Cam tot la aceea vreme de început al acestei povestiri , cam tot prin aceea zonă ,
din "Þara dintre Crișuri "câteva familii de românași , și-au luat lumea în cap , părăsin-
du-și vatra strămoșească cu cățel cu purcel , de-a valma în care , luând cu ei până și
clopotul bisericii , să scape de urgia sărăciei , a exploatării de pe pământurile baronu-
lui local și de teroarea autorităților ungurești , ce stăpâneau în acele vremuri peste
aceea zonă Duși au fost din țara dintre Crișuri și nu s-au oprit decât după ce au tre-
cut 7 ape , ca-n poveste . Au poposit printre stăini : care avea ceva stare , a cumpă-
rat pământ , și-a făcut casă și a început o nouă viață . Care era mai strâmtorat , lua
pământ în arendă și până la urmă , și-a făcut și el casă . Așa au luat naștere două
sate alăturate , despărțite doar de un râu.Tot cam așa , la joc , s-au cunoscut și s-au
luat cu sau fără vrerea părinților , doi tineri , Damian și Ana ; și-au încărcat sărăcia și
plodul în car și s-au oprit la capătul lumii , în apropierea mării , alături de alții ca ei de
prin aceleași meleaguri ; și-au săpat bordeie,au început să lucreze pământurile primite
sau cumpărate , mai târziu și-au făcut case și au întemeiat o nouă așezare. D și A ,
au mai avut parte și de alți 4 copii ; un băiat și 3 fete și după multă , multă vreme , de
încă una .Viața nu le-a fost ușoară , dar s-au descurcat ; toate bune și frumoase până
au fost izgoniți cu ce aveau pe ei și ce le-a încăput într-un car , îngrămădiți câte 2 fa-
milii în vagoane de marfă alături de cai și ce mai aveau .După zeci de ani , statul ro-
mân ,avea să-i despăgubească , desigur , pe urmași ,că bieții strămutați , n-au mai
apucat. După strămutare , au trăit o viață de nomazi prin părțile Bărăganului și până
la urmă , au revenit în zona de vest a țării , unde se simțeau mai "acasă" . Au luat-o
dela început , muncind pământurile altora în zona Deta și agonisind cât să poată trăi
decent cu copiii.Aici i-a prins vremea războiului și capul familiei a făcut milităria ca
feroviar , la manutanță unde nu a fost implicat în ororile ce urmau să se desfășoare
în toată țara. Mai târziu , când treburile s-au mai liniștit , s-au regrupat , împreună
cu fiul cel mare , însurat , și s-au așezat ca mulți alții , care ca și ei , aveau statut
de refugiați și au fost colonizați prin diferite sate părăsite de șvabii fugiți odată cu tru-
pele naziste . Nici aici , nu a fost o fericire ;oameni muncitori , s-au descurcat și
și-au încropit câte o gospodărie , dar au venit vremurile tulburi ale regimului post-
belic și le-a fost luată toată agoniseala , prin colectivizare forțată . Mulți , n-au
supraviețuit oprimărilor , alții , au fost deportați ,închiși , torturați , uciși . Vă miră
termenul de colectivizare forțată ? Păi dacă nu semnai că cedezi avuția de bună-voie
erai spânzurat de picioare și bătut la tălpi ! Sau , izolat zile în șir și ținut în picioare ,
fără hrană , doar cu apă , familiile neștiind nimic .
Care erau bănuiți că instigau la ne-
supunere , erau închiși sau puși să lucreze mulți ani în mine de cărbuni la mare
adâncime . Unii mai norocoși,au supraviețuit , alții au reușit să fugă peste frontiere ,
sau erau împușcați pe fâșia de graniță , numită sugestiv "pământul nimănui "........

. . . . . . . .


