agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-03 | |
Draga mea mamă, de-a lungul timpului s-au întâmplat multe. Cu unele am fost de acord cu altele nu. Îmi amintesc cu nostalgie de primul meu an de școală. Mi-ai cumpărat de toate... uniformă, ghiozdan, caiete. Îmi amintesc cum înaintea de începerea școlii m-ai învățat cum să-mi învelesc mai întâi caietele apoi cărțile, în coală albastră. Și-ți mulțumesc pentru asta. Îți mai amintești ?
Aveam ca învățător un profesor de muzică, domnul Ardelean. Eu mi-l amintesc perfect. Era un om în vârstă, ieșit la pensie, destul de impozant pentru a mi se părea mie cât un munte de mare. Un om care, în ciuda vârstei mai avea incă energie să pună suflet în tot ceea ce făcea. Doamne cât mi-ar fi plăcut să am un bunic asemeni lui! Am învățat tainele scrisului cu toc și peniță. Îți mai amintești? Când îmi făceam temele, criticai orice liniuță făcută greșit spunându-mi "Asta e bolnavă, asta, uite s-a împieidicat și a căzut, iar asta... nu se poate ține pe picioare de slabă ce e"! Iar eu râdeam și mă străduiam să le fac cât mai frumos, în așa fel, încât fiecare să devină soldat în armata pe care o conduceam... respectiv liniuțe drepte și pline de demnitate. Cititul l-am deprins cu ferestruica. Decupa domnul învățător o ferăstruică în mijlocul unei coli albe de hârtie, pe care o punea deasupra unui cuvânt. Se plimba de la un copil la altul, punea foaia pe carte, astfel că doar un simplu cuvânt se vedea prin ferestruică. Așa că, vrând-nevrând trebuia citit doar cuvântul de acolo. Să mai memorezi textul în asfel de condiții? Iaca de ce am învățat eu să citesc fără prea multe ajutoare din familie. Îmi făceam ferestruica mea acasă. Știai asta ? Era o figură domnul învățător. În timp ce în alte clase similare, copiii învățau țesutul pe foi de hărtie colorată, el ne-a învățat să coasem nasturi pe bucățele de petice textile. Dacă cumva ai posibilitatea de a comunica cu el, transmite-i mulțumirile mele. Te rog asta, deoarece a fost un om cu totul și cu totul deosebit. În orice împrejurare, folosea muzica. Știu că a fost profesor de muzică în anii de activitate precedentă. Am să-ți povestesc și ție câteva lucruri pe care la vremea respectivă știu sigur că nu ți le-am spus. Aveam în clasă un coleg mai năstrușnic. Îl chema Highighiș Octavian .De fiecare dată când acesta era neastâmpărat, îl lua domnul de ureche sau perciuni și în timp ce-l urechea părintește îi cânta așa: „Zi mai bine Highighiș Arunci-te dracu-n Criș Că te-oi prinde de-o ureche Și mi te-oi băga-n higheghe*” Alteori, când observa că atenția unora este concentrată la cu totul altceva decât solicita el, se îndrepta în spre acel copil, îi punea o mână pe umăr, iar cu cealantă, îl amenința mișcându-și degetul arătător și cântându-i: „Și-am să te bat... și-am să te bat... cu scândura de la pat!” Mie una îmi plăcea cel mai mult atunci când ploua afară. Todeauna, în astfel de zile, făceam doar citire și matematică iar restul timpului, ascultam o muzică divină. Avea el vioara la care cântase o viață. O scotea din dulap, o mai acorda, apoi ne cerea să punem capetele pe bancă în timp ce el interpreta bucata lirica a Baladei lui Ciprian Porumbescu. De cele mai multe ori adormeam legănată de acordurile acestei melodii sublime. Alteori, când eram prea agitați, prea plini de energie și doritori de joacă improviza așa ad-hoc o oră de... toboșerie. Și pentru că nu dispunea decât de vreo șase tobe, ne chema pe rând în fața clasei și punând toba fiecăruia, bătea ritmul cu bastonul în catedră urmând ca cei din fața clasei să continuie același ritm. Se făcea o hărmălaie în clasă... dar nouă ne plăcea. Îmi amintesc cu drag și nostalgie de acest om, de care mă mai leagă o amintire. Într-o zi mohorâtă de iarnă, pe când afară ploua și îngheța pe loc, am văzut fața umană a lui, în așa fel încât chiar și la acea vârstă am înțeles ce om deosebit este. Așa cum îți povesteam, afară ploua și din cauza frigului, apa îngheța pe loc. Pretutindeni casele, copaci, strada, absolut totul parcă se îmbrăcase într-o foiță strălucitoare de celofan. Pe streșini atârnau amenințători, țurțuri mari de gheață. În astfel de condiții era imperios necesar ca noi, micuții școlari să ne întoarcem însoțiți acasă. Au venit părinții după odrasle, dar din păcate, au mai rămas vreo 5-6 copii fără însoțitor. Printre ei eram și eu, și colac peste pupăză, mai venisem la școală și fără căciulă pe cap. Ne-a însoțit el, așa cum a putut. Mai ținându-ne de mână, mai sfătuindu-ne pe unde să mergem pentru a nu aluneca, am ajuns cu bine la prima colegă de unde a împrumutat pentru mine o căciuliță. În acest fel au fost conduși rând pe rând fiecare... iar în final eu, pentru că locuiam cel mai departe. Și iaca așa, datorită grijii lui am ajuns cu bine acasă... unde nu mă aștepa nimeni. Tata plecase în calea mea, dar se oprise un pic... la birt ? Tu erai la muncă... - va urma - *higheghe = reg.vioară |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate