Am auzit ca vrei sa pleci maine.
Ai auzit bine.
Te ascunzi?
Cumpara-mi zece foi. Iti raspund dupa.
De ce doar zece?
Pentru ca atatea stele am numarat aseara inainte sa adorm. Restul au disparut printre gene. Sau le-am lasat sa imi scape.
Dar de ce tocmai foi?
Pentru ca am uitat cum e sa pui noaptea pe o hartie.
Ai stiut vreodata?
Am simtit-o vreodata?
Ai simtit-o?
Am visat-o.
Cu mine de ce nu ai impartit-o niciodata?
Pentru ca tu nu vrei sa existi mai departe de hotarele fumului. Pentru ca tu doar pui intrebari si ma obligi sa particip activ cu raspunsuri la o conversatie demult incheiata. Pentru ca ma obligi sa ma confirm in cuvinte.
Fanteziile nu au fost niciodata pe gustul meu.
Asa cum nu am fost nici eu.
Conversatiile sunt palpabile.Tu nu ai fost niciodata.
Si totusi cand vorbesc in limitele tale te eschivezi.
Nu ai fost niciodata pe gustul meu. Dar vezi tu,trebuie sa traiesti cu mine. La fel cum eu trebuie sa traiesc cu tine. Stiu ca fugi acum. La fel cum stiu ca preferi oglinzile sparte.
Tu ai fost oglinda perfecta.
Dar niciodata prea buna pentru tine.


Cumpara-mi zece foi si am sa iti raspund. Degetele mi le-ai luat. Am ramas fara nume, pe o alta pagina, cu o singura suflare.





Si ma intrebai intr-o seara de ce. Imi cereai explicatii si motive.
Ai fugit. Ca de obicei. Iar eu intre timp am incercat sa iti pregatesc foile.
Am incercat doar sa imi recuperez degetele.
Aveai neaparata nevoie de ele?
Cum as putea vorbi cu tine altfel?
Nu stiam ca e atat de important pentru tine.
Uite ca e.
Credeam ca va trebui sa fug din nou dupa tine. Nu stiam ca vei veni in fata mea, sincera, pregatita sa imi explici.
Ar fi usor sa ma prefac si sa spun ca nu imi pasa. Mi-e atat de usor sa ma mint. In fiecare dimineata imi aranjez zambetul in oglinda si sting reflexiile ciudate ale ochilor care m-ar putea da de gol. Nu stiu unde sunt. E o fuga continua dupa o naluca. Pentru ca in orice directie mi-am intors privirile,nu eram acolo.
Esti aici acum si stai de vorba cu mine.
Da, intr-un final totul se reduce la o conversatie. La 1+1 care ar vrea sa faca doi, insa rezultatul nu poate exista.
Nu iti fa griji, stim foarte bine ca nu iti doresti sa poti rezolva o ecuatie atat de grea. Stim foarte bine ca nu esti in stare si ca probabil nu vei fi niciodata.
Lasa-ma atunci sa scriu. Lasa-ma sa traiesc aici, daca acolo afara nu exista nimic pentru mine.
Nu te-am impiedicat niciodata. Am incercat doar sa te fac sa te trezesti. Preferi sa te amagesti?
Tot ce am sunt iluziile mele.Tot ce imi apartine cu adevarat sunt cuvintele, pe care incerc sa le modelez, sa le dau o forma care va fi intotdeauna inofensiva si nu ma va rani.
Lucrurile sunt simple. De ce te temi? De ce complici totul?
Lucrurile simple au fost intotdeauna prea complicate pentru mine. Cu ce as mai trai, daca nu din framantari, intrebari si temeri?
Vreau sa te ajut doar. Sa vezi ca exista si altceva. Vreau sa te fac sa vezi ca fericirea exista. Nu e o bataie de joc. Nu te anuleaza.
Dar...Imi doresc sa fiu fericita.
Nu. Iti doresti sa plangi, sa fii o victima. Traiesti in trecut, visezi la un viitor pe care nu ti-l doresti cu adevarat si renegi prezentul. Ce sanse crezi ca ai?
Imi pare rau. Nu pot.
Si cand trebuie sa te infrunti, fugi. Esti lasa. Insa nu esti o victima. Stiu ca vezi, ca esti constienta. Iti folosesti toata energia pentru a te pedepsi. Pentru ce vrei sa te scufunzi in nefericire?
