câteva săptămâni au plescăit alene doar banalități.
Inundațiile de la Stejarul au venit înspăimântătoare spre surprinderea tuturor. Zile la rând, elicopterele cu ajutoare au huruit din Deania către sinistrați. Iacob Mihalaș a descoperit că unul dintre piloții Jandarmeriei, veniți din capitală, este un fost coleg de liceu. A strâns alimente și haine de la cei din cultul său, împreună cu pastorul.
- Þi-ai luat cizme de cauciuc să nu te uzi pe creier?, l-a întâmpinat la urcarea în elicopter fostul coleg.
- Ai încărunțit degeaba, i-o întoarse Anton. Tot puști. Bine că ai scăpat
de coșuri.
Terminând încărcatul ajutoarelor, trosnindu-și rugina din toate încheieturile sub palele forțate de suprasarcină, vechiul elicopter a început să ia la rând dealurile spre Stejarul.
- Dacă faci 200 de metri după pădurea aia, îți arăt unde stau. Cinezi și dormi la mine, nu discutăm, clar. Estera s-a pregătit special, îi spuse Anton pilotului.
Au trecut de pădure și-au intrat pe valea pe care n-o numea degeaba a lui. Chiar era. Cu tot ce era pe cele două dealuri printre care se observa un pârâiaș care se derula ca ața de pe un mosor. Îl ajunse la urechi, peste zgomotul din carlingă, râsul prietenului.
- Aia-i a ta?, auzi. Brațul pilotului arăta spre dreapta.
- E singura casă de aici, răspunse Anton. Și apoi ochii i se bulbucară.
- N-am știut c-o ai așa mare.
Pe acoperișul roșu al casei era desenat îngrijit, cu vopsea albă, un penis enorm, de vreo 15 metri. Deasupra lui mâzgăleala Anton+ women. Cu câteva țigle mai jos se lăfăiau literele JR. Își aruncă privirea peste umăr. Pastorul era neatent, citea. Își urmări soția cum le făcea cu mâna de pe terasă. I-a recunoscut bucuroasă. A fluturat și el mâna, vlăguit. Nu mai aștepta cina.