O altă familie , Schmit , pemi , colonizați prin părțile Banatului prin "bunăvoința " împă-
rătesei Maria Tereza . Stabiliți la Ferdinand ( Oțelu - Roșu ), capul familiei , lucra la
exploatarea de marmură dela Marga , înghițind praful de calcar și sfârșind ca toți cei-
lalți , cu silicoză.Domnul Schmit , om la locul lui , cinstit și corect , în scurt timp a
devenit sef de echipă ; avea însă o meteahnă ; ori de câte ori se supăra , urla cât îl
țineau bojocii ; "aleluiaaaaaa !" după care , urma fără nici o discuție , o zdravănă chel-
făneală la adresa celui care l-a supărat. Asta se întâmpla și acasă cu nevasta și co-
piii. Aceștia , vre-o 6 la număr , de vârste par-că socotite , au avut aproximativ cam
următoarele destine : Wilma , cea mai mare , a bolit cât a bolit și și-a dat duhul la
15 ani de tuberculoză , următoarea ,Hildegard , a luat drumul pierzaniei dată fiind să
slugărească la Caransebeș , de unde i s-a pierdut până și numele.....Următoarea ,
Sofia , la nici 12 ani , s-a înecat în râul din apropiere . Maria (Mariți) , a stat pe lângă
mama sa , a învățat de-ale gospodăriei , să deretice , să gătească , a făcut și ceva
școală , vre-o 2-3 clase și când s-a mai împlinit , la trecerea poștalionului de Caran-
sebeș-Hațeg cu schimb spre Deva-Brad , a fost remarcată de baroneasa "de" Brad
Fetiță curată , frumușică , respectuoasă , a fost cerută familiei să servească perso-
nal în apartamentele Doamnei. Cum sărăcia și necazurile copleșeau mai toate fami-
liile de muncitori , părinții Mariței , n-au stat prea mult pe gânduri , și-au dat acordul
și după mai puțin de o lună , a venit caleașca personală a baronului Leopold de Brad
( Brady-Poldy) și a luat-o. A fost ziua în care și-a văzut pentru ultima dată , părinții...
La conacul dela Brad , în scurtă vreme , Marytzi , din cameristă , ajunge chelăreasă.
După câți-va ani , într-o vară , când conacul a suferit niște reparații , meșterul ar-
hitect Vucovici , român din părțile Serbiei , a remarcat-o și a cerut-o în căsătorie .
Baroneasa , a fost de acord , dar urma să fie cerută părinților.Atunci s-a aflat că nu
mai avea părinți.
Marytzi , a mai servit o vreme la conac , apoi a plecat cu soțul la Subotița , localitate
în Serbia , unde erau părinții soțului.Au trăit fericiți o vreme , au făcut și vre-o 5 copii:
Stefy , Helen , Wilma , Maria și Sidi ,ciudat , Wilma , moare la 5 ani de pneumonie,
Stefy la 45 ani de cancer pulmonar , Helen , la vre-o 60 de ami de cancer la stomac.
Maria , la vre-o 57 de ani cu tulburări psihice într-un azil la Gavojdia , Sidy ,la 85 ani
hipertensivă , după un accident vascular cerebral...........
Marytzi însă a rămas văduvă destul de tânără cu cei 5 copii , soțul murind pe un șan-
tier de construcții , într-o criză de nebunie (!?) . Cum să-și ducă zilele ? Cu puțina
agoniseală , a deschis o cârciumă . Afacerea s-a dovedit benefică . După puțin timp,
s-a desvoltat , cârciuma a devenit han , apoi după o vreme , cum era la modă , a
ținut și ceva "fete". Acolo , printre mușterii , a cunoscut un alt bărbat , Gonczi care
i-a mai turnat un plod , o fetiță plăpândă , Erszebet (Elisabeta ) care și ea s-a stins
la numai 49 ani cu cancer la sân. Toți copii Marytzei , au avut familii mai mici sau
mai mari , chiar și Erszebet , afară de Maria , care în urma unei decepții , a avut o
tentativă de suicid , cu sodă caustică , ce i-a marcat zilele câte a mai avut , nu s-a
mai căsătorit. Mihaly Gonczi , cizmar de lux , nu s.-a prea împăcat cu situația din
Subotița și și-a luat familia și a poposit în Timișoara.Aici au îmbătânit și s-au sfârșit.
În ultimii lui ani de viață , Mihaly Gonczi nemai-văzând prea bine , lucra papuci de
casă , șlapi , mai pingelea și curios , i-a revenit treptat vederea dar de fapt făcuse
cataractă. Mrytzi , a îmbătrânit liniștită și s-a sfârșit pe lângă fiica cea mică Erszebet,
a avut o droaie de nepoți și strănepoți , pe care i-a iubit necondiționat și cu precădere
pe G.fiul lui Sidi cel slăbuț și nefericit........