Nu ma poti ajuta. Pleaca. Lasa-ma in pace.
As vrea sa pot pleca, insa tu nu ma lasi.
Atunci am sa plec eu.
Nu poti fugi de tine.
Am facut-o deja de atatea ori...Ce mai conteaza daca o mai fac inca o data?
Nu mai ai material necesar pentru a-ti plasmui o noua tristete? Un nou motiv pentru a fi nefericita? Zici ca te minti in fiecare zi. De ce o faci? Din lasitate. Tot timpul a fost asa. Oricat de mult ai incercat sa te schimbi, sa mergi mai departe. Stiu ca ai vrut. Ca ai incercat. Nu ai renuntat. Mai stiu de asemenea ca te-ai saturat. Pentru ca oricat de mult ai vrut, nimic nu s-a schimbat. Si ai ajuns din nou aici. Da, e o pierdere de vreme daca tot ce ai facut te-a dus in starea initiala. Dar ar trebui sa te faca sa gandesti. Inseamna ca undeva ai gresit.
Si acum ar trebui sa gasesc greseala si sa o indrept?
Da.
De ce ma minti?
Incerc sa te ajut.
Bineinteles. Tu si restul. Incercati sa imi spuneti cat de usor e, ca tot ce trebuie sa fac e sa vreau. Totul vine din mine. Cliseu peste cliseu. Sunt satula de asemenea sfaturi. Tu crezi ca eu nu stiu? Tu crezi ca reusesc vreodata sa am mintea limpede, neframantata de intrebari? Hai sa iti spun eu ceva. Nu am nevoie de sfaturile tale. Stiu singura ce ar trebui sa fac si pe unde ar trebui sa schimb lucrurile. Sunt constienta de greselile mele. Imi analizez fiecare pas si imi studiez fiecare miscare. Credeai ca sunt impulsiva? Si eu credeam lucrul acesta intr-o vreme. Nu sunt libera si nici fericita. Sunt al dracului de treaza...Atat de treaza incat doare. Vai! Daca as putea sa iti spun in cateva cuvinte amarate cat de tare doare ar fi poate mai usor sa intelegi. Dar nu exista cuvinte. Intr-o zi poate am sa le inventez. Deocamdata trebuie sa ma reinventez. Versiunea aceasta nu a dat rezultate satisfacatoare. M-am ales cu tine pe capul meu.
Nu poti sa te stergi si sa te creezi din nou. Nu poti sa iti schimbi esenta.
Nu imi doresc sa schimb esenta. Doresc doar sa creez o forma accesibila .
Accesibila pentru cine?
Imi cereai sa ma simplific,nu?
Dar nu iti sugeram sa minti.
Nu vorbim de minciuni.
Mi-e greu sa te inteleg atunci cand fugi si te ascunzi in spatele oglinzilor. Nu te pot ajuta asa.
Nu am nevoie de ajutorul tau. Nu am nevoie de un ASEMENEA ajutor.
Nu stiu daca iti pot oferi altceva.
Bineinteles, acum imi vei spune ca doar eu ma pot ajuta. Eu stiu ce e mai bine pentru mine si eu am puterea sa ma schimb, sa fiu asa cum imi doresc, sa imi fie bine. Pffff...Nici macar nu m-ai intrebat ce imi doresc. Nici macar nu te-a interesat ce se intampla cu adevarat in sufletul meu. Ori de cate ori am incercat sa iti spun, sa ma deschid, m-ai refuzat. Ai incercat sa ma faci sa tac.
Nu stiu sa fac altfel.
Nu sunt atat de dificila pe cat ma crezi tu.
Ce iti doresti?
Acum vrei sa iti raspund? Chiar te intereseaza? Sau e doar o intrebare pe care politetea te obliga sa o pui? Sau poate o noua tactica ?
E doar o intrebare.
Ar fi mult prea simplu sa fie doar o intrebare. Imi pretinzi adevarul, insa te ascunzi. Ce incerci sa faci? Crezi ca daca voi deveni confuza, sensibila, vulnerabila in fata ta ma vei putea descifra? Crezi ca ma vei putea determina sa actionez intr-un final asa cum crezi tu ca ar fi bine sa actionez?
