orașul îmi aruncă ocheade azi sunt femeia în roșu spaniol dansez printre cuvinte le strivesc sub pantofii negri de catifea și râd sarcastic la erorile trecătorilor ei numără întotdeauna străzile pe unde trec îmi adulmecă parfumul nu le spun că azi sunt cea mai apatică femeie fiindcă tu darius ți-ai uitat în umărul meu mușcătura de durere și te-ai pierdut bâjbâind printre fantasme iar eu nu te pot descânta de fiecare dată când te sărută moartea sunt atât de geloasă pe ea și atât de înverșunată când mi te soarbe iar toată această neputință în care mă trezesc diminețile mă împiedică să traversez orașul până la arcul de triumf al bărbaților ei știu cum îți iubesc depărtarea și mă lasă așa cu singurătatea mea pe inelar unică apariție fermecătoare ca o iederă albastră ce ascunde amprenta iubiților pe un zid dincolo de care nu pot trece nici măcar legendele