agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1414 .



Cel ce nu pleacă niciodată singur...
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lisimah ]

2009-04-29  |     | 






Sorbind cu sete nestinsă din cănile pântecoase, călătorii dornici de potolirea poftei de drum își istorisesc unul altuia propriile experiențe trăite în timpul călătoriilor nesfârșite. Este seară cu lună plină deasupra hanului, iar lumânările groase împrăștie lumină pâlpâitoare, în vreme ce hangița se avântă de la o masă la alta, turnând vinul negru și gros din carafă. Frumoasă hangița, roșie în obrajii cu gropițe și iute la limbă ca ciușca. Schimbă vorbe îmbietoare cu mușterii și pune în fața lor, pe fund de lemn, fripturile de porc sau puii rumeniți, tăvăliți înainte prin unt. Miroase a bucate preparate de meșter bucătar, a toamnă rodnică și a povești țesute cu fir de vorbe meșteșugite. Curge vinul uleios, spre descleștarea limbilor, iar mesenii uită de orele care trec prea repede și se dedau petrecerii, pufăind din lulelele ce înalță șerpi de fum către tavan...
Nechezat de cal în curtea hanului. Băiatul de grajd se repede către călărețul neguros, cu pletele lungi, care descalecă și își înfige cizmele cu pinteni de argint în praf. Are o căutătură care i-ar face pe mulți să lase ochii în pământ, poartă haină lungă până la glezne și, dacă privești cu atenție, vezi mânerul spadei cu broderie spectaculoasă prin deschizătura veșmântului. Mâna înmănușată lasă hățurile băiatului de la grajduri, dar îi face semn să rămână pironit locului. Bărbatul pășește înăuntru, scuturându-se de praf. În urma sa, armăsarul fornăie, plin de spume și mușcă zăbala, cerând drum, nu odihnă. Cine ești, străine, și ce vânt te aduce la noi? Þi-o fi foame, ți-o fi sete, oi fi obosit de drum... Pregătesc odaia cea bună? Străinul o privește pe hangiță, de parcă ar cântări-o cu ochii de smoală. Sunt Cel ce nu pleacă niciodată singur, hangiță, n-am vreme de adăstat, doar un vin de mi-oi da este de-ajuns... Mușterii se uită unii la alții, fără să înțeleagă cum stă treaba cu numele străinului. Mândru bărbat. Înalt și cu privire de lamă oțelită. Oștean, după umblet. Cunoscător al multor taine. Bărbatul se așează la o masă de lângă căminul în care ard trei butuci, împrăștiind scânteiere de foc și jocuri de lumini pe fețe. Ia ulcica din mâna hangiței și o dă pe gât. Ei, că sete ți-a mai fost, dar nu-i bai, că vin este destul în butoi... Hangița râde. Îi place mușteriul acesta tăcut, cu părul lăsat să cadă în valuri negre peste umerii lați. Și zici că nu pleci niciodată singur, ce fel de nume o mai fi și ăsta? Străinul privește drept în ochii muierii și aruncă pe gât a doua ulcică... Îi face semn să se apropie de el și îi șoptește ceva la ureche. Hangița duce mâna la gură, curinsă de mirare, apoi izbucnește în râs. Tii, mă speriași, străine, m-a luat cu frig prin oase... Hâtru mai ești. Dacă îți poftește și burta la ceva, puii sunt în ceaun și mămăliga fierbinte.
Străinul aruncă pe masă doi galbeni lucitori, se ridică și pleacă măsurând cu pași mari dumul până în cerdacul hanului. Încalecă armăsarul și ia drumul de țară în galop, către coama dealului. Se oprește și se răsucește în șa, privind înapoi. Vântul iscat din senin îi flutură poalele hainei lungi, iar armăsarul se ridică în două picioare și nechează prelung. Tună. Se învârtoșează nori groși care acoperă luna plină...
A doua zi dimineață, mușterii de peste noapte află că tânăra hangiță a murit în somn, între așternuturile albe ca laptele. Nimeni n-a putut să explice de ce și cum, dar ăi mai bătrâni spuneau doar că moartea nu pune niciodată preț pe vârstă sau pe frumusețe. Au îngropat-o pe deal și era tot frumoasă. S-a terminat ața, așa au spus...
Cu pletele în vânt, dând pinteni armăsarului plin de spume, călărețul mână nebunește către o altă întrebare la care să răspundă cu glas de gheață. Sunt cel ce nu pleacă niciodată singur... Nechezatul calului face norii să tresară...



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!