Vreau doar sa incerc sa te fac mai putin vulnerabila, sa te ajut sa iti repari anumite greseli. Ai anumite scapari care iti fac rau.
Stiu. Ceea ce nu stii tu e faptul ca nu sunt scapari. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Totul trebuie sa aiba un sens. Acum as putea sa iti explic de ce fac tot ceea ce fac, pentru ca oricat de tare te mira faptul acesta si oricat de incredibil ti s-ar parea, exista o explicatie. Si eu o cunosc.
Daca te cunosti atat de bine, de ce nu te poti ajuta? De ce ai nevoie de mine?
Conversatiile mi-au facut intotdeauna bine.
Nu am alt rol in viata ta? Nu contez?
Nu. Esti aici pentru ca vreau eu sa fii .Esti aici doar pentru ca am nevoie de cineva cu care sa vorbesc.Esti aici doar pentru ca egoismul meu te vrea.
La inceput, erai altfel...
La inceput, aveam sufletul in palme. Vroiam sa ti-l arat.
De ce nu ai facut-o?
Pentru ca ai presupus ca stii deja tot .Si ai incercat sa ma analizezi, sa imi arati ca intelegi. Mi-ai spus doar lucruri pe care mi le spun eu zi de zi, lucruri cu care traiesc zi si noapte, lucruri pe care as vrea sa le impart, dar nu am gasit pe nimeni care sa vrea cu adevarat sa vorbeasca cu mine.
Poate ca...
Nu. Lasa. Nu mai conteaza. Nu mai vreau sa iti fac confesiuni. Ce stupida sunt,nu? Vorbesc de stele, de nori, de cerul senin si de marea mea...Iar tu imi vorbesti de greseli si de viata reala. Imi spui ca trebuie sa repar, sa fac, sa indrept. Stiu ca imi vrei binele. Iti multumesc pentru lucrul acesta. E mai mult decat voi primi probabil vreodata. Dar...Ceea ce nu intelegi tu e ca eu vreau sa scap. Vreau sa uit tot ce stiu. Vreau sa pot sa stau in mijlocul verii, pe plaja, la soare, fara sa ma gandesc la viitor. Sa ma bucur de o clipa, de clipa aceea de singuratate. Vreau sa ma bucur de un moment de liniste impreuna cu mine. Sunt atat de rare momentele in care ma regasesc...Dar sunt singurele momente care conteaza cu adevarat. Stiu cum sunt. Daca stau putin sa ma gandesc, gasesc si motivele pentru care reactionez intr-un anume fel. Pot sa iti explic toti pasii pe care i-am facut pana acum. Dar vezi tu...Nimic nu mi se pare mai trist decat atat. Ce conteaza cat am trait, ce am facut, cum am facut? Ce conteaza daca fiecare gest a fost programat? Daca totul a fost o minciuna? As vrea sa fiu o pasare .M-as inalta pana la soare, acolo sus...Si as zbura...Nu m-as mai intoarce niciodata aici. Pentru ca aici nu am reusit niciodata sa traiesc in ritmul pe care sufletul meu ar vrea sa mi-l impuna. Si doar asa as vrea sa traiesc. Poate ca iubirea e unul dintre raspunsurile pe care le caut. Probabil ca iubirea e de fapt singura scapare care imi e permisa aici. Orice ar fi insa, nimic nu ma va face vreodata sa renunt la dorinta mea de a zbura.

Ti-am cerut acele 10 foi in speranta ca vei putea sa imi dai vreodata materialul necesar pentru a le umple. Ceea ce nu stiam eu era faptul ca am materialul tot, aici,ascuns bine, in mine. Dar nu il voi dezvalui inca. Vom creste impreuna si in momentul cel mai putin prielnic, vom izbucni.
Nu ma mai astepta. Stiu ca voi mai avea nevoie de tine, la fel de bine cum stiu ca am nevoie de aer. Probabil voi veni intr-o seara in fata ta, ca si acum, pregatita sa ma dezvalui. Probabil ca nu voi mai veni niciodata. Am sa stiu daca iti vei dori sa ma asculti, daca iti vei dori sa fiu acolo. Am sa iti dau raspunsurile pe care mi le-ai cerut. Nu mai e nevoie de intrebari si de cuvinte, insa. Lasa doar usa deschisa.